Skip to main content

Firma lui Diaconescu din Italia se numeşte OTV SRL. CNA: OTV SRL are autorizaţie de difuzare a unor programe de televiziune prin satelit

 

Sursa foto: Libertatea.ro
Sursa foto: Libertatea.ro

Publicitate

Potrivit unui document pus la dispoziţie de CNA, Dan Diaconescu şi-a înfiinţat o firmă în Italia sub denumirea OTV SRL, care are ca obiect de activitate serviciile de televiziune.

CNA a emis un comunicat potrivit căruia OTV SRL are o autorizaţie de difuzare a unor programe de televiziune prin satelit din data de 30 septembrie 2013. Comunicatul integral, în continuare.

La acest moment, nu se ştie exact dacă Diaconescu are şi licenţă de televiziune.

Societatea a fost înscrisă pe 18 iulie şi este deţinută de Dan Diaconescu, în proporţie de 95% şi de Diana Voiculescu, 5% şi are un capital social de 10.000 de euro.

Societatea are sediul în Via Germanico 107, unde şi televiziunea Romit îşi are sediul.

Chiar dacă ar avea licenţă, firma lui Dan Diaconescu ar trebui să urmeze mai multe proceduri până la a ajunge în casele oamenilor. Mai precis, aceasta ar trebui să pună la dispoziţia CNA copii legalizate, în limba originală şi în traducere, ale documentelor care atestă existenţa licenţei audiovizuale.

Conform informaţiilor publicate pe site-ul autorităţii de reglementare în domeniul audiovizualului din Italia, L'Autorità per le garanzie nelle comunicazioni (AGCOM) (http://www.agcom.it/default.aspx?DocID=5178), societăţii OTV SRL cu sediul la Roma i s-a eliberat autorizaţie de difuzare a unor programe de televiziune prin satelit în data de 30.09.2013.

De asemenea, societatea OTV SRL cu sediul la Roma, via Germanico 107 cap 00192, având codul fiscal 12489471008, înregistrată în data de 18.07.2013 la Camera de Comerţ, Industrie, Meşteşuguri şi Agricultură din Roma are cuprinsă în obiectul de activitate şi realizarea de programe de televiziune.

Vă informăm că la CNA nu există notificări sau solicitări cu privire la retransmisia acestui canal italian.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus