Skip to main content

Reportaj: Ce n-au văzut românii din Vocea României. Glume cu X Factor la Vocea României

 


Glume cu X Factor în platoul de la Vocea României? Da, dar în pauzele de publicitate.

Publicitate

“Eu sunt singurul care îl am pe Factorul X”, e convins Pavel Bartoș într-una dintre pauze. A ajuns la această concluzie după ce a rugat-o pe Loredana să "arbitreze" meciul dintre el și Brenciu la capitolul "cine e mai sexy".

Reporterul paginademedia.ro Cristiana Constantinescu a fost aseară în platoul de la Vocea României. Publicul și-a făcut poze în scaunele juriului. Loredana își verifică des telefonul în pauze, își face poze, iar Brenciu nu se oprește din vorbit.

Ce nu au văzut românii din Vocea României, într-un reportaj de la fața locului:

Marți, 22 noiembrie, ora 20.00. Am ajuns la Buftea, împreună cu o echipă Pro TV și câțiva jurnaliști, în studioul în care se filmează emisiunea Vocea României. E o seară specială, pentru că e prima ediție live, din șapte, și în care urmează să fie eliminați doi concurenți.

Am intrat într-o clădire ca o hală, plină de lume. După ce am trecut pe lângă câteva rulote, pe ușile cărora erau scrise numele celor patru membri ai juriului, am urcat pe o scară îngustă și am ajuns direct în studio.

Platoul e foarte aglomerat, toată lumea e de câteva ore bune acolo. La televizor studioul pare mult mai mare. Sunt 700 de locuri pentru public, majoritatea sunt susținători ai concurenților din această seară și ai juraților. Cei mai mulți sunt simpatizanți ai lui Smiley, ei sunt și cei mai gălăgioși.

Cu un sfert de oră înainte de începerea emisiunii îl văd pe scenă pe Cristi Rotaru, cel care are, între altele, misiunea de a le arăta spectatorilor din platou unde să se așeze, care verifică “volumul” aplauzelor și al uralelor. Pe parcursul emisiunii toate manifestările zgomotoase de simpatie ale publicului sunt spontane. Nu sunt aplaudaci, cum am văzut la alte emisiuni, nu e nevoie să i se spună publicului “mai cu viață“ și nici să aplaude mai tare.

Cristi Rotaru ne mai spune, calm, înainte de start, că rolul publicului în acest show este foarte important. Și că “spectacolul îl facem cu toții: concurenți, juriu și publicul din platou”.

Relaxare generală. Mona Segall dirijează din afara platoului.

Cu 10 minute înainte de startul live-ului, atmosfera e foarte destinsă. Este lucrul care m-a surprins cel mai mult, pe tot parcursul emisiunii. Îl văd și pe Pavel Bartoș, pus pe glume, publicul râde zgomotos, cameramanii își verifică aparatura, dar nimeni nu pare stresat. Fiecare știe ce are de făcut, repetițiile dese se văd.

O văd și pe Greta Dan, regizor de platou, o recunosc de la emisiunile lui Teo de la Pro TV. Casca o ține permanent în legătură cu producătoarea, Mona Segall, care e în car, undeva în afara platoului, de unde dirijează toată desfășurarea de forțe.

Mai jos, în stânga, recunosc o parte dintre concurenți. E vorba de echipele Loredanei și a lui Marius Moga, care vor concura săptămâna viitoare, pe 29 noiembrie. Își dau ocheade și fac pronosticuri.

Mamma mia pentru Loredana. Moga își arată ciorapii

Versurile melodiei Mamma Mia, interpretată de membrii juriului, se succed pe un monitor mare de lângă mine și după Loredana apar pe scenă, pe rând, în figuri de dans, Brenciu, Smiley și Moga.

Piesa se termină și, după o mică introducere, vine și prima pauză. Scurtă, de trei minute, în care publicul e rugat să nu se ridice. Membrii juriului își ocupă locurile pe scaunele roșii. Brenciu e pus pe glume, Loredana își retușează machiajul și părul, Smiley își salută fanii zgomotoși, iar Moga își etalează pantofii violet și șosetele în dungi colorate.

Începe din nou live-ul, Pavel Bartoș prezintă concurenții, citind de pe prompter, apoi pe noua coprezentatoare, Roxana Ionescu (sau Mama Natură). Se vede că are emoții, dar face față.

Pavel Bartoș: Eu sunt singurul care-l am pe Factorul X. Loredana se pozează cu telefonul

Concurenții se succed pe scenă, atmosfera este, în continuare, foarte destinsă, publicul își susține candidații, juriul îi urmărește cu zâmbetul pe buze.

În timpul filmulețelor de prezentare a concurenților se râde mult. Și în pauzele de publicitate se glumește. Ca și în timpul transmisiei, Brenciu și Bartoș se tachinează, o întreabă pe Loredana care e mai sexy dintre ei și fac glume cu X Factor! Concluzia lui Bartoș? Eu sunt singurul care îl am pe Factorul X.

În pauzele de publicitate Loredana își verifică des telefonul, la un moment dat intră pe Facebook, apoi își face poze cu telefonul și verifică cum îi stă părul.

Mă surprinde relaxarea juriului, a prezentatorilor și a tuturor celor implicați, deși se vede că în spatele acestui produs stau sute de ore de muncă și repetiții.

Repetițiile pentru săptămâna viitoare încep a doua zi

Aflu că pregătirile pentru marți seara încep imediat după terminarea unui show, chiar de a doua zi. Concurenții repetă mai întâi piesele cu antrenorii, în studiourile acestora. Cu câteva zile înainte de show, vin în platoul emisiunii, pentru a repeta melodiile pe scenă, cu band-ul lui George Natsis și dansatorii, pun la punct coregrafia, scenografia și toate detaliile.

Marțea, concurenții, echipa de producție și cea tehnică vin de dimineață în platou. Se face o repetiție generală, cu toate detaliile. Mă întreb cum mai pot tinerii ăștia de 16, 19 sau 22 de ani să cânte live, la ora 22, după o zi întreagă de muncă în platou.

Publicul se pozează în scaunele juriului. Ce se întâmplă după oprirea camerelor

Ora 24.00. Prima ediție live a emisiunii Vocea României s-a încheiat. Brenciu și Smiley au eliminat câte un concurent, într-un suspans pe care l-a simțit fiecare dintre cei care asistă la spectacol.

După ce Bartoș și-a luat la revedere de la telespectatori, susținătorii concurenților care “s-au salvat” de la eliminare dau buzna pe scenă și se îmbrățișează, se felicită și curg câteva lacrimi. E de admirat versatilitatea lui Brenciu, care trece cu iscusință de la starea de tristețe provocată de eliminare, la jovialitatea bine cunoscută.

Jurații dau interviuri, autografe și fac fotografii pentru fani și presă. Și, din nou, Smiley e cel mai solicitat, chiar dacă pe loc își face apariția iubita lui, Laura Cosoi, care îl scrutează când e luat pe sus de admiratoarele de 16 ani.

Loredana se retrage în rulota special amenajată pentru fiecare membru al juriului, Moga pleacă, iar Brenciu e dornic de interviuri. Și vorbește, vorbește, vorbește...

Înainte de a părăsi sala, câțiva băieți din public se fotografiză în scaunele juraților, visându-se, probabil, judecători la Vocea României. Și Brenciu vorbește, vorbește... Până când bodyguarzii ne roagă respectuos să părăsim studioul, pentru că se închide.

E deja miercuri, ora 00.30 și toată lumea se pregătește pentru o nouă ediție live. Mai sunt încă șase, iar marea finală va fi pe 26 decembrie, când vom afla cine ia premiul de 100 000 de euro.

Autor: Cristiana Constantinescu cristiana_conyahoo.com

Comentarii

  • Mda, s-a gasit cine sa faca o gluma.. In loc sa-si vada de emisiunea lor si sa se concentreze pe treaba lor, aleg sa faca glume, si proaste pe deasupra, pe seama concurentei. Tipic romanilor. Oricum din multe puncte de vedere emisiunea X-Factor este peste Voice of...
  • Probabil ca Bartos aduce in vorba xfactor pentru ca este frustrat, probabil ar fi vrut sa prezinte un astfel de show precum xfactor, insa el are fata de papagal si nu s-ar preta la asa format... Oricum atunci cand te simti cu morcovul in fund si sti ca cineva e mai tare ca tine incepi sa faci glume sarcastice, ironii ieftine si tot felul de intepaturi ca sa pui in lumina proasta pe acel cineva. Poate data viitoare protv-ul o sa ne incante mai mult decat o face xfactor, acum ei doar sa-si vada de emisiunea lor chicioasa!
  • PENIBIL! S-au gasit astia sa faca misto de X factor, ei fiind aia care "cauta un artist" pe care l-au platit anticipat ca sa vina in emisiunea lor. BINE ZIS, DEXTER, profesionistii sunt aia de la x factor. A se compara formatele astea cu cele din strainatate. Vocea romaniei n-are nici in clin, nici in maneca cu formatul din strainatate, pe cand X Factor a respectat exact.
  • s-a gasit si asta sa faca o gluma..si asa nici nu se compara X FACTOR pe langa vocea aia a lor pe care crd ca o vor gasi
  • regret ca am citit aceasta dare de seama realizata in stilul compunerilor de clasa a patra...
    "copii, faceti o fraza in care sa apara cuvintele telefin si dungi"
    tie ti-a iesit: loredana isi consulta des telefonul iar moga are ciorapi violet... bravo...
  • Da, sigur...la x factor am fost la preselectii in sala si jumatate dintre cei prezenti au fost platiti, si aveau prioritate la intrare...:) si la x factor din cate am vazut nu se aplauda decat concurentii dupa ce termina piesa... ca pe altcineva n-ai pe cine :))))
  • Ar trebui sa vii si cu argumente cand afirmi ceva, daca vrei sa nu te bage lumea intr-o tabara sau alta si sa se ajunga la jigniri. Profesionisti sunt si unii si altii, pentru ca asta e meseria lor trecuta in cartea de munca, ca sa zic asa. Diferentierea tine de detalii si de modul in care acesti profesionisti ambaleaza un produs astefl incat sa devina un succes si sa fie acceptat de public, mai bine zis sa genereze audienta.
  • Zic sa puneti si o copie dupa factura, sa vedem cat costa un articol publicitar.
    E mai mult sau mai putin fata de o transmisie live cu Gainusa ?

Trimite un comentariu