Skip to main content

AUDIENŢE REVELION 2020. Negru o dată, Negru de două ori, Negru de 20 de ori. Primul de Revelion de 20 de ani

 
AUDIENŢE REVELION 2020. Negru o dată, Negru de două ori, Negru de 20 de ori. Primul de Revelion de 20 de ani

AUDIENŢE REVELION 2020. „Dacă nu ies pe primul loc în acest an mă zboară", spunea Dan Negru, în glumă, la Interviurile Paginademedia.ro. Avea toate motivele să se ţină de glume.

Publicitate

Cine a fost pe primul loc de Revelion? La cine s-au uitat românii, cum fac de 20 de Revelioane? (Tot) la Dan Negru.

Negru a asigurat, ca în toţi cei 20 de ani, cea mai mare diferenţă din an dintre Antena 1 şi Pro TV. În favoarea Antenei 1: de peste opt ori a fost audienţa postului Intact mai mare decât a Pro TV (care a dat filme în noaptea dintre ani).

Revelionul Starurilor, cu măşti, s-a apropiat de trei milioane de români în fiecare minut, o cifră şi peste Revelionul lui Negru de anul trecut.

Ne notat cota de piaţă pe publicul comercial: aproape jumătate din tinerii între 18 şi 49 de ani care aveau televizoarele deschise se uitau la Antena 1, cu Revelionul lui Dan Negru.

Locul al doilea la nivel naţional şi la oraşe pentru România TV, cu SuperRevelionul (o petrecere care a început încă din timpul zilei).

Postul de ştiri mai avea puţin şi făcea milionul (o audienţă mult peste 2019). Faţă de anii trecuţi, România TV nu a mai folosit "artificiul" cu DIRECT pe ecran (care lăsa impresia că show-ul este în direct). Au punctat doar că "se cântă Live" (că invitaţii nu fac playback adică).

Măştile lui Negru (dar din alţi ani) s-au văzut şi pe Antena 3, unde Mircea Badea şi Mihai Gâdea, ca gazde, introduceau imagini din arhivă (chiar şi momentul de anul trecut cu Mihai Gâdea mască la Dan Negru).

Ce au dat alte staţii:

  • Kanal D - Revelion Teo Show (Revelion cu Teo Trandafir gazdă)
  • Antena Stars - Vedetelion
  • Naţional TV - Avem chef de Revelion (cu Corina Chiriac)
  • TVR 2 - Fuegovelion

Audienţele posturilor TV în noaptea de Revelion, în intervalul 22.00-2.00, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 2.840.000 16 36,2
2 Romania TV 940.000 5,3 12
3 Kanal D 765.000 4,3 9,8
4 Antena 3 361.000 2 4,6
5 Pro TV 353.000 2 4,5
6 Antena Stars 317.000 1,8 4
7 TVR 2 295.000 1,7 3,8
8 TVR 1 250.000 1,4 3,2
9 ETNO 232.000 1,3 3
10 National TV 232.000 1,3 3

Audienţele posturilor TV în noaptea de Revelion, în intervalul 22.00-2.00, în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 1.317.000 13,8 32,8
2 Romania TV 544.000 5,7 13,5
3 Kanal D 301.000 3,1 7,5
4 Antena 3 259.000 2,7 6,5
5 Pro TV 199.000 2,1 4,9
6 TVR 2 159.000 1,7 3,9
7 TVR 1 147.000 1,5 3,6
8 Antena Stars 130.000 1,4 3,2
9 ETNO 103.000 1,1 2,6
10 National TV 101.000 1,1 2,5

Vezi cifrele de la Miezul Nopţii Revelion 2020, aici

Audienţele posturilor TV în noaptea de Revelion, în intervalul 22.00-2.00, pe SEGMENTUL COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 594.000 13,9 42,6
2 Pro TV 126.000 2,9 9
3 Romania TV 116.000 2,7 8,3
4 Kanal D 94.000 2,2 6,7
5 Antena 3 49.000 1,2 3,5
6 TVR 1 43.000 1 3,1
7 Antena Stars 42.000 1 3
8 TVR 2 37.000 0,9 2,7
9 National TV 28.000 0,7 2
10 ETNO 23.000 0,5 1,6

Vezi audienţele REVELIONULUI 2019, aici


Vezi audienţele REVELIONULUI 2018, aici


Vezi audienţele REVELIONULUI 2017, aici


Vezi audienţele REVELIONULUI 2016, aici


GALERIE FOTO. Revelionul Starurilor 2020 cu Dan Negru, în imagini:

Citeşte şi: VIDEO. Dan Negru, 20 de ani de Revelioane la Antena 1. „Nu online-ul a omorât TV-ul”. Cât vor mai merge măştile şi care e „reţeta” lui Negru?


MIEZUL NOPŢII 2020. Pe ce post TV au trecut românii în noul an? Pe Antena 1 şi pe România TV

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mile mile
    ce surprize , dar cosmaruri pt postaci , antena creste de revelion , in loc sa scada , la comercial aproape 600 000, vocea sau alte lalaituri plang dupa asa rating , catastrofe kanal d sau national tv , romanii merita o tv buna si o sustin
  • mile mile
    cristi, stai linistit , la comercial a fost peste toate emisiunile pro tv luna asta
  • Valentin Valentin
    La Revelion 2020 au fost vedete slabe alese !! Mi-ar fi plăcut să fie Delia,Alina Eremia,Lora, Moroșanu, Ștefan Bănică,Liviu Vârciu, Nea Marin, Florin Piersic...etc ! Cred că erau audiențe mai mari dar oricum revelionul următor se va schimba formatul !
  • Răzvan Răzvan
    Dle Petrisor postati si audientele emisiunii Show si asa. Dan Negru nu are concurenta ,poate sa planga Doru si Gigel pe aici cat vor ,aseara a sters pe jos cu Pro tv-ul ,Dorule primul Home alone a avut pe comercial o cota de piata de 37 si Revelionul lui Negru peste 42 ,ce tot aberezi ca a fost sub Home alone.
  • Petrișor Obae Petrișor Obae
    @Gigel, două răspunsuri:

    1. Intervalul 22.00-2.00 este considerat Prime-Time-ul Revelionului. Toate celelalte posturi TV au programul special cam în acest interval, astfel că este comparația corectă.

    2. Tehnic, audiențele din fiecare zi se măsoară până la ora 2.00. Datele care trec de această oră sunt disponibile după o zi (adică abia mâine în cazul de față).
  • Cristi Cristi
    Mile, mai baga o ciorba de potroace.
    Jobul televiziunilor nu e sa incinte prostimea ci sa vinda publicitate.

    Antena a citigat detasat la capitolul incintare, dar audienta nu a fost una utila pt business - doar 20% din public sunt comercial.

    Efort mare pentru bani putini ar spune controlorii finaciari.

    Si mai rau arata situatia la televiziunile mici care au mers tot pe solutii prafutie pentru gospodine si nostalgii din Epoca de Aur - conversia audienta totala -> comercial la Kanal D si Realitatea TV e sub 15%.

    PRO asa "praf" cum il vad incintatii ca tine nu a facut nimic , dar a ales bine - 60% din audienta nu sunt "peizani" iar din total o treime e audienta utila pentru business.

    Este o optiune strategica in fiecare an - bagi programe pentru gospodine la menopauza cu Teo, manelisti, populare, lautari, umor de autogara - vei atrage batrinii si precariatul rural. Victorie de palmares, cam scumpa relativ la costuri.
  • Gigel Gigel
    Si tot intervalul 22 - 2? Revelionul Starurilor a inceput la 22 si s-a terminat dupa 3 noapte. Pe intervalul emisiunii ciuciu?
  • Dinulescu Dinulescu
    Sub primul Home Alone pe comercial...
  • mile mile
    dezastre, umilinte maxime pentru concurenta, care de fapt nu exista , la comercial de doua ori cat vocea romaniei , peste finala romanii au talent , iata ca nu doar batranii se uita la revelion, mult peste anul trecut , deci mastile sunt dorite in continuare , restul tv trebuiau sa inchida programul

Trimite un comentariu

sus