Skip to main content

CNA a prelungit licenţa Kanal D şi a aprobat extinderea în Republica Moldova

 
CNA a prelungit licenţa Kanal D şi a aprobat extinderea în Republica Moldova

 Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis în şedinţa de astăzi să prelungească cu nouă ani valabilitatea licenţei cu difuzarea prin satelit a postului Kanal D, operat de Dogan Media International. Licenţa postului urma să expire pe data de 30 ianuarie. 

Forul audiovizualului şi-a dat acordul şi pentru extinderea ariei de emisie a postului Kanal D şi în Republica Moldova. Deocamdată această extindere este la nivel de proiect şi nu a fost stabilită o dată de implementare.

Publicitate

În faţa membrilor CNA au venit mai mulţi reprezentanţi din partea postului, printre care Haluk Kurcer (preşedinte Kanal D România), Clara Bomboe (director de programe) şi reprezentantul Kanal D la CNA, Cătălin Băleanu.

"Am investit circa 90 de milioane de euro în nouă ani în postul din România. Am invatat din greselile noastre, iar succesul nostru se datorează echipei Kanal D", a spus preşedintele Kanal D România în faţa CNA.

Kanal D a solicitat, de asemenea, modificarea structurii de programe astfel:

  • Producţie proprie de 48% la 56%
  • Modificarea procentului de programe de informare de la 10% la 20%.

Toate solicitările Dogan Media International au primit votul unanim al membrilor CNA. 

Modificare de acţionariat pentru Dogan Media International:

  • Dogan TV Holding A.Ş şi-a crescut procentul de la 99.99997 la 99.99998
  • Rukize Sevda Boduroglu şi-a scăzut procentul de la 0.00003 la 0.00002

CNA a decis să trimită postului o scrisoare de atenţionare pentru modificarea acţionariatului fără notificarea Consiliului. 

Fragmente din discuţiile purtate de reprezentanţii Kanal D cu membrii CNA

Monica Gubernat: Ce reprezintă această creştere a programelor de informare de la 10% la 20%?

Clara Bomboe, director de programe Kanal D: În ultimii ani am insistat pe producţia proprie, am introdus emisiuni informative, durata emisiunii Asta-i România a fost marită. În momentul în care am început să o difuzăm avea 45 de minute, acum are 60 de minute. Am introdus Sabbagh în acţiune, tot o emisiune de tip reportaj.

Despre extinderea în Republica Moldova

"Avem foarte multe solicitări de la fraţii nostri români din Republica Moldova care ne telefonează şi ne roagă să difuzăm programele noastre şi acolo. În momentul de faţă ne gândim să căutăm un partener serios care să ne distribuie şi cu timpul vom vedea dacă ne vom adapta programele la piaţa din Moldova", a spus Cătălin Băleanu. 

Florin Gabrea: Aveţi un mare defect în ceea ce priveşte depăşirile de publicitate, ce veţi face cu această problemă?

Cătălin Băleanu: Ne-am văzut puși într-o situație imposibilă din cauza pieței de publicitate. Începând din anul 2016 veți observa o schimbare de radicală de conduită la Kanal D.

Radu Herjeu, membru CNA: Felicitări pentru ce ați făcut nu în primii 9 ani, ci din primii patru ani, când ați reușit să ajungeți pe locul trei. Nu doar publicitatea e punctul slab, cât și Wowbiz... Atât timp cât v-ați consolida poziția, cred că goana după audiență cu orice preț ar trebui regândită. Nu e vorba doar de faptul că luați amenzi de la CNA, care sunt destul de mari, dar eu vă asigur că are efect și la nivelul opiniei publice, nu la nivelul spectatorilor care se uită la astfel de emisiuni.... Există anumite derapaje care nu au ce căuta într-o emisiune de televiziune. Mi-aș dori să vă văd în fața noastră doar peste nouă ani, nu aș vrea să vă văd la fiecare ședință să-mi explicați de ce Wowbiz a mai avut un derpaj. Vă gândiţi să introduceţi un jurnal de ştiri de seară, pe lângă aceaste emisiuni de reportaje?

Luminița Dona, producător executiv pe producțiile Kanal D: Schimbarea care are loc în emisiunea Wowbiz nu doar din punctul de vedere al conținutului, dar și al cazurilor sociale pe care le-am mediatizat și la a căror rezolvare am contribuit decisiv prin promovarea lor în emisiune. De la începutul acestui sezon am decis să facem o schimbare majoră la Wowbiz, suntem în a treia săptămână de cazuri sociale... Intenția noastră pe viitor e să ne implicăm în genul acesta de acțiuni și să abordăm cazurile sociale. Nu vom renunța la monden, dar va fi un monden curat, cu personaje care au povești și care pot veni în fața telespectatorului.

Clara Bomboe, directorul de programe: Am avut foarte multe întâlniri interne privind jurnalul de știri de seară. Am pus pe hârtie bugetul pentru un jurnal de seară, înseamnă investiții. Echipa noastră de știri este una limitată, pentru un Jurnal de seară trebuie să angajăm. Avem în plan acest lucru, dar nu pot să vă spun cu certitudine că se va întâmpla în anul 2016. 

La şedinţa CNA de astăzi participa următorii membri: Florin Gabrea, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Radu Herjeu, Gabriel Tufeanu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea. 

Despre licenţa cu difuzare prin satelit a postului Kanal D

Grupul Dogan Media International a primit licența cu difuzare prin satelit pentru postul Kanal D pe 30 mai 2006 și a obținut decizia de autorizare la data de 30 ianuarie 2007. Canalul de televiziune a fost lansat oficial pe data de 14 februarie 2007 şi a început să emită pe 18 februarie.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu