Skip to main content

Mircea Toma: Teama de înregistrări este prezentă în societatea noastră din 1990

 

Să ştii că telefonul este ascultat e o sursă de inhibare în relaţia cu sursele, spune Mircea Toma într-un interviu acordat Paginademedia.ro. “Nu e bine că știm că se poate întâmpla ca o convorbire să fie înregistrată, pentru că atunci discursul va fi alterat”, spune el.

Publicitate

Mircea Toma: “Teama de înregistrări este prezentă în societatea noastră din 1990. Nu am reușit vreodată să vorbesc cu o sursă care să-mi transmită înformații foarte sensibile decât fața în față”.

Totuși, spune Toma, "este mai important să discut acum despre cenzura din grupurile media în forma în care am descoperit-o acum, în forma ei brutală, în stenograme, decât discutarea protecției spațiului privat, al persoanelor cu care vorbește SOV."

Interviul, pe larg:

Carmen Andronache: Credeți că o astfel de practică poate distruge relația jurnalistului cu sursa?
Mircea Toma
: Teoretic, este o sursă de inhibare. Nu e bine că știm că se poate întâmpla ca o convorbire să fie înregistrată, pentru că atunci discursul va fi alterat. În principiu este așa, în realitate, teama de înregistrări este prezentă în societatea noastră din 1990. Nu am reușit vreodată să vorbesc cu o sursă care să-mi transmită înformații foarte sensibile decât fața în față. Niciodată nu am primit prin telefon, asta e clar.

În cazul care face subiectul nostru și anume convorbirile telefonice ale lui Sorin Ovidiu Vîntu cu jurnalişti din afara trustului, există două subiecte mari, care sunt vizibile:

În primul rând, faptul că în relația cu ziariștii din subordine, cu persoane din grupurile media, cenzura este cuvântul de ordine, deci subordonarea integrală a intereselor media celor ale patronului este literă de lege.

Al doilea subiect este relevanța conversațiilor pentru dosarul care este în tribunal, în instanță. Este sau nu justificat, ce efecte negative are faptul că se înregistrează convorbirile unor ziariști?

În al doilea caz discutăm despre violarea spațiului privat, cu consecințe de gradul secundar asupra naturii activității ziaristului.

În primul caz, este vorba de un impact direct asupra publicului, deci cenzura este un subiect de interes public major, la modul instituționalizat în care o practică Sorin Ovidiu Vîntu sau încearcă să o practice cu media din proprietate.

Este mai important să discut acum despre cenzura din grupurile media în forma în care am descoperit-o acum, în forma ei brutală, în stenograme, decât discutarea protecției spațiului privat, al persoanelor cu care vorbește SOV. Ține de jurisprudența Curții Europene.

Calea de atac: Parchetul în instanță

Sunt două drepturi fundamentale: libertatea de exprimare, care include acces la informație, și protecția vieții private.

În judecarea calomniei, dacă persoana privată, în viața căreia s-a intrat cu bocancul ziaristului, dacă acea persoană nu angajează în niciun fel interesul public, atunci jurnalistul este cel care trebuie să se apere, să vină cu dovezi că ce a zis el nu este adevărat. Dacă persoana are relevanță publică, atunci ea trebuie să demonstreze reaua-intenție a jurnalistului. Are un avantaj în plus, accesul la informare și libertatea de exprimare, când este vorba de interes public. Și una și cealaltă sunt foarte importante.

Discuția în acest moment, angajată pe pista de ce au fost făcute aceste înregistrări, transformă niște persoane care sunt complici la actul cenzurii, în victime.

Dacă asta este dezbaterea pentru că vi s-a întâmplat și vouă - mi s-a întâmplat și mie - să dea în judecată Parchetul. Deci, calea de atac este: cei care cred că le-a fost afectată imaginea și interesele profesionale (aici este un caz și mai interesant pentru că vorbim de protecția surselor), acționează parchetul în instanță să se învețe minte să lucreze curat, nu neprofesionist, cum e vizibil că s-a întâmplat.

Am avut o întâlnire de taină cu un procuror, care ulterior a fost pârât la Băsescu și a pierdut poziția de șef al Parchetelor militare

În principiu, nici nu trebuie să ajungi la protecția surselor, se întâmplă dintodeauna, am fost și eu în astfel de situații. Am avut clar o victimă. Aici pot să dau o poveste. Am avut o întâlnire de taină cu un procuror, care ulterior a fost pârât la Băsescu și a pierdut poziția de șef al Parchetelor militare din România, pentru că s-a întâlnit cu mine și asta a apărut, a doua zi, în Ziua, detaliat. El îndrăznea să se atingă de interesele unor “băieți foarte deștepti”.

Asta e o practică sigură, nu că riscă, sigur că se întâmplă chestia asta. Nu mai spun că acolo nu telefonul a fost interceptat, ci am fost monitorizați cap-coadă. Eu am știut că ne întâlnim într-un loc doar cu un sfert de oră înainte. Povestea a apărut apoi în presă, am făcut o conferință de presă.

Acum, pe acest subiect, dacă ridicăm flamura protecției dreptului privat și respectiv consecințele activității acestia pe activitatea jurnalistului, minimalizăm celălalt subiect.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu