Skip to main content

Gândul renunţă la varianta tipărită

 

Publicitate

ACTUALIZARE: E oficial! Gândul renunţă, din 8 aprilie, la varianta pe hârtie şi devine un produs media exclusiv digital, potrivit unui comunicat de presă publicat astăzi de Mediafax. Mai multe detalii, în articol.

ACTUALIZARE 2: Maria Apostol, director de PR si Corporate Affairs Pro TV SA, a declarat pentru paginademedia.ro că, în urma renunţării la varianta tipărită a ziarului Gândul, “nu vor fi modificări substanţiale în echipa editorială”.  Mai multe detalii, în continuare.

Cotidianul editat de Mediafax se pregăteşte să devină al doilea titlu important din zona quality care nu mai apare pe hârtie, după Cotidianul, care a rămas doar cu ediţia online, la sfârşitul lui 2009.

Iniţial, despre acest subiect a scris Iulian Comănescu, pe blogul său, care spunea că această măsură ar face parte dintr-o serie de restructurări pe care Adrian Sârbu le face la Mediafax Group.

Site-ul decenews.ro, deţinut de Răzvan Dumitrescu şi Bogdan Chiriac, a scris că ziarul Gândul va renunţa la ediţia print,începând cu 1 aprilie.

Pe de altă parte, potrivit informaţiilor verticalnews.ro, reprezentanţii ziarului vor face un anunţ oficial cu privire la această decizie  la începutul lunii viitoare, apariţia ziarului urmând să fie sistată cu ocazia mini-vacanţei de Paşte.

"În redacția cotidianul Gândul se fac pregătiri pentru suspendarea ediției print, ne-au informat jurnaliști de la această publicație. Redactorii au aflat că de la începutul lunii viitoare ziarul rămâne doar cu ediția online", scrie site-ul de ştiri deţinut de Răzvan Dumitrescu şi Bogdan Chiriac.

Această schimbare ar urma să se producă la puţin timp  după ce Cosmina Noaghea a plecat de la conducerea diviziei Mediafax Group, care administrează Gândul, fiind înlocuită de Orlando Nicoară, după cum paginademedia.ro a scris aici.

În urmă cu circa şase luni de zile, varianta tipărită a ziarului Gândul a trecut printr-o serie de schimbări în privinţa identităţii vizuale, după cum paginademedia.ro a scris aici. Cotidianul şi-a schimbat atunci logo-ul, layout-ul, a introdus rubrici noi şi a lansat o serie de proiecte speciale.

Din comunicatul oficial al Mediafax Group:

  • "Pe 8 aprilie, Gândul va lansa noua versiune a site-ului gândul.info, cu un layout restilizat şi funcţionalităţi menite să îmbunătăţească experienţa utilizatorilor.
  • Dosarele speciale pe evenimente, optimizarea şi conţinutul multimedia şi interactiv îmbogăţit (infografice interactive, video şi live video) sunt câteva dintre noile elemente create în beneficiul cititorului."
  • Odată la renunţare ediţiei pe hârtie, Gândul îşi lansează aplicaţia proprie de iPad.
  • "Prin adoptarea noului model de business, ziarul face tranziţia de la print la noile platforme de distribuţie a conţinutului."

Răspunsurile Mariei Apostol la întrebările paginademedia.ro:

Maria Apostol a mai spus că această măsură administrativă nu are legătură cu plecarea Cosminei Noaghea de la conducerea Mediafax Group şi venirea lui Orlando Nicoară, în poziţia de manager.

Paginademedia.ro: Care sunt strategiile publicaţiei pentru a-şi creşte veniturile pe online? Se va recurge la plata conţinutului online pentru anumite articole, ca în cazul cotidianului Ziarul Fiananciar?

Maria Apostol:" Publicitatea va rămâne principalul generator de venituri pentru produs, în perioada următoare vom lansa mai multe servicii pentru a monetiza cât mai bine audienţa mare pe care o avem în online."

Oficialul grupului de presă condus de Adrian Sârbu a mai declarat pentru HotNews.roOrlando Nicoară îşi va prelua atribuţiile de şef al Mediafax Group de la 1 aprilie.

Despre Gândul:

  • Ziarul Gândul a fost lansat în mai 2005 de Mircea Dinescu şi Cristian Tudor Popescu, care a fost director editorial până în ianuarie 2008.
  • Cotidianul a fost cumpărat, în 2006, de Publimedia, devizia de print a MediaPro.

Articol în curs de actualizare.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • - Ziarul Gandul a fost infiintat pt a face propaganda PNL insa trebuia sa fac in acelasi timp profit.

    PRO TV, Gandul, Mediafax se adresau votantilor de dreapta insa acum cand dreapta cu stanga si-au dat mana...

    - Ziarul Jurnalul National e facuta fost infiintat pt a face propaganda PSD dar la ei nu conteaza daca e pe profit sau nu.
  • Stati sa vedem cum se duce si cel mai important ziar din anii 90, RL, cu tot designul lor... oricum, pe situl corporate (sanchi!)Medien Holding nu au scris inca ca nemtii au dat bir cu fugitii. Cred ca nici lor nu le vine sa creada inca.
  • Dupa parerea mea e o greseala dar probabil ratiunile financiare primeaza.

    Ar fi trebuit luata masura exact inversa: sa fie distribuit gratis, in zonele foarte frecventate: gari, metrou, piete, etc
    Cu siguranta ar fi crescut in tiraj, desi ar fi crescut si costurile.
    Dac ava fi numai pe online, cred ca va disparea....."Cotidianul" il stiam pe taraba, dar pe site nu am intrat niciodata. sunt suficiente site-uri deja consacrate.
  • Cu tot respectul cuvenit, cred ca totusi primul ziar quality care a renuntat la editia tiparita a fost Cotidianul. Ce s-a ales de el dupa, nici nu mai conteaza.
  • Alo! Ce sunt cu balivernele acestea?!
    Primul ziar quality care a renuntat la varianta tiparita a fost COTIDIANUL.
    Memoria scurta a celor care bateau din palme la venirea minerilor in 1990 la Bucuresti ma scarbeste. Aplaudacii regimului Iliescu o tin in continuare cu dezinformarea. CTP si Bogdan Chiriac nu mai au macar putina rusine?
  • CTP si clica lui de la Gandul au fost intotdeauna impotriva lui Traian Basescu! CTP este jurnalistul care a fost impotriva celor din Piata Universitatii si cel care a sustinut ca aducerea minerilor de catre Iliescu a fost un lucru bun. Tot CTP si clica lui sunt cei care nu au scris in perioada 2001-2004 nici un articol la adresa lui Adrian Nastase si Ion Iliescu, fiind imbuibati de banii publici pe care cei doi le acordau ziarului Adevarul pentru publicitate!
    Nu-i nici o pierdere, e un mare castig pentru Romania! Toti jurnalistii pro-PSD-PNL vor ajunge probabil sa faca acelasi lucru, sa iasa pe usa din dos!
  • 1. "Ziarul Gândul a fost lansat în mai 2005 de Mircea Dinescu şi Cristian Tudor Popescu"

    2. Intre 2005 si 2008 cand PNL a condus guvernul romaniei Gandul a fost de partea guvernului, din 2008 cand PDL a preluat guvernul Gandul a intors brusc armele spre guvern !

Trimite un comentariu