Skip to main content

Seria Valea Mută, producţie filmată în România, lansată la HBO în această lună

 
Seria Valea Mută, producţie filmată în România, lansată la HBO în această lună

Valea Mută, serie românească marca HBO, va fi difuzată în a doua parte a acestei luni, la postul de filme.

Publicitate

Producţia explorează relaţia dintre doi băieţi adolescenţi care oscilează între prietenie şi atracţie. Cei doi devin martorii unor crime comise într-o pădure de lângă Braşov.

Primul dintre cele patru episoade ale seriei va fi difuzat la HBO pe 23 octombrie, de la ora 20:00.

În rolurile principale ale noii producţii HBO Europe sunt actorii Theodor Şoptelea şi Vlad Bălan, care debutează în film, Rodica Lazăr („Orizont”, „Carmen”), Emilian Oprea („De ce eu?”, „Autoportretul unei fete cuminţi”).

Din distribuţia miniseriei fac parte: Corneliu Ulici, Alexandra Fasolă, Ovidiu Niculescu, Mihai Călin, Alina Berzunţeanu, Mihaela Trofimov, Remus Mărgineanu, Ioan Tiberiu Dobrică.

Regia este semnată de Marian Crişan (Orizont, Rocker, Morgen) iar imaginea, de Tudor Mircea (Comoara, Când se lasă seara pestre Bucureşti sau metabolism, Rocker). Valea Mută este o adaptare a unui format norvegian, Øyevitne/Eye Witness, cu un scenariu semnat de Christian Barna. Filmările au durat 48 de zile şi s-au desfăşurat, în cea mai mare parte, în judeţul Braşov. Echipa HBO implicată în realizarea şi producţia seriei este reprezentată de Johnathan Young şi Steve Matthews, producători executivi HBO Europe, Andra Radu, producător creativ HBO România, şi Alina David, producător HBO România. Casa de producţie a seriei Valea Mută este Castel Film, reprezentată de Bogdan Moncea.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus