Skip to main content

Compania-mamă a Pro TV a vândut MediaPro Music

 

Sursa foto: Hepta
Sursa foto: Hepta

Publicitate

Universal Music Group a finalizat, prin intermediul subsidiarelor sale Universal Music România şi Universal Music Publishing România, achiziţia casei de discuri MediaPro Music, scrie Mediafax.

Înfiinţată în 1997 şi parte a grupului de media Central European Media Enterprises (CME) din 2009, MediaPro Music (MPM) este unul dintre cei mai importanţi jucători independenţi din industria muzicală românească.

 

MediaPro Music va continua să opereze ca „label independent”, parte a Universal Music Group, sub conducerea Danei Adam, director general, care va raporta direct către Ioana Feşnic, managing director al Universal Music România, se mai spune în comunicat.

 

Reamintim că odată cu schimbarea lui Adrian Sârbu de la conducerea Central European Media Enterprises (CME), compania-mamă a Pro TV, în vara lui 2013, s-a schimbat și strategia pentru operațiunile din țara noastră. Astfel, CME a anunțat în urmă cu un an, că va înstrăina operațiunile care nu au legătură cu televiziunea, cum ar fi precum stațiile radio, cinematografele și afacerile de distribuție de film”.

Radiourile Pro FM și Info Pro au fost vândute la începutul acestui an, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Într-adevăr Sport.ro, TV Gold sunt pe lista de produse scoase la vânzare în 2016.
    MTV.ro are licența în curs de expirare și probabil va fi preluată de alt operator.
    Pro Cinema era un soi de Pro TV 2, m-aș mira să nu fie păstrat.
    Se zvonea că și Acasă TV este de vânzare, dar vom vedea dacă este așa abia la anul.
  • Au mai fost unii care anul trecut pe vremea asta , spuneau lucruri asemanatoare cu ce spui tu (citez : "Sfarsitul PROTV e aproape, NIMIC nu mai poate evita asta.") ... iar mai apoi au bagat capul in pamant de rusine ... NU cred ca PRO-ul va murii prea curand ...

    P.S. : Telekom nu a bagat bani in PRO ... ei pur si simplu si-au cumparat publicitatea prin sponsorizarea emisiunilor cu cel mai bun rating din Romania (Vocea si RaT) ... Telekom , fiind o companie mare , care tocmai a patruns pe piata din RO , a vrut expunerea cea mai mare si a ales sa sponsorizeze emisiunile cu cele mai mari ratinguri si sa difuzeze cele mai multe reclame pe PRO pentru ca acolo era expunerea mai mare ...
  • S-a cam fragmentat imperiul si stiți ceva îmi cam pare rău barem televiziunile să rămână ori si cum A. Sârbu este bine mai ceva ca celălalt mogul schiop de muzică de crâsmă cu milioane de euro în cont.
  • acum ca Studiourile de la Buftea au fost vandute lui Bobby Paunescu, si acum si Casa de Muzica PRO a fost vanduta, acum incepe Razboiul pentru cine va avea PROTV, ca pana la urma, si PROTV, si alte canale vor fi vandute, incet dar sigur. Sfarsitul PROTV e aproape, NIMIC nu mai poate evita asta.

    personal, eu cred ca Telekom va cumpara PROTV, din motiv ce Telekom a bagat multi Bani in Emisiunile PROTV-ului, si cele mai multe Reclame Telekom au fost la PROTV, unde au si incepput mai intai, asta e parerea mea.

    cine va lua alte Posturi, precum PROCinema, Acasa TV, Acasa GOLD, Sport.ro, MTV, e si asta tot o Dezbatere, dar eu personal, nu stiu cine le va lua, dar sigur vor fi si ele luate.....

Trimite un comentariu