Skip to main content

Dan Diaconescu: Aceasta este licența OTV. Declarațiile unei conferințe de presă în stilul DD

 

Foto: Petrișor Obae, Paginademedia.ro

Publicitate

Autorizzazione alla diffusione via satellite del programma televisivo denominato “OTV”. Propoziția care nu are nevoie de nicio traducere apare pe licența de emisie obținută în Italia și prezentată azi de Dan Diaconescu într-o conferință de presă, care a purtat amprenta proprietarului “televiziunii poporului”.

“Am obținut acest act la sfârșitul lunii septembrie”, a spus el.

În conferința de presă care a avut loc chiar în studioul OTV din Militari, Dan Diaconescu a susținut, în stitlul caracterisitic, că de vină pentru oprirea OTV-ului sunt “ciocoii” și că preșdintele CNA, Laura Georgescu, ar trebui să demisioneze.

"Doamna Laura Georgescu a spus că dacă OTV are vreo licență ea își dă demisia", a spus Diaconescu.

Diaconescu a reluat temele de victimizare pe care le expunea încă de la ultimele emisii ale OTV: totul i s-a tras de la Premierul Ponta împotriva căruia a candidat, de la tentativa de a prelua Oltchim (și antologicul moment cu sacul de bani), Laura Georgescu a avut ca misiune, de la Ponta, să închidă OTV, CNA-ul nu-l lasă în pace.

"Pe Laura Georgescu a numit-o Ponta cu condiția să închidă OTV și postul să stea închis pe perioada cât Victor Ponta este prim-ministru sau pe perioada în care ar urma să fie președinte", a mai spus Dan Diaconescu.

Dan Diaconescu a mai spus că există puncte de lucru ale postului în România, pe bulevardul Preciziei din Capitală, în Chişinău, undeva lângă Madrid Spania şi Londra.

Foto: Petrișor Obae, Paginademedia.ro

Dan Diaconescu a mai spus că în momentul de față OTV-ul nu mai are "niciun fel de raport cu CNA-ul" și că va rămâne o televiziune de exil.

"Noi nu mai avem niciun fel de raport cu CNA-ul din România, nu s-a putut, ne-am dorit acest raport, acum nu suntem obligați să trimitem această licență către CNA-ul din România.
Vom rămâne o televiziune de exil, vom fi legați de români prin parabolice", a mai precizat Dan Diaconescu.

În final, Dan Diaconescu a arătat presei licența obținută în Italia, dar și traducerea în limba română a documentului emis de autoritățile italiene.

Dan Diaconescu a recunoscut că o parte din emisiunile postului OTV sunt înregistrate în România de firma italiană pe care a înfiinţat-o. Acesta a ținut să sublinieze că că acest lucru nu este ilegal, existând mai multe televiziuni străine care realizează emisiuni în ţara noastră.

Câteva fragmente din declarațiile lui Dan Diaconescu, în continuare:

  • Consiliul Național al Audiovizualui a trimis o hârtie cu antetul Consiliului către statul italian în care îi intreaba pe oficialii de la Roma dacă CNA-ul din Italia a dat vreo licență vreunei televiziuni din România. Statul italian a răspuns “nu” la această cerere, probabil că pe aceasta hartie s-a bazat doamna Laura Georgescu când a spus ca OTV-ul nu are licență. Acestea ar trebui să fie ultimele momente ale doamnei Georgescu în funcția de președinte la CNA.
  • Nu am spus niciodată că Papa mi-a dat licența, am spus că statul italian mi-a dat o rezidență economică și am spus că muncim într-o proprietate a Vaticanului. Vaticanul nu poate da licență nimanui de pe această planetă. Sfântul Scaun a fost dezinformat.
  • Ne luptăm oficial cu Guvernul României. OTV emite online pe televiziuneapoporului.ro, prin intermediul Romit tv, digital terestru și într-un final prin intermediul unui satelit.
  • Statul român este în pragul unui scandal la nivel internațional, dar despre asta voi vorbi în următoarea conferință de presă.
  • Pe Laura Georgescu a numit-o Ponta, cu condiția să închidă OTV și postul să stea închis pe perioada cât Victor Ponta este prim-ministru sau pe perioada în care ar urma să fie președinte.
  • O las pe doamna Laura Georgescu un minut să anuleze suspendarea licenței DDTV. Doamna Laura Georgescu, convinsă fiind de faptul că OTV nu are licență, a dat un act normativ și a spus că DDTV nu trebuie să mai emită pentru că a preluat un post ilegal.
  • Doamna Laura Georgescu a spus că dacă OTV are vreo licență ea își dă demisia.
  • Ce păcat că Laura Georgescu, care a uitat că i-am spus în primăvară ca am obținut licențe în mai multe state, la această oră, și-a pierdut probabil funcția și si-a dat demisia.
  • OTV are o licență legală, emite legal, DDTV emite legal, aștept ca doamna Laura Georgescu să-și dea demisia și înainte de asta să anuleze suspendarea licenței DDTV și să-i roage pe cabliști să preia semnalul OTV.
  • Există o licență dată de alt stat, CNA-ul din România va încerca să ne amendeze și pentru asta va trebui să se adreseze zilnic CNA-ului din Italia. Mă aștept ca Ponta să dea Taromul gratis statului Italian ca statul italian să ne ia licența.
  • Am introdus în contractul de satelit și celaltă licență dată de alt stat membru al Uniunii Europene. Dacă Uniunea Europeană ar interzice ambele licențe am putea să emitem și pe licența din afara Uniunii Europene. E foarte greu ca autoritățile din România să ne oprească.
  • Noi nu mai avem niciun fel de raport cu CNA-ul din România, nu s-a putut, ne-am dorit acest raport, acum nu suntem obligați să trimitem această licență către CNA-ul din România.
  • Vom rămâne o televiziune de exil, vom fi legați de români prin parabolice. Mă aștept ca doamna Georgescu să se apuce să deșurubeze antenele de pe casele românilor.

CONTEXT. CNA a decis, ieri, suspendarea temporară a preluării semnalului postului DDTV, singurul post cu care a rămas Dan Diaconescu în România. În plus, instituția a decis sesizarea Parchetului în legătură cu retransmisia OTV, considerat post fără licență, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

În cadrul ședinței de ieri, reprezentanții CNA au votat să ceară ANCOM și Digital Sky suspendarea temporară a emisiei DDTV până la soluționarea „elementelor de natură penală”.

Această decizie a venit la o săptămână după ce Dan Diaconescu a relansat OTV, acesta spunând că deține o licență din Italia. OTV a fost retransmis, din 18 octombrie, și pe frecvența DDTV din România, lucru considerat ilegal de forul audiovizual.

La sfârșitul ședinței de astăzi, CNA a emis un comunicat potrivit căruia OTV SRL are o autorizaţie de difuzare a unor programe de televiziune prin satelit din data de 30 septembrie 2013.

Potrivit documentului, societatea a fost înscrisă pe 18 iulie și este deținută de Dan Diaconescu, în proporție de 95% și de Diana Voiculescu, 5% și are un capital social de 10.000 de euro.

Licența OTV obținută în Italia și traducerea actului în limba română, așa cum au fost prezentate de Dan Diaconescu:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Domnilor, Dan Diaconescu, s-a nascut cu o stea in frunte. I-a dar Dumnezeu, GOLGOTA. A plecat de jos de la un taran din Oltenia (la fel de saraca si atuncisi acum) si a ajuns din treapta in treapta sa fie
    invincibil. Spun acest lucru ca un om care a lucrat ca jurnalist-colaborator din 1991, incepand cu Radio Romania, presa scrisa si tv.
    Va rog din suflet sa ma credeti ca nu spun acest lucru pentru faptul ca, am fost redactor -colaborator al OTV-DDTV din 2005 pana in 2013 cand Maria-Sa, CNA ,prin interpusa domnului Victor Vioel Ponta (fosta consilera a domniei-sale), de teama politica si verticalitatea lui Diacoonescu, au inchis aceste televiziuni. Este un fapt unic in analele mass-media din tarile membre U.E.
    m fost redactorul multor emisiuni (fiind si profesor-avocat) sub genericul Art.30 (din Constitutie care stipuleaza dreptul la opinie, la libertatea presei) si altor emisiuni realizate in direct cu cei mai obiditi cetateni ai acestei tari,si, am colaborat la OTV, printre altii, cu un om deosebit care a realizat mult timp emisiunea MINUNILE JUSTITIEI, este vorba de avocatul Pompiliu BOTA, si el acuzat in Romania ,si tarat prin procese de ani de zile ca si Dan Diaconescu.
    Atunci, stau si ma intre retoric :ce fel de democratie am castigat in ultimii 25 de ani ? Si a cui este democratia ?
    Oricum, dosarul intentat lui Dan Diaconescu, este un dosar ale carui personaj principal a decedat intre timp iar, in speta este vorba de un santaj politic impotriva lui Dan Diaconescu, de a mai putea participa in toamna acestui an la alegerile prezidentiale..
    Vom trai si vom vedea, dar ceea ce se intampla acum pe eschierul politic romanesc, denota incapacitatea celor ce ne-au condus si furat de 25 de ani de a mai putea conduce aceasta tara.

    Cu multa consideratie,
    prof. Mircea PELEA
    mirceapelea@yahoo.com

    Cu multa consideratie,
    prof. Mircea PELEA
    jurnalist profesionist membru alUniunii Ziaristilor din Romania
    mirceapelea@yahoo.com
    Contact
  • din cauza ca a deranjat moguli,e normal ca nu il mai lasa pe Dan sa emita,le e frica de el ,au vazut ca il duce capul...chiar daca nu avem incredere in nimeni 100/% el ar merita o sansa sa vina la putere,daca nu spuneti voi alta alternativa ,cine sa ne conduca ?PONTA ,CRIN,MRU,GEOANA,sa va duceti dreaq cu ei.....
  • nea Vasile prelua Inedit tv acordul a expirat pe 15 oct intre ddtv si inedit tv,dar in grila de programe nu scria preluare 32% inedit tv ci "alte programe"si ia sa fac o sesizare la cna ca nasul tv a retransmis tv pungesti fara sa instiinteze cna de modificarea grilei,sa vad se opreste emisia?numai vorbiti aiurea daca nu cititi documentele respective
  • Bai nene, tu ai o fractura logica. Mai trist insa mi se pare faptul ca tu ai si drept de vot, dar trecem momentan peste asta. Sa-ti explic, concentreaza-ti intreg fascicolul de neuroni si fa un efort sa pricepi: In grila de programe aprobata de CNA pentru canalul DDTV, pe intervalul orar respectiv figura retransmisia postului Inedit TV. DDTV a decis unilateral sa modifice grila de emisie fara notificarea CNA-ului (pentru ca-l doare pe Senzationescu-n cur de CNA), fapt ce este sanctionabil potrivit legislatiei audiovizuale in vigoare in Romania. Hai, fa un efort de cognitie.
  • preluarea a fost din on-line nea Vasile pot prelua tv pungesti nasul tv a facut-o deja???? la rai da buni pot lua video de pe youtube si pot pune preluare youtube??? unde e lege care interzice sa ei continut on-line si sa nu-l transmiti pe satelit??? ...multi vb fara sa se documenteze
  • Nu. Altii sunt idiot de prosti. Legea e clara: pentru ca un post de televiziune cu licenta in Romania (adica DDTV) sa faca retransmisia unui alt post de televiziune (adica OTV) este nevoie de informarea si aprobarea CNA-ului, ceea ce nu s-a facut. Ala minte si voi sunteti prosti. Da, e genial baiatu`.
  • intre MIILE de insi veniti cu paiul pe conducta de apa si clor de la bucatarie...o mana doar se pot numi cu adevarat OAMENI DE TELEVIZIUNE! in mana asta este si "domnul dan"...

    cine si permite sa-l ironizeze, nu si da decat masura propriei ignorante si micimi!

    insa dl dan are gravele lui probleme, care tin exclusiv de caracter, insa TELEVIZIUNILE colcaie de jigodii si nesimtiti, asa ca parca pana si handicapul asta al lui nu-i asa ostentattiv.

    * strict d.p.m.d.v.: pacat ca DD nu e apt sa-si upgradeze "tinuta"! aceeasi placa de 20 de ani de zile...cum sa fii asa de inconstient incat sa crezi ca intr un final lumii nu i se va face SILA?!? lumea nu i asa proasta cum crede nea danut, pune botul o data, mai inc o data, dar vine o vreme cand se scarbeste! VALABIL pt toti politicienii nostri, cei mai multi de drept trebuind sa fie AZI in PUSCARIE, dar...cand tara cade pe mana leprelor din justitie si anywhere la ce sa te astepti?!?

Trimite un comentariu