Skip to main content

Facebook, Google, Youtube, Skype şi Yahoo se întâlnesc la ICEEfest

 

iceefest 2012

Publicitate

Marile nume ale Internetului se adună  pe 6 şi 7 iunie, la Bucureşti pentru ICEEfest. La eveniment vor susţine prezentări reprezentanţi ai Facebook, Google, Youtube, Skype, Yahoo, PayPal, Microsoft, BBC sau HBO, continuând cu reprezentanţi de vârf ai unor grupuri de comunicare precum Saatchi & Saatchi, Duval Guillaume Modem, Draftfcb, McCann Erickson, Grey Group, Mediabrands Worldwide, Lbi şi alţii.

O atenţie mult mai mare va primi, anul acesta, şi zona dedicată jocurilor şi internetului mobil, printre speakerii confirmaţi fiind deja reprezentanţi ai Deezer, Orange, Ubisoft sau Gameforge.

Evenimentul va avea şi o parte de divertisment, care cuprinde momente de stand-up comedy, o seară dedicată filmelor virale şi umorului online, un concurs al dezvoltatorilor de aplicaţii mobile, ceremonia de decernare a premiilor IAB MIXX precum şi întâlniri inedite între vedete şi fanii lor de pe Facebook.

Dragoş Stanca, managing director Thinkdigital, compania care organizează evenimentul: “Pe lângă expoziţia de tehnologie şi evenimentele din cadrul festivalului, anul acesta vom avea practic două conferinţe care se vor derula în paralel. Una este dedicată zonei care ţine de inovaţie şi creativitate, cea de-a doua este axată pe chestiuni mult mai practice, actuale. Fiecare va dispune de o scenă şi de o sală separată.”

Citeşte şi:

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus