Skip to main content

Gala Super Bowl, urmărită de peste 111 milioane de telespectatori în Statele Unite

 
Gala Super Bowl, urmărită de peste 111 milioane de telespectatori în Statele Unite
Foto: money.cnn.com

Gala Super Bowl 50 a fost a treia cea mai urmărită finală a Ligii profesioniste de Fotbal American și al treilea cel mai urmărit program din toate timpurile în SUA. Ediția din acest an, în care și-au disputat supremația echipele Denver Broncos și Carolina Panthers, a fost urmărită de circa 111,9 milioane de telespectatori în Statele Unite, scrie AdWeek.com, care citează datele furnizate de compania Nielsen.

Coldplay, Beyonce și Bruno Mars au făcut spectacol în pauza meciului de fotbal american, un eveniment extrem de important pentru industria de publicitate. SuperBowl este recunoscut ca un magnet de publicitate și prilej de lansare a unor reclame memorabile. La ediția din acest an, o reclamă de o jumătate de minut a costat circa cinci milioane de dolari.

Publicitate

CBS, televiziunea care a transmis duminică Gala Super Bowl, a avut un vârf de audiență de 115,5 milioane de telespectatori, în intervalul 20.30 și 21.00, când a fost transmis show-ul realizat de Coldplay, Beyonce și Bruno Mars.

Transmisiunea pe internet, prin live streaming, a fost urmărită de 1,4 milioane de telespectatori, pe minut.

Imediat după încheierea Super Bowl, CBS a difuzat Late Show cu Stephen Colbert, care a câștigat mulți telespectatori datorită acestei poziționări în grilă.

Show-ul lui Colbert a fost urmărit de 21,1 milioane de telespectatori și un rating de 7.9% pe segmentul comercial. Audiența emisiunii Late show a crescut de trei ori față de debutul din septembrie 2015.  That audience is more than three times the 6.55 million who watched Colbert's Late Show debut in September. CBS a spus chiar că episodul din noaptea Super Bowl a fost cel mai urmărit de la lansarea emisiunii, care a avut loc în 1995.

Ediția de anul trecut a Super Bowl, care a fost transmisă de postul NBC, a avut o audiență de 114,4 milioane de privitori.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu