Schimbarea la faţă. În toamnă, şi ultimele însemne ale logo-ului Pro TV, aşa cum a apărut el în 1995, vor dispărea.
Grupul Pro trece în toamnă printr-o schimbare capitală de imagine. Posturile TV din grup, branduri distincte până acum, trec sub umbrela Pro, adică vor avea acelaşi nume. Şi cunoscutul logo Pro se va schimba
„Până în acest moment, fiecare dintre canalele noastre secundare era perceput ca o entitate distinctă. Din această toamnă, ne dorim ca universul PRO să devină mai mare, mai puternic, iar grupul PRO să fie perceput ca un întreg. Avem canale secundare foarte puternice, cu o istorie bogată şi ne dorim ca fiecare dintre acestea să funcţioneze sub aceeaşi umbrelă PRO. În două cuvinte, suntem PRO!”, a explicat Aleksandras Cesnavicius, directorul general al grupului de media.
Logo-ul Pro TV nu este la prima schimbare. Ci la a doua. Prima şi cea mai importantă a fost în inauarie 2016, când postul generalist s-a „dezbrăcat” de culori şi a devenit monocrom. A renunţat la cunoscutele culori, roşu, albastru, verde (RGB - culorile primare din televiziune).
În toamnă, vor dispărea şi ultimele elemente ce aduceau amine de logo-ul din 1995, cele trei linii orizontale, „sparte” de prescurtarea TV. Noul logo este tot monocrom şi mai simplu: un Pro îngroşat, un punct şi un „TV” subţiat.
Reamintim că CNA a aprobat pe 20 iulie, în şedinţă, solicitarea Pro TV de a schimba logourile tuturor posturilor din grup, cele cu acoperire naţională dar şi cele locale, precum şi schimbarea numelor unor posturi din grup. Acasă TV, post lansat în 1998, devine Pro 2. Acasă Gold, post lansat în 2012, devine Pro Gold. Sport.ro a fost lansat în iulie 2003, sub numele TV Sport. În 2007, după ce a fost preluat de grupul Pro, acesta a preluat numele actual. Din toamnă, Sport.ro devine Pro X, canal dedicat bărbaţilor.
FOTO. Transformarea logo-ului Pro TV din 1995 până în 2017
FOTO cu noile sigle ale posturilor Pro, AICI
Comentarii
Contactați Pro tv pentru a face un articol mai bine documentat.
https://seeklogo.com/images/P/pro_tv-logo-BCB7E2E4C6-seeklogo.com.gif