Skip to main content

Realitatea TV schimbă vânzătorul de publicitate. DBV în locul lui Mihai Craiu. Craiu la RTV

 

Publicitate

Noul vânzător de publicitate al Realitatea TV este regia de publicitate DBV Media House. DBV a semnat, ieri, un contract pe o perioadă de trei ani.

Până în prezent, din 2011, publicitatea Realitatea TV era administrată de Media Consulta International, compania lui Mihai Craiu. Din această lună, Craiu se va ocupa de publicitatea România TV, postul lui Sebastian Ghiţă.

Contactată de Paginademedia.ro, Brânduşa Vlanga, managing director DBV Media House, a confirmat informaţia.

Discuţiile s-au purtat cu creditorii principali, GMG Media Box, compania lui Cozmin Guşă, iar contractul a fost semnat cu Dinu, Urse şi Asociaţii SPRL, noul administrator judiciar al Realitatea Media.

DBV Media House a mai vândut, în trecut, publicitatea postului Realitatea TV. Timp de cinci ani, între 2005 şi 2009, regia avea în portofoliu atât postul TV, dar şi majoritatea produselor media pe care le deţinea, la vremea respctivă, grupul Realitatea – Caţavencu.

Portofoliul DBV Media House:

Divizia print: Tabu, Bucătăria pentru toţi, Superbebe, Money Magazine, Fanatik, Taifasuri, Kamikaze.
Divizia TV: Music Channel, OTV, The Money Channel, Naşul TV.
Divizia online: tabu.ro, superbebe.ro, kmkz.ro, bpt.ro, bontonus.ro, fashionavecpassion.com, nasul.tv, 1music.ro.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Gamine Gamine
    oare o fi bine, oare o fi rau, ramane sa vedem ...
  • iancu iancu
    Hai ca intre timp s-a transat si cu audienta Realitatea care s-a dus in cap. Iar omul a dat si un interviu intre timp, in care a explicat cum a fost si cum s-a terminat colaborarea cu ei: Am plecat lăsând uşa deschisă şi un cadou."
    http://www.themarketer.ro/ro/index.php?p=articol&a=237
  • Tabloidus Tabloidus
    @maria: e bine sa ai de lucru pe vremurile astea. Fara nici o rautate, peste 99,999% din lucrurile de pe lumea asta functioneaza fara Craiu/mine/tine/Voiculescu/Basescu/Fuego/etc. In acest articol se vorbeste despre vanzarea de pub si atat, iar ce se intampla acolo (mocirle, audiente proaste, rtv care sufla-n ceafa, bla bla) face obiectul unei alte discutii. Cele bune.
  • Tabloidus Tabloidus
    @bahmu: sa inteleg ca au aparut postaci freelanceri? :) Regiile de vanzari (si aici ma refer la toate) sunt departamente externalizate de vanzari nu trompete, auzi de ele doar daca ai treaba cu piata de pub. Formularile de genul "audienta discutabila" demonstreaza ca nu ai. Chiar voi propune la GFK o sectiune de "rtg discutabil" si una de "grp-uri discutabile" :)
  • paul S paul S
    Bine, bine, dar de ce-ai pus poza cu Badia Ernest Maftei?
  • maria maria
    @Tabloidus
    Scuza-ma ca nu am raspuns mai devreme, imi daduse Craiu ceva de lucru :) . Te dezamagesc, pe bune! Am fost angajata lui, ce-i drept, la jurnalul, dar acum sunt departe de sfera lui. Am lucrat si in Realitatea dar si asta s-a intamplat demult. Sa nu imi spui insa ca ce este la realitatea este departe de mocirla. Si sa nu imi spui ca audientele sunt bune cand este depasita si de b1 iar rtv-ul lui Ghita ii sufla in ceafa. Din primul loc indiscutabil in randul tv-urilor de stiri, mai are putin si cade de pe podium. Bine ca nu e monitorizat si Digi 24. Asta e situatia creata de toti pseudopatronii si pseudocreditorii care au trecut si trec pe acolo. Macar craiu a inteles si s-a retras.
  • Postmodern Postmodern
    ok, dar portofoliu Media Consulta care e? sa comparam...
  • bahmuteanca bahmuteanca
    nu sunt postacul nimanui; am vazut ce portofoliu are DBV Media House: multa presa on-line, reviste de mina a doua si televiziuni cu audienta discutabila...a se vedea 0TV , de exemplu...si inca ceva, despre Media Consulta am auzit cite ceva in ultimii ani, de bine sau de rau, insa despre DBV Media House, nu...
  • Tabloidus Tabloidus
    Hatz, au aparut doi angajati la Craiu :)))
    Cele mai multe milioane au ajuns la Realitatea prin DBV din cate stiu, asta nu cred ca e greu de verificat. The rest is silence (a se citi vrajeli de postaci)
  • maria maria
    fara craiu se duce de rapa, ca tot ce e acum la realitatea. Bv lui ca a plecat din mocirla. Ce sa mai vinzi la asa audiente? nu sunt mirata dupa toate scandalurile. Tot aici, la tine Petrisor, am vazut ca b1 a trecut peste realitatea. Macar Romania tv e pe crestere. Cu Craiu langa ea cred ca le vor creste publicitatile.
  • bahmuteanca bahmuteanca
    DBV Media House mi se pare slabutza la capitolul TV...fara Craiu, Realitatea nu prindea meciul Dinamo - Barcelona...acum e discutabil daca si cu cit a iesit in pierdere televiziunea in urma difuzarii acelei partide...

Trimite un comentariu

sus