Skip to main content

Vocea României, debut cu peste două milioane de români pe minut, dublu față de locul doi. Audiențele emisiunii

 

vocea romaniei
Horia Brenciu, Loredana, Smiley și Marius Moga, juriul de la Vocea României

Publicitate

Vocea României a intrat în noul sezon într-o seară în care a concurat cu serialul turcesc Iffet (Kanal D) și cu două meciuri: Steaua – Poli Timișoara (Antena 1) și ASA Târgu Mureş - CSU Craiova (pe TVR 1). Ce audiență a făcut?

Emisiunea de pe Pro TV a fost pe prima poziție pe toate targeturile de audiență (național, urban și comercial). Ratingul a fost dublu față de următoarele clasate.

Paginademedia.ro vă prezintă audiențele primei emisiuni Vocea României din acest sezon:

NAȚIONAL. La nivelul întregii țări, Vocea de pe Pro TV a fost urmărită, în fiecare minut, de aproape 2,2 milioane de români. Audiența a fost dublă față de următorul clasat, Antena 1, care difuza meciul Steaua – Poli Timișoara. Kanal D, cu Iffet, a fost aproape la egalitate cu Antena 1.

URBAN. La Vocea României s-au uitat, în fiecare minut, peste 1,3 milioane de orășeni. Și la nivel urban, audiența a fost dublă față de locul doi. La orașe însă, a doua poziție a fost a postului Kanal D (Iffet), iar Antena 1 a fost pe poziția a treia.

COMERCIAL. Emisiunea de pe Pro TV a atras un public tânăr: 765.000 de telespectatori pe minut între 18 și 49 de ani (13,7 rating pe targetul comercial). Audiența pe comercial a fost de trei ori mai mare decât a Antenei 1, post la care se uitau 250.000 de persoane din acest segment (4,5 rating).

Vocea României a debutat mai bine decât în sezonul trecut. Prima ediție din 2012 a avut o medie de 1,7 milioane de români pe minut, dintre care aproape 1,1 milioane din orașe.

Audiența posturilor TV sâmbătă, 28 septembrie, pe intervalul emisiunii Vocea României, la nivel NAȚIONAL:

NATIONAL   Nr. persoane   Rtg%   Share%  
Pro TV 2.182.000 11.5 23.1
Antena 1 1.101.000 5.8 11.6
Kanal D 1.099.000 5.8 11.6
National TV 704.000 3.7 7.4
Prima TV 357.000 1.9 3.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audiența posturilor TV sâmbătă, 28 septembrie, pe intervalul emisiunii Vocea României, în mediul URBAN:

URBAN   Nr. persoane   Rtg%   Share%  
Pro TV 1.307.000 12.5 25.7
Kanal D 614.000 5.9 12.1
Antena 1 554.000 5.3 10.9
National TV 268.000 2.6 5.3
Antena 3 175.000 1.7 3.5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare de la oraș.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Vezi audiențele primei ediții de anul trecut, AICI.

Ce audiență a avut fiecare emisiune Vocea ROmâniei din sezonul trecut, AICI.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • dar care juriu are mai mari vedete, cu siguranta bittman si chelu sunt mai importanti decat tot juriul de la vocea romaniei
  • Pe Urban nu au intrat in primii 5, pe National nu sunt in primii 5, deci au adunat cel mult 300.000 telespectatori...dar nu cred...ptr ca acoperirea este limitata...
  • Vezi ca la asta cu Dolce s-ar putea sa iti iei teapa!Dolce a transmis HD ,are comentatorii cei mai buni si face transmisiuni de calitate fata de Antena care arata jalnic!Daca nu ai date precise mai bine....nu te baga!
  • Cand astia de la antene mai prind si ei locul 1 din cand in cand, anunta pe toate mediile posibile, se lauda la toate observatoarele lor, in toate publicatiile online:))) pe cand profesionistii isi ocupa timpul construind strategii oneste de a-i masacra pe amatori:))
  • Nu m-ar mira ca, disperata sa obtina o audienta cit de cit buna, Antena 1 sa mute "Te cunosc de undeva" vinerea sau duminica , ptr ca vor pierde in fiecare simbata, la diferenta foarte mare...
  • Si as fi pus pariu si as fi pierdut ca Antena 1 va fi lider simbata seara...asta ptr ca Dolce nu a adunat prea multi telespectatori.
  • vor muta garantat te cunosc de undeva din fata vocii romaniei... sau daca o vor lasa pe loc, vor plange cand vor vedea ca nu vor avea rating

Trimite un comentariu