Skip to main content

FOTO. Sigla Pro TV, schimbată oficial. Pentru prima dată în 20 de ani fără roșu, verde, albastru

 
FOTO. Sigla Pro TV, schimbată oficial. Pentru prima dată în 20 de ani fără roșu, verde, albastru

S-a schimbat oficial. Pro TV a apărut astăzi pe post cu noua siglă, aprobată marți de Consiliul Național al Audiovizualului. Astfel, în locul logo-ului Pro TV, „subliniat” de trei linii colorate în roșu, verde, albastru (RGB - culorile primare din televiziune), a rămas o variantă monocromă și semitransparentă. 

Publicitate

Noul logo a apărut imediat după Știrile Pro TV de la ora 17.00, în timpul emisiunii La Măruță.

O altă modificare: în pauzelel publicitare, sub sigla postului apare adresa site-ului postului tv: protv.ro. În același loc sunt trecute "marcajele" emisiunilor: "Direct" sau "Reluare."

Deocamdată, la Știrile Pro TV a rămas sigla veche (cu cele trei culori), dar și aici se va face trecerea la noua sigla.

Cele trei culor dispar din logo-ul stației, dar se vor regăsi în alte elemente din grafica postului. 

Reamintim că marți Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat modificarea siglei postului. Aceasta este cea mai importantă modificare de la lansarea postului în 1995. Sigla canalului a mai fost modificată ușor odată cu lansarea Pro TV HD. 

Modificarea siglei Pro TV vine după ce, în vara anului trecut, postul de televiziunea a schimbat grafica Știrilor, odată cu lansarea noului studio, după cum Paginademedia.ro a scris aici.
 
Vedeți cum arătau Știrile Pro TV înainte de august 2015 și după schimbare, într-o GALERIE FOTO, aici.
 
Citește și:

Paginademedia.ro prezintă în continuare etapele siglei Pro TV: 

Prima siglă Pro TV: 

 

 Sigla folosită până recent: 

Noua siglă: 

  

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Cred ca s-au gandit la TV-urile cu plasma (!?). Culoarea alb uzeaza uniform cele 3 culori primare (RGB) si reduce efectul de burn-out.
  • Au facut rocada. Au luat sigla de la Protv News si au pus-o Protv-ului, si invers. Motivul? Ei il stiu!
  • Prima siglă a Pro TV a fost pe vremea Canal 31, înainte de 1 decembrie 1995. Cele 3 linii erau curbate, semănând cumva cu sigla Nike răsturnată. Nici nu apărea în permanență pe ecran (când apărea sigla C31), ci doar între emisiuni. Toate siglele care au urmat după 1 decembrie 1995 sunt variațiuni pe temă. Cine reușește să facă rost de o captură cu acea siglă, e șef!
  • @Afi,
    Și eu am avut ideea ta, însă ar semăna prea mult cu HîBO dacă ar fi acolo doar PRO.
    Cred că soluția aleasă de ei este mai elegantă, o stilizare a siglei precedente.
  • Eu cred că arăta foarte bine varianta colorată de după Colectiv, probabil cel mai bine din istoria stației. Pentru redesignul de anul ăsta, eu aș fi renunțat complet la cele 3 bare (arată hidos acum că nu mai sunt colorate) și aș fi pus lângă PRO acel TV mai mic (pe care l-aș fi scos complet după 5 ani, probabil). Ce vreau să spun e că acel PRO arată foarte bine de unul singur, dar dacă vor să mai pună și altceva pe lângă sau dedesubt, ar trebui să nu fure din impactul lui.
  • cum era de asteptat opacitatea redusa face ca protv sa fie mai greu de gasit, poate faptul ca stiu pozitia pe care e pus postul si meniul televizorului vor ajuta telespectatorii sa gaseasca pro-ul...
  • Recunosc, n-am fost niciodata fanul siglei putin inclinate pro tv. Nu inteleg de ce le-a luat atat sa treaca la logo-ul -drept- folosit la inceputuri.
    Imi place mult noul logo. Simplu si minimalist. Bravo.
  • Parca e mai eleganta sigla noua, dar in unele momente cand e fontul alb in spate nu se vede:)) in rest e ok pare mai classy.

Trimite un comentariu