Skip to main content

Televiziunile aflate în insolvență pot sta oprite cel puțin cinci-șase luni

 

Arin Octav Stănescu, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă Sursa foto: BizLawyers.ro
Arin Octav Stănescu, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă.
Sursa foto: BizLawyers.ro

Publicitate

Posturile de televiziune aflate în insolvență ale căror plan de reorganizare nu a fost confirmat de judecătorul sindic vor avea licența suspendată timp de cinci-șase luni.

Acesta este termenul mediu de la declanșarea insolvenței și până la aprobarea planului de reorganizare, după cum a declarat pentru Paginademedia.ro avocatul Arin Stănescu, membru fondator și Președinte al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență.

Suspendarea licenței audiovizuale a posturilor de televiziune aflate în insolvență este prevăzută în noul Cod al insolvenței, aprobat miercuri de Guvern printr-o ordonanță de urgență și publicat ieri în Monitorul Oficial.

Noul cod al insolvenței spune că posturilor aflate în insolvență li se suspendă licența audiovizuală până la confirmarea planului de reorganizare.

Perioada de cinci-șase luni în care posturile aflate în insolvență nu vor mai putea emite este una relativă pentru că de la momentul declanșării procedurii de insolvență și până la confimarea planului de reorganizare se pargurg mai multe etape, a explicat expertul în insolvență Arin Stănescu.

Etapele procedurii de insolvență

  • Se deschide procedura de insolvență.
  • Administratorul judiciar va notifica toti creditorii societatii insolvente. Creditorii trebuie să formuleze cereri de înscriere la masa credală.
  • Se întocmește tabelul preliminar al creditorilor
  • Se face o evaluare a activelor societății
  • Se depune tabelul definitiv al creanțelor
  • Se realizează planul de reorganizare, care este supus votului adunării creditorilor.
  • Dacă planul de reorganizare este votat de adunarea creditorilor se ajunge la judecator care trebuie să confirme planul.

Expertul în insolvență Arin Stănescu a ținut să precizeze că noul Cod al insolvenței nu afectează doar societățile din domeniul media care funcționează pe licențe audiovizuale ci și restul companiilor aflate în dificultăți financiare.

"Reducerea termenului de realizare a unei reorganizări de la trei ani, care oricum era un termen scurt, la un an face aproape imposibil un plan de reorganizare, fapt care duce la intrarea în faliment a societăților aflate în impas financiar. Este aproape imposibil ca un plan de reorganizare să fie făcut într-o perioadă de un an. Practic nu o sa mai avem reorganizări și nimeni nu o să câștige nimic din asta. În Franţa termenul este de 10 ani, iar în SUA nu există limita", a declarat Arin Stănescu pentru Paginademedia.ro.

Citește și:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu