Skip to main content

GALERIE FOTO. Antenele, victimizare în direct, pe Antena 1 și pe Antena 3. Cronica unei emisiuni în care toate vedetele au fost scoase la apărare

 

antena 3_

Publicitate

Postul Antena 3 a lansat o adevărată campanie de victimizare, după condamnarea lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare. Emisiunea prezentată de Mihai Gâdea la Antena 3 este transmisă și la Antena 1, care a renunțat la emisiunea programată Splash, vedete la apă.

Antena 3 și-a scos la luptă toată artileria, de la realizatori și invitați, la actori și chiar machioze. Actorii au venit în platou sau au intrat în direct pentru a-și arăta susținerea pentru Antena 3.

Realizatori și vedete ale celor două posturi s-au reunit încă de la ora 20.00 studiourile Antenei 3 pentru a-și apăra patronul. Mesajul antelelor este că se încearcă o confiscare a postului de știri.

Reacția vine după ce Curtea de Apel a dispus, pe lângă condamnarea lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare și confiscarea unor terenuri, a mai multor milioane de euro și a sediului în care se află studiourile știrilor Antenei 1 și Antenei 3. De menționat că instanța nu a dispus închiderea posturilor.

În studio se află, pe lângă Mihai Gâdea și Răzvan Dumitrescu, și Alessandra Stoicescu, Dana Grecu, Adrian Ursu, Carmen Avram, Octavia Geamănu, Laura Nureldin, Felix Rache, Andreea Berecleanu.

20.35. Postul transmite imagini cu sediul Antenei 1 și Antenei 3. Mihai Gâdea: „Acesta este sediul televiziunii, care de azi nu mai este al nostru”.

20.47. Dana Grecu apare în studiou. „Este una dintre persoanele cele mai curate pe care le cunosc”, spune Mihai Gâdea și o îmbrățișează.

21.00. Intră în direct actrița Catrinel Dumitrescu, fosta soție a regretatului Emil Hossu. Dragii mei, nu vă pierdeți umorul, aveți prietenia mea. Sunt cu voi.

21.13. Draga Olteanu Matei - Bună seara, sunt alături de dumneavoastră. Ce vă spuneam eu că mai rămâne să așteptăm duba acasă? Și eu vă pun apartamentul la dispoziție. Vreau să vă spun că admir foarte mult pe doamnele Antenei 3. Din această seară, dictatura s-a reinstaurat în țara noastră.

21.17. Și Carmen Avram își face apariția în studiou. La fel și Ilie Șerbănescu. „Domnul Gâdea, nu sunt angajat al Antenei 3, dar sunt parte din familia Antenei 3. Fiind parte din viața mea, eu am făcut un act de onoare prin a veni aici”, a spus Ilie Șerbănescu. Nu l-a invitat nimeni. El a venit aici, a spus Gâdea despre Șerbănescu.

21.22. Încă doi actori își arată susținerea prin telefon, Florina Cercel și Mircea Diaconu. Florina Cercel a spus că va protesta alături de Mircea Badea în fața Palatului Cotroceni.

21.41. Radu Tudor a intrat în direct prin telefon. „E extraordinară energia pozitivă împotriva energiilor negative de la Băsescu și Laura Codruța Kovesi. Toată lumea a înțeles ce comandă politică oribilă a fost făcută astăzi. Cred că mesajele care vin astăzi demonstrează nu doar solidaritatea ci și imensitatea greață pe care Traian Băsescu și asociații lui au creat-o astăzi. Începând de astăzi este un război, ori ei ori noi”. Nu de puține ori Antena 3 a fost comparată cu Europa Liberă. Cred că zilele următoare vom fi surprinși de reacția oamenilor, car își pun casele la dispoziție.

21.48. Mihai Gâdea: I-ați luat banii profesorului Voiculescu, ce o să-i mai luați? Dan Voiculescu este mai liber în seara asta decât ești tu la Cotroceni. Faceți audiență pe publicitate. Este felul nostru de a supraviețui prin publicitate.

22.11. Actorul Dorel Vișan intră în direct la Antena 3: „Sunt cu sufletul și cu inima mea lângă voi și nu cred că cineva ar îndrăzni ca o emisiune așa minunată cu telespectatori minunați să fie văduviți în acest proces.”

Răzvan Dumitrescu - Noi am pornit cu cinci invitați la drum și iată câți suntem.

Adrian Ursu - Duminică la cinci am zis că ne plimbăm la Cotroceni. O să fie vreme frumoasă.

22.15. Mihai Gâdea povestețe cum în urmă cu 10 ani a primit un telefon de la asistenta luI Dan Voiculescu. „Ne-am întâlnit în ziua aceea și mi-a zis că vrea să vin la viitorul Antenei 3. Nici nu exista postul. (...) Ceea ce vreau să vă spun, cu mâna pe inimă și în fața lui Dumnezeu e că acești oameni sunt nevinovați. ICA a fost, de fapt salvată”

22.22. Aplauze pentru Ghișe, candidat independent la președinție, prezent și el în studio. Singurul politician, punctează Bogdan Chirieac.

22.23. Mihai Gâdea – Astăzi am vorbit cu Victor Ponta, dar l-am simțit oripilat despre această confiscare de sediu de televiziune. Desigur cred că era sincer în această oripilare. 

22.24. Adrian Ursu vine cu un argument emoțional: ne-au sunat și victimele accidentului din Muntenegru că sunt alături de noi. Tot el sugerează că „plimbări” ar trebui să se facă în întreaga țară, nu numai în București.

22.26. Cristina Țopescu îl laudă pe Ghișe. Este un Don Quijote al politicii, pe care noi ne-am hotărât să-l votăm.

22.27. Încep atacurile la ziariștii care au acoperit acest eveniment. „Eu am zis că mi-e scârbă de ei”, a spus Mircea Badea. Cristina Țopescu: „Sunt oameni care lucrează de mulți ani în acest trust, este normal să existe o loialitate față de Dan Voiculescu. Când e vorba de B1 TV, unde e un alt om lăudat, e vorba de servilism, nu de loialitate”

22.30. Bogdan Chirieac: „Ținta e clară: Antena 3. Despre Voiculescu: Dacă voia să se îndoaie, ca alții, o făcea. Dar n-a făcut-o, a rămas în tranșee.”

22.45. Actrița Carmen Tănase a intrat în direct la Antena 3: „Vreau să vă spun că astăzi am retrăit un amalgam de sentimente pe care le-am trăit pentru prima dată acum 47 de ani, când am aflat că tatăl meu este arestat. Atunci nu am înțeles mare lucru, am simțit revoltă, tristețe, frică. Asttăzi am trăit exact același amalgam de sentimente, dar am simțit și mirosul vremurilor de atunci. Nu credeam că după ce acum 24 de ani am zbierat ca o apucată libertate pe stradă, că voi atrăi acum fix aceleași sentimente și arome de acum 47 de ani când a fost groaza copilăriei mele. NU pot înțelege bucuria, frenezia unor oameni în aceste momente.”

23.09. Andreea Berecleanu: „Probabil că noi suntem de vină pentru că s-a ajuns aici pentru că am apărat libertatea de exprimare.

23.13. Oana Stancu citește un mesaj trimis de Nicu Alifantis: Îmi pare tare rău, sunt dezgustat de tot ce se întâmplă.

23.18. În studioul Antenei 3 o doamnă a adus un tort pe care scrie Antena 3 este aici.

23.31. Monica Ghiurco a apărut ăn studioul Antenei 3: „Trebuie ca noi jurnaliștii să manifestăm această solidaritate de breaslă atât de necesară în această țară. Eu am trecut recent printr-o experiență similară, am simțit pe propria piele ce înseamnă să fii cenzurat. Sunt aici pentru  a face un apel la presa respectabilă din România. M-am mândrit cu realizările voastre profesionale, deși nu lucrez la Antena 3. Ați fost printre foarte puținii care ați reușit să aduceți la lumină adevărul. Mai vreau să subliniez ceva pentru că cred că este un moment de răscruce, cred că este momentul trezirii conștiinței civice, pentru că trebuie să avem și este un moment prielnic”.

23.35. În studio au apărut și Ecaterina Andronescu și Gabriela Firea.

Gabriela Firea: „Am tot sperat că este doar un coșmar și că acesta se va termina. Am fost și în turn și acum am simțit nevoia să vin și aici pentru că atât eu cât și familia mea am considerat că este un moment de răscruce.Acești oameni care acum se bucură, din diferite motive, au nevoie de o replică pe măsură. ”

Voiculescu special 8 Voiculescu special 7 Voiculescu special 6 Voiculescu special 5 Voiculescu special 4 Voiculescu special 3 Voiculescu special 2 Voiculescu special 1

Citește și:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Ce suprimare a libertatii presei!?
    Tu ai proprietatea cuvintelor afirmate sau vrei doar sa te bagi in seama pe aici!!!
  • madam grecu parcă era madam drogotescu, din epoca vintu :)
    acuma, cu doi moguli de presa in puscărie, poate se lansează un canal nou :)
  • Cladirea se confisca . Piate deveni sediu de minister sau poate fi inchiriata celor de la antena 3 la pretul pietei . Sau poate le plateste guvernul chiria ca tot e ponta mana darnica . Frumos ar fi sa le puna Basescu un sediu la dispozitie : terenul de la Nana sau casa Mihaileanu :)))). As vrea sa ii vad cum se solidarizeaza cu orice hot care fura si de la care statu recupereaza prejudiciul . Jurnalistii de onoare ar trebui sa ii bombardeze cu astfel de cazuti si sa le ceara o reactie celor care au inceput cu libertatea presei . Chit ca e vorba de o gaina sau de milioane de euro . E o hotie ! Ce model dam copiilot nostri ? Sau nepotilor daca vorbim de publicul antenelor
  • Parca a fost un parastas aseara la Haznaua 3 pardon Antena 3, mai lipsea pomana in rest era pastorul (Gadea ) erau bocitoarele (Stancu 1, Stancu 2, Stoicescu,Firea ,Grecu, Breleceanu etc),si erau "intelepti" poporului (Ciuvica,Chiriac,Ursu etc).DUMNEZEU SA-L IERTE PE DAN VOICULESCU.
  • CU SAU FARA VOIE RAZBOIUL POLITIC FACE VICTIME, INDIFERENT , STIU CA DOARE , DAR , DACA SE CREAZA UN PRECEDENT INDIRECT DE SUPRIMARE A LIBERTATII DE EXPRIMARE E RAU E FOARTE RAU, AM LUCRAT IN ANTENA , NU MUSC MINA CARE M A HRANIT , AM TRUDIT PENTRU MIZERIA AIA DE SALARIU , SI AU BATUT JOC DE VIETILE ANGAJATILOR CUM AU VRUT SI CUM NU AU VRUT , DAR DACA LIBERTATEA PRESEI SI A LIBEREI EXPRIMARI INCEPE SA FIE INCET INCET STRINSA CU LANTUL E RAU.E FOARTE RAU. SPER SA NU FIE DECIT O PAGUBA COLATERALA
  • si ciocanitoarea aia de topescu, auzi la ea: la b1 e servilism, la antena 3 e loialitate :)))))) am crezut ca e vreun banc de la mondenii. :))))
  • penibil... incepe sa imi fie scarba de din ce in ce mai multe persoane din tara asta... de omizile alea de la antena 3 nu mai zic nimic, dar... dorel visan, draga olteanu matei, florina cercel? chiar atat de rau ati ajuns, mai, actorilor? o fi alzheimer, la varsta lor e posibil... dar chiar asa sa te opui pe fata unei decizii a justitiei care a condamnat un hot ordinar si inca 11 functionari ai statului care l-au ajutat sa fure de la stat? unde e procesul politic cand e vorba de un proces penal???? mi-e scarba rau de tot de ce se intampla.
  • Stai liniştit că nu lipsesc intenţionat, ăia sunt plecaţi prin ţară cu filmările pentru X-Factor, dac-ar fi fost în oraş îi vedeai p-acolo, la fel cum au mai venit şi cu alte ocazii. Odată cu ei, prezenţi erau şi Brancu cu Capatos sau experta-n lacrimi şi sentimentalism Simonica.
  • e aceiasi treaba cum era la OTV cand a fost arestat DD , priveghi , poate zice si Gadea cand va da banii imprumutati de la Felix si de unde ii va da !!?
  • Un moment extrem de penibil! Vor să lase impresia că postul ar urma să se-nchidă, ori că vor ajunge-n stradă, fără niciun sprijin, ajutor, blabla. Manifestări şi reacţii disperate care vor ajunge imediat la sufletul slab al publicului antenist, un public credul, jucat pe degete, incult. De altfel, s-a putut observa asta şi-n momentul în care au filmat grupul de protestatari strânşi în faţa televiziunii, în clipa-n care Dana Grecu s-a apropiat de ei şi a încercat să le ia o părere, erau incapabili să lege două cuvinte şi să declare pentru ce s-au adunat ei acolo. Oameni slabi care acţionează fără logică, raţionament, control, asemeni animalelor. În general, pensionari care cască gură şi înghit tot ce primesc. Ăştia de la Antene se pot muta la fel de bine aşa cum a făcut-o şi Realitatea TV, în alt sediu, şi să-şi continue "dezvăluirile" pentru proşti în voie, nu văd de unde atâtea lacrimi şi implorare în faţa poporului ca să le fie alături, că doar nu e ultima lor zi pe Pământ. Scopul lor adevărat e să facă pe victimele şi să-şi strângă proştii aproape pentru la toamnă, în niciun caz sediul ăla, sediul e doar scuza de care se leagă pentru a le reuşi manevra.
  • daca da banu vor iesi si mai multi in strada , ca aseara erau adusi cu taxiul la A3 sa asiste la priveghi :))
  • Razvan si Dani lipsesc din platou si bine fac . Nu sint de la antena3 , dar nici Berecleanu nu e ;) Jenant sa apari la tv sa te solidarizezi cu un infractor dovedit de justitie . Maria Coman , ce vei spune peste ani cand copilul tau te va intreba daca e bine sa furi ?

Trimite un comentariu