Skip to main content

Savantul Stephen Hawking, într-un serial pe National Geographic

 
Savantul Stephen Hawking, într-un serial pe National Geographic

National Geographic lansează la începutul lunii viitoare un serial găzduit de Stephen Hawking. Producţia intitulată Geniul, cu Stephen Hawking este formată din şase părţi şi va fi difuzată de la ora 21.00, din 5 iunie.

Publicitate

În acest serial profesorul Stephen Hawking şi-au propus să demonstreze că şi oamenii ”obişnuiţi” pot la fel de uşor să priceapă cum s-au realizat marile salturi ştiinţifice ale omenirii.

În fiecare episod, un grup diferit de oameni obişnuiţi este provocat să gândească precum marile minţi ştiinţifice ale istoriei pentru a răspunde la unele dintre cele mai persistente întrebări ale omenirii.

”Geniul este un proiect care promovează ţelul meu de-o viaţă, acela de a aduce ştiinţa mai aproape de public. Ştiinţa este o colecţie de poveşti întreţesute care ne ajută să înţelegem universul. Programul acesta este unul distractiv prin care încercăm să aflăm dacă oamenii obişnuiţi sunt suficient de inteligenţi pentru a gândi precum marile minţi care au trait vreodată. Optimist cum sunt, eu cred că răspunsul este afirmativ”, a declarat Hawking.

Despre serial

Prin intermediul unor experimente la scară largă şi prin demonstraţii, acest serial îşi propune să decodifice misterele biologiei evoluţionare, astrofizicii şi mecanicii cuantice şi să răspundă la întrebări precum: ”Unde suntem?”, ”De unde provine Universul?”, ”Putem călători în timp?”.

În fiecare episod, trei indivizi participă la diverse experimente pentru a afla ceea ce marii gânditori ai omenirii au descoperit, de-a lungul secolelor.

În fiecare episod, profesorul Hawking pregăteşte pentru cei trei oameni obişnuiţi o serie de provocări fizice şi mentale pentru a le arăta cum să gândească precum un geniu.

Episoadele din noul serial:

Unde suntem?5 iunie, ora 21:00

Renumitul cercetător Stephen Hawking provoacă trei oameni obişnuiţi să gândească precum un geniu. Vor fi capabili să măsoare Pământul, sistemul solar şi chiar universul şi să găsească locul nostru real în cosmos?

Ce suntem?12 iunie, ora 21:00

Stephen Hawking provoacă trei oameni obişnuiţi să descopere ce suntem cu adevărat. Maşinării autoasamblante, bacterii luminoase şi prima demonstraţie fizică din lume a evoluţiei în acţiune vor contribui la revoluţionarea viziunii asupra vieţii a celo trei.

Singuri în univers?19 iunie, ora 21:00

Profesorul Stephen Hawking provoacă trei oameni obişnuiţi să descifreze posibilitatea existenţei vieţii extraterestre în univers. Află de ce echipa celor trei va fi puternic impresionată într-un fel în care nu se aştepta.

De ce suntem aici?26 iunie, ora 21:00

Stephen Hawking a pregătit o provocare incitantă pentru trei oameni obişnuiţi: Vor reuşi să găsească răspunsul la întrebarea: de ce existăm? Hawking le oferă experienţa incredibilă a unor conştientizări profunde, ajutându-i să gândească precum filosofii, dar şi precum cercetătorii.

De unde vine Universul?3 iulie, ora 21.00

Stephen Hawking provoacă trei oameni obişnuiţi să descopere de unde provine universul. Îndrăgitul profesor îi conduce pe cei trei într-o călătorie extraordinară de descoperire, din care nu lipsesc maşinile de curse, patinatorii pe gheaţă, baloanele şi pistele de atletism.

Putem călători în timp?10 iulie, ora 21.00

Stephen Hawking provoacă trei oameni obişnuiţi să stabilească dacă este posibilă călătoria în timp. Această fascinantă experienţă include maşini sport DeLorean, ceasuri, o uriaşă gaură neagră şi o secţiune mare a oraşului New York.

Geniul, cu Stephen Hawking este produs de Bigger Bang. Ben Bowie şi Iain Riddick sunt producătorii executivi pentru Bigger Bang. Pentru National Geographic Channel, vicepreşedinte executiv al diviziei de programe şi dezvoltare este Hamish Mykura, iar Tim Pastore este preşedintele diviziei de programe originale şi producţie.

Despre Stephen Hawking

Profesorul Stephen Hawking este unul dintre cei mai eminenţi fizicieni şi cosmologi ai lumii. El este un fizician teoretician englez, cosmolog, autor şi Director de Cercetare la Centrul pentru Cosmologia Teoretică din cadrul Universităţii Cambridge.

Activitatea sa ştiinţifică include o colaborare cu Roger Penrose cu privire la teoremele singularităţii gravitaţionale în contextul relativităţii generale, precum şi predicţia teoretică cum că găurile negre emit radiaţii, deseori numite radiaţii Hawking.

Hawking a fost primul care a expus o teorie a cosmologiei explicată printr-o uniune dintre teoria generală a relativităţii şi mecanica cuantică. Hawking este un susţinător fervent al interpretării multiplelor lumi a mecanicii cuantice.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus