Skip to main content

Organizațiile de media, în cazul scrisorii Oanei Stancu: Copiii nu au ce căuta în bătăliile mediatice ale adulților

 
Organizațiile de media, în cazul scrisorii Oanei Stancu: Copiii nu au ce căuta în bătăliile mediatice ale adulților

Centrul pentru Jurnalism Independent, Active Watch și Convenția Organizațiilor de Media condamnă modul în care angajata postului de televiziune Antena 3, Oana Stancu Zamfir, Jurnalul Național și televiziunea Antena 3 au ales să expună un copil într-o dispută publică, în care acesta nu are niciun fel de rol.

"Copiii nu au e căuta în bătăliile mediatice ale adulților", spun cele trei organizații de media.

Publicitate

Scrisoarea apărută sub semnătura Oanei Stancu Zamfir, publicată de Jurnalul Național și de Antena3, "violează una dintre cele mai sensibile norme ale practicii jurnalismului, protecția copilului", mai spun cele trei ONG-uri.

"Autoarea a publicat un text în care se adresează unei minore pe care o identifică explicit și pe care o folosește fără scrupule morale ca intermediar într-o bătălie cu un jurnalist. Din perspectiva eticii profesionale, opțiunea Oanei Stancu Zamfir este incalificabilă, ea, împreună cu instituțiile media care i-au preluat textul, demonstrând că în cultura instituțională în care funcționează, nu numai respectul pentru valorile profesionale dar nici respectul pentru lege* nu au nici o valoare", se arată în poziția publică a organizațiilor CJI, ActiveWatch și Convența Organizațiilor de Media.

Organizațiile semnatare solicită Consiliului Național al Audiovizualului să se sesizeze și să aplice legea.

"Invităm publicul să dovedească maturitate și responsabilitate în relația cu produsele media pe care le consumă. Derapajele trebuie sancționate nu doar de comunitatea profesională și de autoritățile competente, ci și de publicul a cărui potectie este invocată de aceste mass-media. Reamintim că libertatea de exprimare este un instrument puternic, iar cei care o folosesc trebuie să dea dovadă de o responsabilitate pe măsură", se mai spune în reacția celor trei organizații.

Cele trei organizații prezintă articolele de lege care consideră că au fost încălcate:

Legea nr. 504 – Legea Audiovizualului rt. 39 Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată

Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual Art 2. Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte principiul interesului superior al minorului.

Art 3. (1) Minorul are dreptul la protejarea imaginii și vieții sale intime, private și familiale. (3) Dreptul minorului la respectarea vieții private și la propria imagine prevalează în fața necesității de informare, cu atât mai mult în cazul minorului aflat în situații dificile.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu