Skip to main content

Ruptură la Realitatea? Elan și Ghiță își împart angajații

 

Sursa foto: AdevarulTelenovela Realitatea TV continuă. După scandalul cu scântei Ghiță-Vîntu, preluarea de către Elan Schwartzenberg și intrarea în insolvență, rolurile se mută de la patroni la angajați.

Publicitate

În cursul zilei de ieri, mai mulți salariați de la Realitatea Media au fost anunțați că începând de astăzi vor trebui să semneze un contract de angajare cu Asesoft pentru a-și putea primi banii pe luna trecută, scrie Adevărul.

"Până acum, veniturile erau încasate pe Asesoft şi este normal ca obligativitatea plăţii salariilor să fie la Asesoft”, a declarat Elan Schwartzenberg pentru ziarul Adevărul.

Patronul Realitatea Media a mai spus că lucrurile vor reveni la normal în momentul în care “veniturile din publicitate, conform legii, vor intra în contul Realitatea Media, şi nu în Asesoft cum se întâmplă în prezent”. În aproximativ 45 de zile (15 octombrie), veniturile din publicitate vor intra direct în contul trustului de presă, așa cum a devenit obligatoriu în momentul în care compania a intrat în insolvență, potrivit unui declarații făcute de Elan Schwartzenberg pentru Adevărul.

Ce se întâmplă după ce banii vor intra în contul Realitatea Media?

Întrebat dacă angajaţii Realitatea Media vor reveni pe vechea companie după aceste 45 de zile, omul de afaceri a declarat, fără prea multe detalii: "Cine va mai dori să lucreze la Realitatea, cine nu, la Asesoft".

Schwartzenberg a mai subliniat că din momentul în care banii din publicitate vor intra în conturile Realitatea Media, "vor fi plătiţi oamenii care au contract cu Realitatea".

Ce pot face salariații ca să-și primească banii pe luna trecută și să fie în continuare angajații Realitatea Media?

"Îi sfătuiesc să fie suficient de inteligenţi şi probabil că-şi fac un fel de convenţie civilă pe maximum o lună de zile, habar nu am”, a spus Schwartzenberg.

Citește și:

Sursa foto: Adevărul, Marian Iliescu

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Eu va intreb altceva, cum am putea alege intre un contract pe luna sau cine-stie cat? Pai, ce ne intreaba pe noi, prostii care muncim pe 10 milioane, pe ce firma vrem sa lucram?
    Ne pun sula in coaste, semnati contracte pe alta firma luati banii, nu semnati luati cucu. Cine pe cine are la mana? Simplu:ei pe noi.

    Problema este simpla, luam sau nu luam banii pe luna august pe care deja am muncit-o din greu si ieftin?

    Concluzia este urmatoarea: pana cand muncim pe 10, 11, 12 milioane pe un program mai mare de 8 ore, fara concedii de ani de zile, fara sambete si duminici platite special, ani lucrati de noapte cu contract de luni-vineri 8 ore, sarbatori legale neplatite niciodata?
    Pana cand ne chinuim in halul asta? ITM-ul ce dracu face? De ce nu verifica contractele de munca NICIODATA ? Adica, tu te uiti la televizor si vezi ca misca cineva, dar nu te gandesti ca emisia pe post este asigurata de oameni? Ca doar n-o fi facuta de roboti? De ce ITM-ul n-a intrebat nimic pana in septembrie 2008 cine dracu da emisia pe noapte? E cineva platit pentru asta? Si acum sunt oameni care lucreaza numai si numai de noapte. Au contract de luni-vineri 8 ore.
    ITM, DRAGII MEI, NE PLATESTE CINEVA DUPA ORA 22? NOI STAM PANA LA TERMINAREA JURNALULUI DE LA ORA 1 A.M. !!! ABIA ATUNCI PLECAM.
    PREZENTATOAREA DE SEARA VINE CA O MARE VEDETA(CARE ESTE)DE LA 22 LA 01.15 A.M., CAND ESTE ULTIMA SECUNDA DIN JURNAL. AIA PRIMESTE O GROAZA DE BANI, MAI FACE SI FIGURI SI NOI TOTI SUNTEM FEMEI DE SERVICIU LA REALITATEA TV. ASA SUNTEM PLATITI!
  • Asadar, in tara asta plina de prosti,tu esti singurul care detii adevarul!... Miroase rau a paranoia...
  • Audiente bune? Sa fim seriosi. Daca tu crezi traznaile alea care acum ti le spun cei de la Realitata ca ar fi ajuns inaintea PROTV, inseamna ca esti naiv. Audientele nu le mai fac cei de la GFK asa cum se lauda Realitatea si Antena3.
    Restul e pentru prosti!
  • Si Sebi al cui e, inafara de Securitate? Ca n-o fi al lui Basescu, ca nu a plecat cu el in Dubai, ci cu Ponta! Realitatea e ceea ce se vede cu ochiul liber: o vidanja de spalat creierele prostilor.
  • pai stiam mai adevarule...informatia era de doua zile pe bloguri uite aici
    http://www.carieremedia.ro/2011/09/13/bomba-tandemul-elan-blejnar-ramane-cu-brandul-ghita-face-rtv/
  • Oamenii astia nu-si dau seama ca luptele astea interne se repercuteaza asupra postului?! De-abia isi revenise dupa scandalurile anterioare si castigase substantial in audienta, ca, iata!, au si inceput altele... Exista o singura explicatie: politicul si-a bagat coada in Realitatea. Prin Ghita?... Prin Elan?...
  • Elan si Ghita, "cununati" sau casatoriti de Preotul Realitatea.
    Acum isi dau seama ca doi, de acelasi sex, nu pot crea relitati normale ci doar monstruozitati.
    Pacat.De suferit au doar slujitorii lor!
  • Este simpla povestea: Elan (care se pare ca e sub tutela lui Vantu) si-a luat aere de mogul si vrea cu orice pret sa scape de Sebi. Vine anul electoral si, daca e s-o dam pe latineste, fugit irreparabile tempus! Ghita a incercat sa faca o treaba serioasa, atat cat se pricepe el, insa nu prea are cu cine. Iar atmosfera in redactie este dezastruoasa, intrucat nimeni nu stie incotro s-o apuce. Probabil, pana la urma, Elan va avea jucaria visata si isi va bate joc de oameni, cam in stilul altor vajnici creatori de valoare din media. Viitorul suna prost, nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece si vorbe goale.

Trimite un comentariu