Skip to main content

Mihai Bendeac, exclus din juriul România dansează

 

romania danseaza

Publicitate

Realizatorul TV, Mihai Bendeac, nu va mai face parte din juriul România Dansează, talent show cu dansatori de pe Antena 1. „Antena 1 l-a exclus pe Mihai Bendeac din juriul România dansează, show care urmează să fie difuzat în primăvara anului 2014, unde ar fi trebuit să îndeplinească rolul de jurat alături de CRBL şi Monica Petrică”, se arată într-un comunicat al Antenei 1, citat de ziarul ring.

Informația despre despărțirea de România dansează a fost comentată și de Mihai Bendeac pe pagina sa de Facebook. „Pentru că nu mai fac parte nici din juriul "România Dansează", îmi iau la revedere de la acest format pe care l-am iubit enorm”, a scris vedeta.

El a mai precizat în aceeași postare că „Foarte curând, situația se va lămuri și am să vă pot comunica ce urmează să se întâmple sau ce s-a întâmplat în ultimele zile. Sper să se ajungă la o decizie înțeleaptă, măcar pentru că telespectatorii nu merită un scandal mediatic care să escaladeze mai mult decât până în acest moment.”

Reamintim că Mihai Bendeac a afirmat, într-o postare pe Facebook, că i s-a interzis invitarea lui Radu Banciu, în emisiunea iComedy. Totodată, Bendeac a menționat că i-a fost interzisă o parodie "Mircea Badea vs. Radu Banciu" (detalii AICI) și că i s-a dat o listă cu personalități ale căror nume nu trebuie pronunțate pe post, după cum Paginademedia.ro a scris aici. Ulterior, Antena 1 s-a delimitat de afirmațiile lui Bendeac.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • nu-i nimic dubios! daca ciripesc zboara si ei! :( "cine nu e cu noi, e impotriva nostra!" asa lucreaza securitatea de peste 70 de ani! amenintarea cu painea e cea mai frecventa in toate televiziunile! si urmeaza: sunt altii 1000 la poarta care asteapta sa-ti ia locul! :( si chiar sunt si fiind lihniti de foame sunt si mai supusi! :( cand am luat decizia sa fac greva si sa infrunt sistemul si sa ajung somer laudele le-am primit in particular cu scuzele de rigoare ca nu sunt publice: stii ca am copii, casa, rate. :( Alexys, cred ca inca te intretin parintii de nu stii ce-i in trusturi! :( sau ai un noroc chior! :)
  • nu exista televiziune in romania care sa nu fie aservita, prin urmare n-ai de ales, undeva trebuie sa colaborezi! si nu cred ca in viitorul secol se va schimba ceva in bine, cu bani si televiziuni sunt doar cei care fac afaceri cu statul, recte cu guvernantii, adica cu politicienii! :( nici nu clipesc ca am facut o cacofonie, ea este exact ce cred despre acesti imbogatiti de razboi, acei profitori de pe urma suferintelor altora care cand erau prinsi erau impuscati. acum sunt dumnezeii patriei si ne conduc destinele :( si poti sa fii poleit cu aur de talentat ce esti, in romania mori de foame, asa ca inteleg pe oricine care isi ofera talentul oricarei televiziuni, fara a face insa apologia partidului sub complicitatea caruia patronul isi deruleaza afacerile veroase.asa e de cand lumea si pamantul, artistii ori au murit de foame, ceea ce mi se pare infect, ori s-au angajat la patron. pana si televiziunea romana este a politicienilor desi ii spune publica! :( de ea e cel mai rau ca o postesc toate partidele! :( ce sa faca actorii, sa umble cu tocurile scalciate si cu ciorapii rupti? sau sa fie adusi ca maimutele la chermezele lui zgabercea cum au patit actorii din constanta dupa ce ala a distrus cultura din judet si i-a lasat pe drumuri? :( eu nu pot sa le doresc oamenilor talentati si care-mi lumineaza viata cand merg la teatru sa traiasca in saracie doar pentru ca in romania nu exista macar o televiziune neaservita politic! :( daca i-am lasat noi PE POLITICIENI , ca noi i-am lasat si am ajuns in halul asta, eu nu pot invinui artistii si actorii pentru halul in care a ajuns tot in romania. :( eu pot sa-mi permit sa fiu independenta si saraca, pot sa nici nu ies din casa daca n-am cu ce sa ma imbrac, dar actorii nu merita asa ceva! am un mare drag de oamenii astia care-mi schimba depresia in ras! nimeni nu mai reuseste asa ceva! :)
  • foarte bine istericii nu au ce cauta in emisiuni din astea ei au tot dreptul sa umble pa maidane si sa faca cum vor ei pe acolo nu la tv.
  • Se fac presiuni mari pentru a fi dat afara din Cartea de Telefoane! Mogulii fac niste jocuri de culise abjecte. Sarbu I'll va transfera pentru a reporni Vacanta Mare, cu Bendeac in rolul Leana, rol jucat magistral de un alt actor de geniu, Mugur Mihaescu. Iar Varanu I'll va primi la schimb pe Lucian Mandruta pentru a fi Rector la Intact Academy, care va deschide sectii de Medicina, Inginerie Genetica, Fizica Atomica, Marketing in Agronomie, Teatru Muzica si Balet, Yachting, Aviatie si Automobilism, Piarism si Publicitate etc, lista cu domeniile de expertiza ale lui Mandruta fiind nesfarsita.

    O mutare sinergica avand darul de a propulsa cele doua trusturi catre orizonturi de neinchipuit.
  • E dubios totusi ca el tipa cat poate e tare, isi mai pune si poalele-n cap (ca are kilt, il doare la basca) si totusi nu am auzit niciun actor care sa-i ia apararea, public. Nici macar cei din echipa iComedy. De ce?
  • Este o decizie normala. Nu poti sa faci astfel de greseli impardonabile si sa te astepti sa nu se ia masuri. E bine ca scapa doar cu atat.
  • nadia, n o sa slobozesc acum axiome fara numar, cum faci tu, insa ai dreptate pe undeva, din pacate cred eu (neaxiomatic!) ca gresesti taman esential, adica tocmai acolo unde este cheia povestii: anume, cand spui ca "putoarea" (de talent numit bendeac) face un ban cinstit la o televiziune a unui securist PLIN DE BANI...

    ok, dar poate discutia de aici ar trb sa inceapa: de la SECURIST si de la BANII SECURISTULUI ! sau tu, nadia nitov, ai pretentia de pension sa te balacesti in troaca de porci si sa "puti" (pastrand terminologia ta) a chanel?

    * eu zic _ cine presteaza pt un mizerabil, este la randul sau (macar in parte) un mizerabil! extensie de la sartre citire.

    *** si cum de o femeie asa minunata ca tine pune accentul pe UMFLAREA MATULUI ?!? dubios...marea arta, draga nadia, mai intotdeauna s a facut pe burta GOALA!!!!!!!!!!!
  • bendeac nu-i nici pe departe micut! e un actor exceptional, pute de talent si cand s-o coace si ii trec exagerarile de tinerete va fi si un regizor cu vana. trebuie sa se inteleaga ca pentru un actor o televiziune este o sursa de venit si atat, nu o mama, nu un tata, cu atat mai putin un crez politic, salariile actorilor fiind ceva derizoriu din care practic nu poti trai. de undeva trebuie si actorii sa-si rotunjeasca veniturile pentru a putea straluci seara la spectacolele de teatru. saracia nu aduce stralucire ci depresie. bendeac a castigat muncind cinstit un ban de la o televiziune condusa de un fost securist plin de bani. ca toti cei care trebuie sa munceasca intr-o televiziune pentru ca televiziune au invatat sa faca! unde sa faci divertisment daca nu intr-o televiziune? doar ca a calcat pe coada niste orgolii de mercenariide-ai varanului si acum aia il fac sa simta cine sunt ei! ei fiind niste nimeni, dar vorba bancului "pe linie" de partid si de stat! :(

Trimite un comentariu