Skip to main content

Antena 3 lansează Income Magazine cu Sorin Barariu, ex Money Channel. Mâine e pe piață și revista

 

Antena 3 lansează emisiunea de business Income Magazine cu Sorin Barariu. Noua emisiune de business va fi difuzată în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 13.00 - 14.00.

Publicitate

Income Magazine cu Sorin Barariu face parte din platforma de jurnalism economic, "income magazine", al cărei coordonator este Adrian Ursu, ce include o revistă săptămânală, emisiuni TV şi radio, un portal web şi o linie de evenimente.

Potrivit anunțului Antena 3, "emisiunea este realizată într-un format dinamic, flexibil, cu o tematică relevantă, care să constituie un instrument competent în încercarea de înţelegere a proceselor economice, a semnificaţiilor şi consecinţelor acestora. Se vor dezbate idei de afaceri, strategii, trenduri şi vor fi realizate analize sectoriale şi interviuri de actualitate cu antreprenori şi manageri de succes."

Sorin Barariu are o experienţă de peste 11 ani în presa economică, la Capital și la postul The Money Channel.

(P) Vrei să asiguri creditul obținut de partenerul din străinătate pentru achiziționarea produselor și serviciilor furnizate?

 

Revista Income Magazine, la tarabe de mâine

Trustul patronat de familia Voiculescu va lansa mâine revista săptămânală Income Magazine, parte a platformei de business cu același nume ce va realiza o serie de evenimente, o emisiune radio și una TV.

Este prima lansare a unei publicații financiare după închiderea cu peripeții a diviziei economice a Intact Group, despre care paginademedia.ro a scris AICI.

Detalii despre proiectele Income, în continuare:

 

Income Magazine va apărea pe piață joi, 26 aprilie, fiind  o apariție săptămânală, glossy,  ce vizează sfera de business,  ţinta fiind afacerile mici şi mijlocii, top şi middle management, proprietari de business-uri sau viitori antreprenori.

Income, emisiunea TV, va fi difuzată în fiecare sămbătă pe Antena 3, de la ora 13.00.Producția va fi prezentată de Sorin Barariu.

Income, emisiunea radio, va fi difuzată tot sâmbăta la Europa FM, de la ora 9.30. Emisiunea va fi realizată de Iorgu Ianoși.

Elana Cristian va conduce revista din poziția de redacto-șef, iar Adrian Ursu este manager de proiect al platformei.

Sorin Barariu are o experienţă de peste 11 ani în presa economică, acumulată atât în presa scrisă, cât şi în TV, la The Money Channel.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • doresc sa aflu adresa domnului avocet care se ocupa de "clauzele abusive"din contractele cu bancile din Romania,daca este posibil cel putin nr.de telefon fix sau mobil,deoarece am mare nevoie de ajutor.multumesc anticipat ,astept raspunsul dvs.Cu stima si respect,Dumitru Sabau,Galati.telmobil 0749458706
  • Ii urez mult succes lui Sorin , este un om constiincios, modest si adeptul adevarului.
    Nu va fi usor, dar numai cu perseverenta si munca se ajunge sus..

    Bafta Sorin!
  • Săracul Bara, de acum înainte va trebui să muncească. Să nu uiți, Sorine: ratingul e Dumnezeu în televiziune! Va trebui să ţii cont de asta, pentru că acum lucrezi într-o televiziune:D
  • parca a mai avut intactul o revista economica pe care a inchis-o.si Moise Guran a fost initial pe antena3!
    si income-ul asta va muri curand.
  • cum bine spunea un cititor al site-ului ieri, mai bine ar fi fost ca noul magazin sa nu se numeasca income ci inFRONT, asa cum probabil drepti vor fi obligati sa stea jurnalistii revistei cu “pixul” lor in fata cui trebuie. Interesul imens pt noul demers al trustului a fost deja demonstrat la evenimentul de lansare de azi, unde 10% din scaune erau ocupate.

Trimite un comentariu