Skip to main content

Târguieli la CNA pentru amenzile post-campanie

 

După ce duminică, în ziua alegerilor, CNA nu a reuşit să se reunească în formulă completă, astăzi membrii forului au căzut cu greu de acord asupra amenzilor pentru posturile TV care au încălcat legea duminică.

Publicitate

În ziua alegerilor, în cel mai important moment, membrii CNA au lăsat televiziunile să-şi facă de cap. Azi, aceiaşi membri nu s-au înţeles la amenzi. Au “negociat”, evident în jos.

Carmen Andronache a fost la şedinţă şi sintetizează ce s-a întâmplat: 62.500 de lei totalul amenzilor pentru Antena 3, B1 TV, Etno şi Taraf. Realitatea TV a scăpat.

Membrii CNA au căzut de acord că Antena 3 a fost campion la abateri. Nu s-au înţeles însă şi la valoarea amenzii. S-a pornit de la 100.000 de lei (adică un miliard), dar, până la urmă, votul a decis altceva.

Amenzile date azi de CNA:

Antena 3: 30.000 de lei
B1 TV: 7.500 de lei
Taraf TV: 12.500 de lei
Etno TV: 12.500 de lei

Motivele amenzilor, în cele ce urmează

Postul de ştiri al Intact a scăpat cu o amendă în valoare de 30.000 pentru abaterile din ziua scrutinului. Iniţial, Antena 3 era pasibilă de o amendă de un miliard de lei vechi (100.000 este cea mai mare amendă posibilă).

Deşi vădit supăraţi de evoluţia postului de ştiri Antena 3 din ziua alegerilor, membrii CNA au reuşit să ajungă la o înţelegere pentru o amendă în valoare de doar 30.000 de lei.

Narcisa Iorga a fost cea care a propus amenda în valoare de un miliard de lei vechi:

“Eu fac o propunere care ştiu că va şoca. Având în vedere amenzile încasate de Antena 3 într-o lună şi jumătate de campanie şi abaterile postului din ziua de duminică, propun amenda maximă prevăzută de lege (100.000 de lei).

Propunerea Narcisei Iorga a fost susţinută de vicepreşedintele CNA, Ioan Onisei şi de Gelu Trandafir, dar ...a picat la vot. Pentru că erau propuneri de amenzi chiar mai mici, Ioan Onisei a venit cu o soluţie de mijloc: 30.000 de lei.

Pentru ce a fost amendat postul Antena 3?

  • La ora 16.38 postul de ştiri a afişat pe ecran rezultatele exit-polului.
  • Înainte de închiderea secţiilor de votare, în platoul Antena 3 mai mulţi oameni politici dezbăteau subiectul alegerilor. Legea spune că înainte cu 24 de ore de ziua scrutinului sunt interzise emisinile electorale, precum şi invitarea în emisiuni a candidaţilor şi susţinătorilor acestora.

Pe timpul celor şase săptămâni de campanie electorală, postul Antena 3 a cumulat amenzi în valoare de 59.500 de lei (opt sancţiuni şi două somaţii).

Din discuţiile CNA pe tema Antena 3:

Narcisa Iorga:

“Cuantumul amenzilor dintr-o lună şi jumătate de campanie (59.500 de lei n.r) mi se pare foarte mic pentru abaterile făcute de acest post, asta înseamnă abateri zilnice. Nici măcar în ziua alegerii nu aţi putut să respectaţi legea?” (uitându-se la reprezentantul Antena 3, prezent în sală).

“Cum să iau eu această atitudine, altfel decât ca pe o sfidare a legii, a CNA-ului.”

Christian Mititelu:

“Noi am avut o oarecare slăbiciune pentru că nu am sancţionat suficient de mult radiodifuzorii”.

Graba Naşului de la B1 a costat 7.500 de lei

radu-moraru5Postul de televiziune B1 TV a fost amendat cu 7.500 de lei pentru difuzarea exit-polului CSOP înainte de ora 21.00 şi pentru difuzarea discursului lui Traian Băsescu cu trei minute înainte de închiderea secţiilor de votare.

Cu câteva minute înaintea orei 21.00, în emisiunea „Alege Naşul” au sosit în studio Silviu Matei şi Vasile Dâncu. Dâncu a spus "prognoza institutelor noastre este 50-50". Radu Moraru a subliniat că oricare dintre cei doi candidaţi poate câştiga, în situaţia aceasta. Imediat după pronunţarea rezultatelor exit-polului a început transmisiunea în direct a discursului lui Traian Băsescu (ora 20.57).

Amenzile curg fără număr pentru Prigoană. Taraf şi Eno au încasat şi astăzi 25.000 de lei

Posturile muzicale Etno TV şi Taraf TV au fost amendate cu câte 12.500 lei, pentru că l-au promovat pe Traian Băsescu în detrimentul contracandidatului său, Mircea Geoană şi în ziua alegerilor, când au difuzat, iar, maneaua electorală pro Băsescu.

Totodată, Etno TV a difuzat doar declaraţia de presă a lui Traian Băsescu. Mircea Geoană nu a mai „încăput” în program, pentru că de la 20.59 şi până la 21.03 a fost difuzat discursul lui Băsescu de la sediul campaniei.

SOMAŢII: Mai multe posturi TV au primit doar somaţii, pentru nerespectarea condiţiilor de prezentare a exit-polurilor. Este vorba de OTV, TVR1, Antena1, Antena 2, Antena 3, Pro TV, Realitatea TV, B1 TV, N24 şi Vox News.

Realitatea TV a scăpat de amendă

În cadrul şedinţei s-a discutat pe marginea rapoartelor de monitorizare pentru emisiunile din ziua alegerii „Tu decizi” şi „Fabrica”. Membrii CNA nu au identificat abateri grave pentru cele două emisiuni. Postul Realitatea TV a fost singurul care a difuzat rezulatele exit-polului conform legii, după ora 21.00 (ora de închidere a urnelor).

Ioan Onisei:

“Singurele aspecte care ar putea fi discutate sunt cele în legătură cu atitudinea moderatorului de la emisiunea din seara alegerilor”.

Membrii CNA au decis amânarea luării unei decizii de sancţionare a postului Realitatea pentru şedinţa următoare, când vor avea şi raportul de monitorizare pentru ziua de duminică (6 decembrie).

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Nasul a sunat la 112 in direct si a reclamat o faradelege. Nu este legal sa dai pe post sondaje de orice fel in ziua alegerilor. Politia a spus ca primise deja reclamatii in legatura cu problema si a anuntat institutiile competente (in acest caz CNA).
    Si Nasul a fost amendat de CNA pentru aceeasi frauda, singura diferenta fiind ca Antena3 a difuzat sondaje (din greseala) in urma cu 5 ore inaintea inchiderii urnelor iar B1TV a difuzat sondaje (din nerabdare) cu aproximativ 4 minute inainte de inchiderea urnelor.
    Pedepsele au fost date pentru lipsa de profesionalism, dar Antena3 a adunat mai multe amenzi pentru ca probabil sunt foarte neprofesionalisti (ca sa nu zic corupti).
  • Petrisor, esti nedrept. Trebuia sa specifici in articol ca amenda pentru Antena 3 se datoreaza justitiarului Radu Moraru care a dat telefon in direct la 112 ca Gabriela Vranceanu Firea fraudeaza alegerile prin a ei emisiune din 6 decembrie. :)
  • e clar ca asupra CNA-ului se fac presiuni din partea partidelor. Membrii acestuia au votat pentru bunastarea noastra sau pentru propriul buzunar ?

    Amenzile sunt foarte mici. Si-au permis, mai ales felix motanu comunist. Dar aceste nereguli au fost punctate de catre noi toti, la vot.

Trimite un comentariu