Skip to main content

Sorin Oancea și-a dat demisia de la Intact și va fi acţionar la B1 TV. Radu Moraru la RCS.

 

Sorin Oancea și-a dat demisia din pozițiile de conducere pe care le deține în trustul Intact. Demisia lui a plecat deja către companiile unde deținea funcții în consiliile de administrație.

Publicitate

Oancea va fi noul partener al lui Bobby Păunescu în B 1 TV. Sorin Oancea va deține, pentru început, o parte din B1 TV, urmând să ajungă, în timp, la jumătate din postul de televiziune. Totodată, el va conduce postul de televiziune.

Contactat de paginademedia.ro, Bobby Păunescu nu a comentat subiectul, dar a declarat că:

"Miercuri sau joi, eu și Radu Moraru vom face un anunț oficial pe această temă și vom lămuri această situație. Pot spune doar că, la începutul anului viitor, postul B 1 va fi relansat."

Contactat de paginademedia.ro, Sorin Oancea nu a comentat în niciun fel demisia de la Intact.

Carte de vizită Sorin Oancea:

Data naşterii: 13 decembrie 1963

Studii: Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (prima promoţie, 1994)

Experienţă:

  • Radio Delta, 1990-1991 - reporter
  • Zig-zag şi Expres, 1991-1992 - reporter
  • În mai 1992, s-a angajat la Corporaţia pentru Cultură şi Artă Intact, ca agent de vânzări tipografie.

A urmat:

  • Septembrie 1992 - Redactor şef Preţul succesului
  • 1995 - Director comercial şi de publicitate Antena 1
  • 1997 - Director general Antena 1. În 1998, relansează Antena 1, împreună cu Laurenţiu Ionete (vânzări), Cristina Niculescu (director de marketing), Florin Nicoară (programe), Camelia Pătru (producţie), Nori Tripşa (vânzări) şi Mihai Craiu (vânzări).
  • 2004 - Director general Antena 3 (unde deţine 25%)
  • 2010 - rămâne fără atribuţii executive în Intact, în urma unor diferenţe de viziune cu patronatul. Rămâne doar cu funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Antena 3 şi vicepreşedinte la Grivco.
  • deţine şi 10% din Radio ZU.

Radu Moraru, director general la RCS

O altă mutare importantă ar urma să fie plecarea lui Radu Moraru la viitorul post de televiziune generalist care va fi lansat de RCS & RDS, după cum paginademedia.ro a anunțat în exclusivitate AICI.

Radu Moraru pleacă de la B1 TV din luna ianuarie, lună în care va fi relansat şi postul B1 TV. Radu Moraru pleacă de la B1 după aproape zece ani la postul de televiziune, unde a fost prezent încă de la lansare.

RCS & RDS este deținută de Zoltan Teszari, om de afaceri cu o avere estimată la aproximativ jumătate de miliard de euro (470-500 de milioane Top 300 Capital, 350 de milioane de euro Forbes). Forța financiară a grupului RCS au făcut ca, în 2008, să câștige drepturile de transmisie ale Ligii I, în consorțiu cu Antena 1, pentru 34 de milioane de euro pe sezon. RCS mai deține postul de televiziune Digi Sport, lansat în vara anului trecut.

În vară, Radu Moraru a preluat 60% din postul Vox News, restul de 40% fiind deținute de Bobby Păunescu. După finalizarea transferului de proprietate, în luna septembrie, Vox News a intrat “în reparații”, iar acum emite doar în videotext programele posturilor de televiziune.

Carte de vizită Radu Moraru, via Adevărul:

Data naşterii: 24 septembrie 1970

Educaţie: Absolvent al Facultăţii de Psihologie-Sociologie, Universitatea „Hyperion"

Activitatea profesională:

1993-1995 - realizator TV la TVS Holding Braşov
1994-1996 - redactor, Evenimentul zilei
1995-1996 - producător TVR 1
1996-1997 - realizator şi producător emisiuni ProTV
1998-2000 - realizator şi producător Antena 1
2001 - prezent - realizatorul emisiunii Naşul la B1 TV

Citeşte şi:

Foto Sorin Oancea: EVZ

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Cand te vei face mare vei intelege ca linistea si consensul despre care ne vorbeste Iliescu nu se numeste democratie, vei realiza ca nu toti cei care nu sunt in acord cu tine iti vor raul si deci, implict, nu sunt atat de idioti precum ii vezi tu.
  • Sansele lui Oancea la postul B1 nu stau in priceperea sa, desigur, pentru ca a demonstrat ca "le stie". Sansele lui stau in banii pe care va reusi sa ii atraga in B1. Oancea este in fata unei provocari care poate fi, in aceeasi masura, un mare succes ori un mare esec. Tind sa cred ca Voiculescu este victima propriilor sale viziuni despre presa si televiziune. A inlocuit un profesionist cu un ageamiu obedient, cu Gadea. Daca ma gandesc ca pana si Camelia Voiculescu este "om de televiziune", nu-mi pun mari sperante ca antelenele vor mai fi ce au fost. Voiculescu si-a facut-o cu mana lui, exact ca fratele sau de rapoarte informative, Vantu.
  • Daca n-ar fi fost Radu Moraru si "Nasul", televiziunile de turnator ar fi realizat, in sfarsit, mult ravnitul consens national. Nasul a dat, cu adevarat, paine de mancat acestora. Nasul merge mai departe. Curaj concurentei si drum bun, Nasule!
  • Probabil că cea mai bună ofertă pentru Sorin Oancea a venit de acolo. El e retras cam de doi ani, ceea ce nu i se potriveşte. Acum a primit un rol activ, iar echipa cu care a ridicat Antena 1 din praf s-ar putea reface acolo. Ceea ce ar transforma, pentru prima oară în istorie, B1 în televiziune. Că o să vă placă sau nu, asta e altă poveste. Dar va exista pe piaţă, ceea ce sigur îşi doreşte fratele Păunescu...Şi ce mi-aş dori să nu-l mai văd pe Moraru...
  • "relansare" ?
    Asta presupune alt gen de programe ..filme o fi cele de la fratii lor Fox ? Parca aveau niste actiuni acolo .
  • Deci si-a trimis Voiculescu omul sa mai faca o televiziune. Bun asa . Publicitatea trebuie impartita pana la ultima farama.
    Antena ramane bine merci pe aceeasi pozitie ( publicul deja format greu se mai desparte de postul favorit ) ..urmeaza Realitatea .. Antena 3 Prima ..Kanal d ..Acasa
    Sa vedem ce va fi cu relansarea B1 ..sa speram ca vor avea alt target ..pt ca daca va aspira la publicul Antenei de exemplu ..va fi un esec.
  • in mod evident, intre postarile de mai sus , sunt destul de multe venite , tematic dinspre departamentul de pr antenist si de asemenea, destule, de la fanii lui oancea. sa incercam , metodic, sa vedem ce s-a intamplat de fapt: un manager si-a dat demisia si , cu ocazia acestui act unilateral , a renuntzat la o serie de privilegii si , cred eu, si la niste bani pe care, pricum ai privi i-ar putea lua intr-o piata normala in schimbul procentelor de la A 3 si Zu. De ce ar fi facut-o ? Crede cineva ca B1 e vreo platforma usor transformabila in tv de succes ? Nu prea ... Si-atunci . Pai atunci e simplu : a. Oancea a plecat pentru ca devenise doar decorativ la Intact/Antene si b. Oancea chiar crede, probabil, ca poate face treaba in B1 , sau ca, macar , va avea putere de decizie acolo asa cum avea, in Antene, pana sa se faca mare Camelia. Sansele lui Oancea de a ridica B1 sunt - ironia sortii - la fel de mari ca ale Cameliei Voiculescu de a pastra Antenele la nivelul de rating/share actual. Sincer cred ca si familia Voiculescu pierde, pierzandu-l pe Oancea si Oance pierde pt ca - i va fi infinit mai greu sa viseze c-ar putea face in B1 in 2011 ce a facut in A1 in 1998.
  • Pozitia nr 2 pt A1 nu mai este puternica deloc. Si locul 2 e locul 2, totusi!. cei care aveti acces la audiente uitati-va cat de aproape de locul 2 se adla locul 3, ocupat rand pe rand de Acasa TV, Kanal D sau Prima tv!!!!! antena 1 va avea probleme sa pastreze acest loc, nicidecum sa se mai gandeasca la ocuparea primului loc!
  • Dane, afla si tu ca in lumea asta NU EXISTA ,,One Man Team". Niciun om, indiferent cat ar fi de capabil nu reuseste de unul sigur, iar atunci cand un om se ridica deasupra altora in lumea televiziunii sa fii sigur ca sta catarat pe umerii multora pe care tu nu-i vezi ;-). In concluzie, nici Oancea nu a reusit de unul singur si asta se va vedea cand va obtine zero rezultate la B1.
  • Ii dau dreptate lui Evi, un comentariu exact si realist. Demult Pro Tv -ul, care nu se dezice in a difuza pe banda rulanta filme cu violenta si stiri dezastruoase, nu se mai poate ridica la nivelul atins de Antena 1. Nici in online.
    Ca pleaca un director, nu inseamna succes garantat in locul unde aterizeaza.
  • Bai, nene..toate televiziuile care au aparut in ultimii ani au incercat cel putin prin programe sa semene culmea cu Antena 1 si nu cu protv. Si tot in mod curios nu reusesc nici unele macar sa atinga pozitia 2(pozitie foarte puternica de altfel) pe care o are respectiva statie.
    Directori mai pleaca , televiziunea ramane. Au plecat vedete si directori din protv ..au plecat vedete din Antena1 si cred ca nici acum nu sta lumea in loc din cauza unor fosti directori deci nici macar actuali.
  • nu stiu de ce nu ma surprinde chestia asta de la oancea. daca era parlamentar probabil ca l-am fi vazut si pe el in unpr :). dar, pana la urma urmei, fiecare doarme asa cum isi asterne, iar la b1 n-o sa fie nici pe departe un culcus asa de caldut cum a fost la antena.

Trimite un comentariu