Skip to main content

Serialul Atletico Textila cu foștii Mondeni va fi joia, la Pro TV

 
Serialul Atletico Textila cu foștii Mondeni va fi joia, la Pro TV
Atletico Textila (3)
Foștii Mondeni de la Prima TV sunt jucători în Atletico Textila de la Pro TV. Serialul de comedie va debuta peste două săptămâni, pe 10 martie. Atletico Textila este programat joia, de la 21.30, după serialul Las Fierbinți. 

În fiecare episod, va fi prezentată comica lume a fotbaliștilor de la Atletico Textila, în încercarea lor de a evita retrogradarea, de a avea succes în afaceri și, de ce nu, la femei! Nea Gică, patronul Atletico Textila, e complet imprevizibil și toată lumea îi știe de frică, inclusiv antrenorul Traian.

Iubit de întreaga echipă, Traian este omul care se pricepe la orice, știe orice și poate să dea sfaturi despre orice, dar viața i se complică în momentul în care Raluca, soția patronului, preia cârmele echipei Atletico Textila, după ce soțul ei suferă un atac de cord.

Se visează creatoare de modă și femeie de afaceri de succes, însă are intenții bune și abordează optimist orice problemă, chiar dacă respectiva problemă o depășește complet, cum ar fi conducerea unui club de fotbal.

Publicitate
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu