Skip to main content

UNA RECE, UNA CALDĂ. Măruţă, sub Mireasă pentru fiul meu şi Teo. Cabral a depăşit iar Acces Direct

 
UNA RECE, UNA CALDĂ. Măruţă, sub Mireasă pentru fiul meu şi Teo. Cabral a depăşit iar Acces Direct

Una rece, una caldă pentru intervalul de după-amiază al Pro TV: la prima ediţie de la ora 15.00, Măruţă a fost pe locul trei pe toate targeturile. În schimb, Cabral, cu Ce spun românii, a bătut Acces Direct pe două targeturi.

Publicitate

La Măruţă a intrat ieri pentru prima dată pe intervalul orar 15.00-17.00, un slot pe care, oricum, Pro TV nu era nici până acum pe primul loc în audienţe.

La prima ediţie a emisiunii realizate de Cătălin Măruţă, Pro TV a fost pe locul al treilea pe toate targeturile: naţional, urban şi comercial. Primele locuri au fost ale show-urilor Mireasă pentru fiul meu (Antena 1) şi Teo Show (Kanal D).

De notat că şi Teo este, din acest sezon, pe un nou interval orar (16.45-18.00), slot pe care a reuşit, săptămâna trecută, să fie într-o zi pe primul loc pe toate targeturile, în premieră în istoria emisiunii la Kanal D.

Interesant este consumul de televiziune pe intervalul lui Măruţă. În top 10 este postul pentru femei Happy Channel (din portofoliul Intact), dar şi o serie de canale de desene animate - Disney, Cartoon Network, Minimax şi Boomerang.

Surpriza Ce spun românii

Ce spun românii este, până acum, surpriza sezonului de toamnă. Show-ul prezentat de Cabral, plasat pe un interval obişnuit cu programe tabloide, depăşeşte frecvent Acces Direct, de pe Antena 1.

S-a întâmplat şi ieri, când Ce spun românii a fost peste emisiunea prezentată de Simona Gherghe atât la nivel urban, cât şi pe targetul comercial. Acces direct a fost peste Pro TV la nivelul întregii ţări.

Audienţa posturilor TV luni, 12 septembrie, pe intervalul emisiunii La Măruţă (15.00-17.00):

NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 568.000 3.2 15.9
2 Kanal D 524.000 2.9 14.7
3 Pro TV 367.000 2.0 10.3
4 Romania TV 179.000 1.0 5.0
5 Antena 3 175.000 1.0 4.9
6 Happy Channel 106.000 0.6 3.0
7 Disney 102.000 0.6 2.9
8 Cartoon Network 101.000 0.6 2.8
9 Minimax 93.000 0.5 2.6
10 Antena Stars 83.000 0.5 2.3

URBAN Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 282.000 2.9 13.9
2 Kanal D 279.000 2.9 13.8
3 Pro TV 188.000 1.9 9.3
4 Antena 3 140.000 1.4 6.9
5 Romania TV 139.000 1.4 6.9
6 B1TV 57.000 0.6 2.8
7 Antena Stars 50.000 0.5 2.5
8 Happy Channel 49.000 0.5 2.4
9 Digi 24 47.000 0.5 2.3
10 Cartoon Network 45.000 0.5 2.2

COMERCIAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 84.000 1.9 14.2
2 Kanal D 81.000 1.8 13.7
3 Pro TV 77.000 1.7 12.9
4 Antena 3 31.000 0.7 5.3
5 Pro Cinema 20.000 0.4 3.3
6 Happy Channel 19.000 0.4 3.1
7 Digi 24 17.000 0.4 2.9
8 Kiss TV 16.000 0.4 2.8
9 Boomerang 15.000 0.3 2.5
10 Disney 14.000 0.3 2.4

Ce spun românii a fost peste Acces Direct la oraşe (unde s-a apropiat de jumătate de milion de telespectatori) şi pe segmentul comercial. A fost depăşit de show-ul tabloid la nivel naţional.

Audienţa posturilor TV luni, 12 septembrie, pe intervalul Ce spun românii (18.00-19.00):

NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 837.000 4.7 20.9
2 Pro TV 756.000 4.2 18.9
3 Kanal D 351.000 2.0 8.8
4 Antena 3 260.000 1.5 6.5
5 Romania TV 157.000 0.9 3.9

URBAN Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 488.000 5.0 18.7
2 Antena 1 447.000 4.6 17.1
3 Kanal D 236.000 2.4 9.0
4 Antena 3 229.000 2.4 8.8
5 Romania TV 111.000 1.1 4.2

COMERCIAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 189.000 4.2 21.9
2 Antena 1 135.000 3.0 15.7
3 Kanal D 98.000 2.2 11.3
4 Pro Cinema 36.000 0.8 4.1
5 Prima TV 29.000 0.7 3.4

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Adi Adi
    Asta e sfarstiul lui Maruta! Daca scapam si de Acces direct se mai curata piata asta mizerabila.
  • Bringo Bringo
    Cred că era de preferat să rămâneți echidistanți și nu galeria PRO-TV-ului.
    Mie îmi place și de Teo și de Măruță și în general nu țin mai mult la un post de televiziune decât la altul. Ce e rece pentru unii e cald pentru alții. Eu mă bucur pentru cei care sunt în stare să capteze atenția publicului.
  • Bringo Bringo
    Poate ne vede totuși Cesnavicius:
    O mutare extrem de interesantă ar fi trecerea jurnalului de la 17 la 23 (sau 22:30) la duel cu Sinteza Zilei, emisiunile tabloid de la Kanal D și Prima, și mai apoi la concurență cu Lumea lui Danciu, a lui Badea Gheorghe și a lui Dragoș Pâslaru.

    Iar Teo și Măruță ar avea astfel ringul liber.
  • MariusONC MariusONC
    Cabral e un personaj mişto şi decent, dar sun foarte sigur că de săptămâna viitoare Acces Direct va prelua ştafeta de lider pe urban şi chiar pe comercial.
  • Incredibil Incredibil
    Incredibil. Nu s-a incheiat emisiunea astuia? :l Eu nu inteleg ceva: cum se mai uita lumea la un om (n.r. Catalin Maruta) care a fost prins de N ori cu matza-n sac, adica prezentand povesti regizate (filmate cu ajutorul unor actori profesionisti, care colaboreaza si cu emisiunile de la Kanal D gen aia a Gabrielei Cristea, imi scapa numele) drept cazuri sociale reale? Incredibil, doar in Romania se poate asa ceva, in alte tari omul asta si-ar fi dat demisia imediat (din bun-simt si/sau rusine) sau ar fi fost concediat imediat. Cum sa iti inseli telespectatorii si sa mai apari pe post? Oribil! Lipsa de profesionalism, bun-simt, rusine, coloana vertebrala, etica, you name it. :l
  • iñaki iñaki
    Emisiunea lui Maruta e foarte misto!!! Nu inteleg cine se uita la plictisitoarele alea 2...Oricum,dupa cum spuneati si voi,e o ora mai dificila,asa ca lucrurile merg spre bine,avand in vedere ca multa lume e inca obisnuita cu maruta la ora 6.
  • 1q 1q
    pe intervalul asta n-are nicio sansa maruta, nu contra "mireasa pt fiul meu." poate azi, cu cazul boureanu...
  • George George
    Pai la ora cand se difuseaza sunt acasa oameni ca mama adica pensionari si mama acum se uiata la Teo
  • Iuli Iuli
    M-am uitat 3 minute cand a aparut Oana Roman si intreb, ce rol au alea de pe canapeaua alaturata?
  • andrei-constantin andrei-constantin
    cum am mai spus intr un comentariu recent aici ,te vreau langa mine face pe urban undeva la 3-4 puncte,maruta incepe imediat dupa lectii de viata care mai mult de 1,5-2 puncte nu face,maruta nu cred ca va face fata pe acest slot orar... eu l as muta pe maruta in weekend unde nu prea are cu cine se bate un 16-18 sambata si duminica,dar vom vedea daca trendul continua ,azi prezentand subiectele am vazut ca a inceput din nou cu cazuri sociale..... avand sanse foarte mari sa creasca....
  • Iuli Iuli
    Ce bine ca *** din toate cele trei emisiuni raman in urma.

    Ce audienta face Vorbeste lumea si Mireasa pentru fiul meu cu Paula Chirila?

Trimite un comentariu

sus