Skip to main content

Ioana Avădani despre Legea defăimării: Poate deschide calea unor interpretări abuzive

 
ioana avadani
ioana avadani

„Definiţia "defăimării sociale" este atât de vagă şi fără obiect încât poate deschide calea unor interpretări abuzive”, spune Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent despre proiectul de lege propus de Liviu Dragnea, ce vrea să amendeze „defăimarea socială” cu sume de până la 100.000 de lei.

Publicitate

Proiectul de lege a trecut ieri de Comisiile din Parlament şi astăzi urma să fie supus votului plenului din Camera Deputaţilor, însă a fost amânat.

Totodată, Ioana Avădani spune că există suficiente prevederi în legislaţia românească de azi pentru a asigura sancţionarea discriminării şi a discursului incitator la ură, ca şi demnitatea umană.

„Ceea ce trebuie să fie egal este statutul tuturor persoanelor în raport cu exerciţiul drepturilor, iar abaterea de la aceasta egalitate se numeşte discriminare şi este deja bine reglementată prin OG 137/2000”, explică Ioana Avădani.

O poziţie faţă de proiectul de lege vine şi din partea Nicoletei Andreescu, directorul executiv al APADOR-CH.

„Orice intenţie bună descrisă în expunerea de motive, absolut toate problemele pe care le-ar putea aborda chestiunea respectivă sunt deja regăsite în ordonanţa 137 privind prevenirea şi combaterea discriminării. Nu este nimic util în ea (în proiectul de lege al lui Liviu Dragnea - n.r.). Toate lucrurile sunt acoperite. E o dublare care agresează grav libertatea de exprimare.

Dacă ne apucăm şi definim defăimarea socială şi cum e definită acolo, practic nu mai poţi să deschizi gura să zici nimic. O să închidă şi facebookul pe ideea asta”, a declarat Nicoleta Andreescu pentru paginademedia.ro.

Reprezentanţii APADOR-CH au reacţionat şi în luna octombrie a anului trecut când proiectul a fost adoptat de Senat.

„Considerăm acest proiect de lege un atac brutal la adresa ideii de nediscriminare în România, care instituie responsabilitatea colectivă, permite sancţionarea solicitărilor pentru autonomie ale comunităţilor minoritare, un proiect de lege ce dublează înrăutăţind prevederi din actuala legislaţie antidiscriminare şi încălcă directivele europene în materia nediscriminării”, se arăta în poziţia organizaţiei.

Poziţia integrală a Ioanei Avădani, despre „legea defăimării”, în continuare:

Forma adoptată de Comisiile juridică şi de Drepturile Omului din Camera Deputaţilor aduce modificări - unele în bine, altele nu - ale formei adoptate de Senat.

Prin eliminarea criteriului "apartenenţei politice" se elimină, într-o mare măsură, suspiciunea publicului că legea ar urmări protejarea politicienilor în faţa criticilor publicului. Cred că o soluţie mai bună ar fi fost înlocuire termenului de "apartenenţă" (care presupune afilierea la un partid anume) cu cel de "orientări" sau "preferinţe" - şi în felul acesta ar fi fost protejat şi discursul pluri-partinic, dacă aceasta a fost intenţia legiuitorului.

Se menţine definiţia ambiguă a "defăimării sociale" ca fiind "fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un anumit grup social".

Această formulare presupune că, în realitate, toţi membrii societăţii sunt "în situaţie de egalitate", indiferent de criterii - ceea ce este nerealist. Ceea ce trebuie să fie egal este statutul tuturor persoanelor în raport cu exerciţiul drepturilor, iar abaterea de la aceasta egalitate se numeşte discriminare şi este deja bine reglementată prin OG 137/2000.

În ceea ce priveşte toleranţa, avem un instrument mai puternic în Codul Penal, care pedepseşte discursul incitator la ură cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. sau cu amendă.

Definiţia "defăimării sociale" este atât de vagă şi fără obiect încât poate deschide calea unor interpretări abuzive. Forma Camerei Deputaţilor mută garantarea toleranţei de la "grupuri sociale" la "persoane aparţinând grupurilor sociale", ceea ce este mai aproape de spiritul doctrinei drepturilor omului (care sunt individuale).

Legea impune societăţilor publice de radio şi televiziune obligaţia de a rezerva 1% din timpul de emisie al fiecărui post pentru "programe pentru promovarea toleranţei". Promovarea toleranţei ar trebui să fie (şi este, în temeiul respectării drepturilor omului) o obligaţie pentru toate programele mediilor publice, nu doar pentru o secţiune din program. De altfel, aceste "cote" editoriale sunt şi neavenite (constituie intervenţie în structura de programe), şi nefuncţionale (au existat încercări anterioare cu cote pentru programe culturale, actualmente pentru programe ştiinţifice).

Nou înfiinţatul Departament pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei are printre atribuţii să elaboreze şi actualizeze anual, după consultarea organizaţiilor profesionale reprezentative din mass-media, Ghidul de bune practici pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup în massmedia".

Este, de altfel, modelul după care funcţionează în prezent CNA şi al său Cod al Audiovizualului. Diferenţa stă în aceea că partenerii de discuţie ai CNA sunt, în baza legii, radiodifuzorii, cei care au şi controlul editorial al programelor lor, ceea ce garantează statutul de co-reglementare al acestui mecansim. Ramâne de văzut cum îşi va alege CNCD, prin Departamentul pentru toleranţă, partenerii şi care va fi influenţa acestora în aplicarea Ghidurilor de bune practici (experienţa de până acum ne îndeamnă la secpeticism).

Mai mult, Departamentul are ca atribuţie "selecţia şi acordarea de diplome, titluri sau distincţii anuale instituţiilor media care s-au remarcat prin promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele grup". Nu vedem de ce o astfel de măsură ar trebui să facă obiectul unei legi.

Redundantă este şi prevederea de la Art.17 (3) conform căreia, "la cererea agenţilor constatatori, reprezentanţii legali ai autorităţilor şi instituţiilor publice şi ai operatorilor economici supuşi controlului, precum şi persoanele fizice au obligaţia, în condiţiile legii, să asigure sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a controlului şi să-şi dea concursul pentru clarificarea constatărilor". În caz contrar, respectivii sunt pasibili de a nou amendă.

Ramânem la părerea că ne aflăm în faţa unei idei bune, servită cu mijloace neadecvate. Există suficiente prevederi în legislaţia românească de azi pentru a asigura sancţionarea discriminării şi a discursului incitator la ură, ca şi demnitatea umană. Introducerea toleranţei ca fir roşu al guvernării şi educaţiei în România este salutară, dar ea putea fi făcută şi în condiţiile legislaţiei actuale, în condiţiile unei voinţe politice sincere.

Înainte de a porni la legiferare, autorităţile ar fi trebuit să analizeze care este incidenţa unor astfel de fapte şi dacă intervenţia la nivel legislativ este necesară şi eficace. Un studiu asupra discursului instigator la ură din mediul online românesc, realizat de lect. dr. Radu Meza de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, la initiativa PATRIR, in cadrul proiectului Switch OFF/ONline Hate Speech indică o incidenţă de sub 1% a discursului incitator la ură (cu excepţia anumitor contexte şi perioade bine definite).

Ar fi trebuit să analizăm şi cum se aplică legislaţia anti-discriminare şi împotriva discursului urii, cu ce frecvenţă şi cu ce efecte. Doar în condiţiile unui fenomen de masă (sau în creştere) şi a identificării unor goluri legislative s-ar justifica o nouă lege.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus