Skip to main content

Cât contează un mic detaliu: fără dublare în română, animaţia de pe Antena 1 şi-a înjumătăţit audienţa

 
Cât contează un mic detaliu: fără dublare în română, animaţia de pe Antena 1 şi-a înjumătăţit audienţa

AUDIENŢE. Animaţia cu minioni Despicable Me - Sunt un mic ticălos a avut audienţe la jumătate faţă de desenele animate date de Antena 1 săptămânile trecute. O explicaţie: a fost subtitrat, nu a avut dublare în limba română.

Publicitate

Cu o variantă în limba engleză, cifrele Antenei 1 au fost de aproape două ori mai mici decât săptămâna trecută.

Antena 1 şi-a construit în ultimele săptămâni, duminica seara (20.00-22.00), un interval dedicat desenelor animate. La majoritatea producţiilor (toate Disney, cu excepţia Despicable Me), cifrele Antenei 1 au fost peste medie, mai ales pe segmentul comercial.

Toate producţiile au fost până acum dublate în limba română, astfel încât să fie uşor accesibile copiilor.

Povestea cu minioni - în limba engleză - a plasat Antena 1 pe locul al treilea pe toate targeturile de audienţă.

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele obţinute duminica seara de filmul de animaţie Despicable Me - Sunt un mic ticălos, difuzat de Antena 1.

NAŢIONAL. Filmul de animaţie Sunt un mic ticălos a fost urmărit, pe Antena 1, de 800.000 de români pe minut (faţă de 1,4 milioane la Brave, dat săptămâna trecută). Povestea cu minioni a fost pe locul al treilea la nivelul întregii ţări. Primul loc a fost al Kanal D, cu Roata Norocului (pestre două milioane de români), urmat de filmul Jack Ryan - Agentul din urmă, de pe Pro TV (1,4 milioane).

URBAN. Locul trei şi la oraşe pentru Despicable Me, cu 415.000 de telespectatori (faţă de aproape 800.000 la animaţia dată de Antena 1 săptămâna trecută). Cel mai urmărit post pe interval a fost Pro TV, cu 880.000 de telespectatori, urmat de Kanal D..

COMERCIAL. Scăderea faţă de săptămâna trecută s-a menţinut şi pe publicul comercial: o medie de 260.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani, faţă de peste 400.000 săptămâna trecută. Locul trei pentru minioni, după Pro TV şi Kanal D.

Audienţa posturilor TV duminică, 20 martie, pe intervalul Despicable Me - Sunt un mic ticălos (20.00-22.00), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Kanal D 2.009.000 11 19.4
2 Pro TV 1.406.000 7.7 13.6
3 Antena 1 797.000 4.4 7.7
4 Prima TV 635.000 3.5 6.1
5 Antena 3 438.000 2.4 4.2

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV duminică, 20 martie, pe intervalul Despicable Me - Sunt un mic ticălos (20.00-22.00), la nivel URBAN:

URBAN Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 880.000 8.8 15.7
2 Kanal D 771.000 7.7 13.7
3 Antena 1 415.000 4.2 7.4
4 Prima TV 342.000 3.4 6.1
5 Antena 3 320.000 3.2 5.7

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV duminică, 20 martie, pe intervalul Despicable Me - Sunt un mic ticălos (20.00-22.00), la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 481.000 9.9 20.8
2 Kanal D 294.000 6.1 12.7
3 Antena 1 258.000 5.3 11.2
4 Prima TV 189.000 3.9 8.2
5 National TV 52.000 1.1 2.2

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Florin Salam Florin Salam
    Ce tare e asta cu limba - "un mic detaliu". Sper ca la azilul unde vei zace la batranete sa ti se vorbeasca doar chinezeste sau arabeste.
  • Stella Stella
    Postati si voi daca se poate audientele serialelor tv pe luna februarie 2016.Si a filmelor si a emisiunilor tv.Deja mai este o saptamana si un pic din martie si vine aprilie si voi nu ati postat nimic.
  • F F
    @ Lucian : toti stim asta, dar hai sa nu ne ascundem in spatele audientelor pe comercial de niste tendinte ce nu cred ca ii bucura pe cei de la Protv. desi si-au mai revenit in daytime, audientele Protv de primavara asta in afara Romanii au talent si Las fierbinti nu au mai fost wow in prime time, nici macar pe comercial. Protv nu mai e chiar in fiecare zi la o distanta confortabila de Antena nici macar pe acest target. e o tendinta care ma indoiesc ca nu ii pune pe ganduri pe cei de acolo.
  • andrei-constantin andrei-constantin
    ce se intampla,numai postati audientele lunii februarie pe toate categoriile de emisiuni , s.a.m.d.
  • Lucian Lucian
    F, nu-ti dau dreptate...ProTv tinteste publicul comercial. Nu ca nu i-ar interesa si nationalul sau urbanul, dar tinta lor principala e comercialul.
  • naivu naivu
    cu alte cuvinte, *** au migrat către alte posturi
  • geo geo
    Lumea s-a cam săturat de desene animate.
    Kanal D - să nu le fie de deochi - ia fața cu producții de doi bani care atrag pubicul non comercial. Surprinde oarecum lipsa din top 5 a A 3 si Digisport. Poate suprapunerea pe DS 1 a unui meci din Liga 1, pe DS 2 a Moto Gp si pe DS 3 a unui meci din Spania, Real - Sevilia, a ”împrăștiat” privitorii canalelor DigiSport.
  • F F
    wow, ce audiente bune are Kanal D. Protv nu cred ca are de ales. Trebuie sa intre in joc si in weekend cu divertisment sau trebuie sa aleaga mai bine filmele.

    cat despre Antena 1, sunt de acord cu ei. Despicable me nu este un film Disney. Dublarile Disney sunt profesioniste, in timp ce dublarile de la competitie sunt la fel de jenante precum dublarile de la posturile pentru copii.

Trimite un comentariu

sus