Skip to main content

Show-ul X Factor din SUA a fost anulat din cauza audiențelor slabe

 

x inside
Simon Cowell, creatorul formatului X Factor

Publicitate

Televiziunea americană Fox a decis să renunțe la show-ul de talente X Factor, după numai trei sezoane, din cauza audiențelor sub așteptări, potrivit publicației Variety.

În primă fază, emisiunea de talente a pornit cu o audiență de 12,7 milioane de telespectatori, a ajuns la 9,7 milioane în 2012, iar anul trecut cifrele au coborât la 7 milioane.

În aceeași zi în care Fox a făcut anunțul, juratul și părintele formatului, Simon Cowell, a anunțat că se va întoarce la formatul britanic X Factor, difuzat de postul ITV.

Simon Cowell: „M-am simțit nemaipomenit în ultimii 12 ani, atât la X Factor cât și la American Idol. Am decis anul trecut, din mai multe motive, să mă întorc la varianta britanică a show-ului X Factor începând din 2014. Acum m-am întors în Marea Britanie și vreau să mulțumesc Fox pentru că a fost un partener incredibil și vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut. America, ne vom vedea în curând.”

Show-ul se dorea o alternativă la American Idol, un format de talent show în care Simon Cowell s-a și remarcat ca un jurat extrem de tăios, la începutul anilor 2000.
Emisiunea de talente X Factor, format creat de Cowell, a ajuns în SUA în 2011.

Potrivit sursei citate, show-ului i-a lipsit elementul de noutate, asemănându-se destul de mult cu formatul American Idol, în timp ce The Voice, care face audiențe foarte bune în SUA, a introdus audițiile pe nevăzute.

Citește și:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu