Skip to main content

Radu Herjeu, membru al CNA, organizează un concurs de arte dedicat liceenilor

 
Radu Herjeu, membru al CNA, organizează un concurs de arte dedicat liceenilor
Radu Herjeu - Credit Foto: Stefan Ion
Radu Herjeu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), organizează ediţia din 2016 a Festivalului LicArt, un concurs naţional de arte dedicat liceenilor pasionaţi de fotografie şi de poezie, scrie Mediafax.

 "Am dat startul noii ediţii a celui mai mare concurs de arte pentru liceeni, pe care îl organizez de 15 ani, Festivalul LicArt", a anunţat Radu Herjeu, pe pagina sa de pe reţeaua de socializare Facebook. Radu Herjeu, care este coordonator al acestui concurs, a precizat că îşi doreşte ca la competiţie să participe cât mai mulţi tineri talentaţi. "E timpul să încurajăm frumosul din tineri!", a mai spus Herjeu.

Astfel, cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni LicArt se va desfăşura până pe 17 aprilie 2016. La concurs pot participa doar liceeni care sunt înscrişi într-o instituţie de învăţământ preuniversitar acreditată, în clasele IX-XII.

În cazul secţiunii de fotografie, liceenii pot concura doar cu fotografii realizate de ei, la una, două sau toate cele trei categorii ale acestei secţiuni: fotografie digitală - alb-negru (desaturare completă, fără nuanţe de roz, bleu etc), fotografie digitală - portret (doar oameni), fotografie digitală - tematică diversă. La această secţiune se va stabili câte un câştigător pentru fiecare categorie (vor fi trei premii).

Publicitate

La secţiunea de poezie, cei interesaţi pot concura doar cu poezii proprii, scrise doar în limba română, cu diacritice. Finaliştii vor fi invitaţi în Tabăra de Creaţie LicArt, în vara anului 2016.

În cadrul acesteia vor fi anunţaţi şi premiaţi câştigătorii concursului. LicArt este organizat de Asociaţia Clubul "Nouă ne Pasă!". Informaţii despre concurs pot fi găsite pe site-ul www.licart.ro. Înainte de a deveni membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Radu Herjeu a fost preşedinte al Asociaţiei Clubul "Nouă ne Pasă!". Jurnalistul Radu Herjeu a fost numit, pe 9 februarie 2015, membru titular în CNA de plenul Parlamentului, pentru un mandat de şase ani.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu