Skip to main content

Un jurnalist şi un scriitor au fost eliberaţi din Siria, la cinci luni după ce au fost capturaţi

 

Sursa foto: Jurnalul.ro
Sursa foto: Jurnalul.ro

Publicitate

Un reporter italian şi un scriitor belgian, care au fost răpiţi în aprilie în Siria, au fost eliberaţi, scrie Huffington Post, care citează un anunţ al guvernului de la Roma.

Premierul Enrico Letta a spus că "speranţa că îl vor elibera pe Quirico (reporterul italian) nu s-a stins niciodată", dar nu a dat niciun detaliu despre felul în care a fost eliberat, nici despre cine l-a reţinut în Siria.

Quirico, vizibil obosit, le-a spus reporterilor care au venit să îl întâmpine pe aeroportul Ciampino din Roma că se simte ca şi cum ar fi trăit pe marte în ultimii cinci ani şi că a fost atât de izolat de sursele de informare încât nici nu a ştiut cine a fost ales preşedinte al Italiei, în această primăvară.

Quirico, un vechi corespondent de război care relata din prima linie, a intrat în Siria pe 6 aprilie şi a fost dat dispărut trei zile mai târziu.

"Am încercat să relatez despre revoluţia din Siria, dar revoluţia s-a transformat în cu totul altceva", a spus Quirico.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus