Skip to main content

Povestea unei alte făcături de presă: ultimul interviu cu Mădălina Manole

 

Publicitate

Cazul falsului cu fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu nu este singura greșeală de presă. În ziua dispariției Mădălinei Manole, toată presa a fost împânzită de un "ultim interviu" acordat de artistă.

Acel "ultim interviu" s-a dovedit a fi un colaj de declarații mai vechi ale artistei, "împachetate" și prezentate de agenția de presă Agerpres ca fiind ultima ieșire publică a regretatei interprete, după cum Paginademedia.ro a scris la vremea respectivă, aici.

Ceea ce este și mai interesant, unul dintre jurnaliștii responsabili de gafă (care ocupa chiar o poziție de conducere), după ce a fost penalizat de conducerea agenției, a contestat amenda în instanță, a avut câștig de cauză și și-a recăpătat funcția.

Paginademedia.ro vă readuce în atenție incredibilul caz al uneia dintre cele mai grave greșeli jurnalistice:

Sunt o artistă implinită, o mamă şi o femeie fericită”. Declaraţiile au fost preluate de toate posturile de televiziune şi de către ziare drept ultimele cuvinte pentru presă. Sursa: Agenţia Naţională de Presă Agerpres. Declaraţia este extrem de importantă, întrucât a fost publicată de toată presa la scurt timp după decesul artistei.

Gafa era cu atât mai mare cu cât un “citat” din “ultimul interviu” a fost reluat de toată media și chiar de către anchetatori, care nu-și explicau gestul vedetei: “Sunt o artistă implinită, o mamă şi o femeie fericită“. Fals!

Cum au stat lucrurile?

Marţi, 13 iulie 2010

Mădălina Manole împlineşte, miercuri, 43 de ani. Agerpres se pregăteşte. “Facem un interviu cu Mădălina Manole”, se decide în redacţie. Sarcina cade pe ziaristul Petronius Craiu. O zi întreagă reporterul încearcă să dea de artistă. Eşec. “Nu mi-a răspuns la telefon”, se justifică Toni în faţa şefilor.

Redactorul-şef Marina Bădulescu găseşte o soluţie salvatoare uluitoare! Chiar ea se ocupă de text și compilează declarații mai vechi ale artistei și citate de pe blogul ei.

Textul apare pe AgerpresMădălina Manoledeclară tot felul de lucruri. Niciuna dintre declaraţii nu fusese luată marţi!

 

Miercuri, 14 iulie 2010

Mădălina Manole se stinge la locuinţa ei din Otopeni. Agerpres se laudă că “Mădălina Manole a acordat Agerpres ultimul interviu, cu doar o zi înaintea morţii sale“. Știrea este publicată cu acordul Argentinei Traicu, director general adjunct al agenției.

Colajul de declarații este preluat masiv de presă. Redacţia Agerpres e în fierbere şi încearcă să acopere gafa monumentală. După-amiază, se găseşte soluţia: materialul cu declaraţii este modificat. Dispare referirea la “ultimul interviu“, iar Mădălina Manole “a declarat”, pur şi simplu, ceva, fără să ştim când.

În urma dezvăluirii paginademedia.ro, o Comisie de disciplină a decis suspendarea Marinei Bădulescu din funcția de redactor șef și penalizarea cu 15% din salariu, pentru doar două luni. Apoi, Marina Bădulescu a revenit pe poziția de redactor-șef.

FINAL ROMÂNESC. 3 mai, 2012. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale o declară nevinovată pe Marina Bădulescu, autoarea unui material prezentat drept “ultimul interviu al Mădălinei Manole”.

Instanţa a anulat ordinul prin care Marina Bădulescu a fost sancţionată cu retrogradare din funcţia de redactor şef şi a obligat conducerea Agerpres să îi plăteasca acesteia despăgubiri reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit funcţiei de redactor şef şi salariul diminuat, precum şi cheltuielile de judecată pentru instanţa de fond şi cea de recurs. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă, anunță un comunicat al federației MediaSind.

Avocatul apărării pune vina pe seama altor angajați Agepres: ”difuzarea de către directorul adjunct, Argentina Traicu, în complicitate cu un alt director adjunct, Angela Ghinea, a unei ştiri în neconcordanţă cu realitatea”.

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu