Skip to main content

Ioana Avădani despre Legea defăimării: Poate deschide calea unor interpretări abuzive

 
Ioana Avădani despre Legea defăimării: Poate deschide calea unor interpretări abuzive
ioana avadani

„Definiția "defăimării sociale" este atât de vagă și fără obiect încât poate deschide calea unor interpretări abuzive”, spune Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent despre proiectul de lege propus de Liviu Dragnea, ce vrea să amendeze „defăimarea socială” cu sume de până la 100.000 de lei.

Proiectul de lege a trecut ieri de Comisiile din Parlament și astăzi urma să fie supus votului plenului din Camera Deputaților, însă a fost amânat. 

Publicitate

Totodată, Ioana Avădani spune că există suficiente prevederi în legislația românească de azi pentru a asigura sancționarea discriminării și a discursului incitator la ură, ca și demnitatea umană.

„Ceea ce trebuie să fie egal este statutul tuturor persoanelor în raport cu exercițiul drepturilor, iar abaterea de la aceasta egalitate se numește discriminare și este deja bine reglementată prin OG 137/2000”, explică Ioana Avădani.  

O poziție față de proiectul de lege vine și din partea Nicoletei Andreescu, directorul executiv al APADOR-CH. 

„Orice intenție bună descrisă în expunerea de motive, absolut toate problemele pe care le-ar putea aborda chestiunea respectivă sunt deja regăsite în ordonanța 137 privind prevenirea și combaterea discriminării. Nu este nimic util în ea (în proiectul de lege al lui Liviu Dragnea - n.r.). Toate lucrurile sunt acoperite. E o dublare care agresează grav libertatea de exprimare.

Dacă ne apucăm și definim defăimarea socială și cum e definită acolo, practic nu mai poți să deschizi gura să zici nimic. O să închidă și facebookul pe ideea asta”, a declarat Nicoleta Andreescu pentru paginademedia.ro. 

Reprezentanții APADOR-CH au reacționat  și în luna octombrie a anului trecut când proiectul a fost adoptat de Senat. 

„Considerăm acest proiect de lege un atac brutal la adresa ideii de nediscriminare în România, care instituie responsabilitatea colectivă, permite sancționarea solicitărilor pentru autonomie ale comunităților minoritare, un proiect de lege ce dublează înrăutățind prevederi din actuala legislație antidiscriminare și încălcă directivele europene în materia nediscriminării”, se arăta în poziția organizației. 

Poziția integrală a Ioanei Avădani, despre „legea defăimării”, în continuare: 

Forma adoptată de Comisiile juridică și de Drepturile Omului din Camera Deputaților aduce modificări - unele în bine, altele nu - ale formei adoptate de Senat.

Prin eliminarea criteriului "apartenenței politice" se elimină, într-o mare măsură, suspiciunea publicului că legea ar urmări protejarea politicienilor în fața criticilor publicului. Cred că o soluție mai bună ar fi fost înlocuire termenului de "apartenență" (care presupune afilierea la un partid anume) cu cel de "orientări" sau "preferințe" - și în felul acesta ar fi fost protejat și discursul pluri-partinic, dacă aceasta a fost intenția legiuitorului.

Se menține definiția ambiguă a "defăimării sociale" ca fiind "fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un anumit grup social".

Această formulare presupune că, în realitate, toți membrii societății sunt "în situație de egalitate", indiferent de criterii - ceea ce este nerealist. Ceea ce trebuie să fie egal este statutul tuturor persoanelor în raport cu exercițiul drepturilor, iar abaterea de la aceasta egalitate se numește discriminare și este deja bine reglementată prin OG 137/2000.

În ceea ce privește toleranța, avem un instrument mai puternic în Codul Penal, care pedepsește discursul incitator la ură cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. sau cu amendă.

Definiția "defăimării sociale" este atât de vagă și fără obiect încât poate deschide calea unor interpretări abuzive. Forma Camerei Deputaților mută garantarea toleranței de la "grupuri sociale" la "persoane aparținând grupurilor sociale", ceea ce este mai aproape de spiritul doctrinei drepturilor omului (care sunt individuale).

Legea impune societăților publice de radio și televiziune obligația de a rezerva 1% din timpul de emisie al fiecărui post pentru "programe pentru promovarea toleranței". Promovarea toleranței ar trebui să fie (și este, în temeiul respectării drepturilor omului) o obligație pentru toate programele mediilor publice, nu doar pentru o secțiune din program. De altfel, aceste "cote" editoriale sunt și neavenite (constituie intervenție în structura de programe), și nefuncționale (au existat încercări anterioare cu cote pentru programe culturale, actualmente pentru programe științifice).

Nou înființatul Departament pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei are printre atribuții să elaboreze şi actualizeze anual, după consultarea organizaţiilor profesionale reprezentative din mass-media, Ghidul de bune practici pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup în massmedia".

Este, de altfel, modelul după care funcționează în prezent CNA și al său Cod al Audiovizualului. Diferența stă în aceea că partenerii de discuție ai CNA sunt, în baza legii, radiodifuzorii, cei care au și controlul editorial al programelor lor, ceea ce garantează statutul de co-reglementare al acestui mecansim. Ramâne de văzut cum își va alege CNCD, prin Departamentul pentru toleranță, partenerii și care va fi influența acestora în aplicarea Ghidurilor de bune practici (experiența de până acum ne îndeamnă la secpeticism).

Mai mult, Departamentul are ca atribuție "selecţia şi acordarea de diplome, titluri sau distincţii anuale instituţiilor media care s-au remarcat prin promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele grup". Nu vedem de ce o astfel de măsură ar trebui să facă obiectul unei legi.

Redundantă este și prevederea de la Art.17 (3) conform căreia, "la cererea agenţilor constatatori, reprezentanţii legali ai autorităţilor şi instituţiilor publice şi ai operatorilor economici supuşi controlului, precum şi persoanele fizice au obligaţia, în condiţiile legii, să asigure sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a controlului şi să-şi dea concursul pentru clarificarea constatărilor". În caz contrar, respectivii sunt pasibili de a nou amendă.

Ramânem la părerea că ne aflăm în fața unei idei bune, servită cu mijloace neadecvate. Există suficiente prevederi în legislația românească de azi pentru a asigura sancționarea discriminării și a discursului incitator la ură, ca și demnitatea umană. Introducerea toleranței ca fir roșu al guvernării și educației în România este salutară, dar ea putea fi făcută și în condițiile legislației actuale, în condițiile unei voințe politice sincere.

Înainte de a porni la legiferare, autoritățile ar fi trebuit să analizeze care este incidența unor astfel de fapte și dacă intervenția la nivel legislativ este necesară și eficace. Un studiu asupra discursului instigator la ură din mediul online românesc, realizat de lect. dr. Radu Meza de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai, la initiativa PATRIR, in cadrul proiectului Switch OFF/ONline Hate Speech indică o incidență de sub 1% a discursului incitator la ură (cu excepția anumitor contexte și perioade bine definite).

Ar fi trebuit să analizăm și cum se aplică legislația anti-discriminare și împotriva discursului urii, cu ce frecvență și cu ce efecte. Doar în condițiile unui fenomen de masă (sau în creștere) și a identificării unor goluri legislative s-ar justifica o nouă lege.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu