Skip to main content

MĂSURI. TVR News se închide de luna viitoare. Direcţia ştiri se comasează cu departamentul emisiuni şi ştiri sportive

 
tvr news
tvr news

Măsuri extrem în prag de criză la TVR. Consiliul de Administraţie al postului public a decis astăzi închiderea, de la 1 august, a postului TVR News, conţinutul urmând a fi preluat de celelalte canale TVR, potrivit unui anunţ al reprezentanţilor postului public.

Publicitate

Tot în şedinţa de astăzi, a fost luată în discuţie închiderea TVR HD şi transformarea postului TVR 2 într-unul cu emisie de înaltă definiţie. CA a hotărât şi comasarea Direcţiei Ştiri cu Departamentul Emisiuni şi Ştiri Sportive, în vederea diminuării posturilor de conducere.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat luni, 20 iulie, conturile operaţionale ale Televiziunii Române, din cauza datoriilor acumulate – începând din anul 2005 - către bugetul de stat. În acest moment, datoria fiscală se ridică la aproximativ 457 de milioane de lei.

Potrivit legislaţiei în vigoare, în condiţiile actuale, TVR nu poate efectua decât plăţile aferente drepturilor salariale şi datoriilor către stat, ceea ce ar putea duce la blocarea activităţii TVR în scurt timp.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • omar omar
    e clar ca TVR e condus perpetuu de imbecili ...acum doi ani cand mister Saftoiu parasutat in funcctia de PDG fara o minima expertiza in domeniu, facea si el un program anticriza a separat Directia de Stiri de Sport, evident ca sa faca economii. acum se revine practic la ceea ce era pana in 2012. toti, dar toti membrii CA si presedintii TVR din ultimii 8 ani merita sa faca puscarie ...si sa plateasca alea 200 de milioane euro datorie...
  • omar omar
    e clar ca TVR e condus perpetuu de imbecili ...acum doi ani cand mister Saftoiu parasutat in ductia de PDG fara o minima expertiza in domeniu, facea si el un program anticriza a separat Directia de Stiri de Sport, evident ca sa faca economii. acum se revine practic la ceea ce era pana in 2012. toti, dar toti membrii CA si presedintii TVR din ultimii 8 ani merita sa faca puscarie ...si sa plateasca alea 200 de milioane euro datorie...
  • doru manciu doru manciu
    Vai de mine si de mine! Si ramine Emil Hossu Longin fara sefie? Ce va mai tuna si fulgera tanti Luci Hossu! Gata cu binele pentru Stelica! Gata, gata!
  • Marius Marius
    Ti-ai gasit, fix studiourile regionale sunt gaura neagra a srtv. Acolo abia daca sunt vreo 300 de oameni din cei peste 2000 ai institutiei si care oricum nu au salariile la nivelul celor din capitala ca in mai toate institutiile centrale cu ramuri in teritoriu. Doar viata la centru e mai scumpa ca in provincie, nu ?
  • livia pila livia pila
    Nu ajunge ca sa inchide TVR News. Trebuie inchis si Stelica. Pe viata.
  • mihai mihai
    tvr 3 ramane ? e canalul la care nu se uita nimeni ,dar care e pastrat pt a nu restructura posturile regionale. Poate cineva sa ne spuna spontan macar o emisiune de pe tvr 3 ?

Trimite un comentariu

sus