Skip to main content

Călin Popescu Tăriceanu, discuții la TVR despre intrarea în insolvență a televiziunii publice

 
Călin Popescu Tăriceanu, discuții la TVR despre intrarea în insolvență a televiziunii publice

Se pregătește legislația pentru intarea în insolvență a televiziuni publice. Călin Popescu Tăriceanu, șeful Sentaului, a declarat în emisiunea Între bine și rău de la TVR 1 că se pregătește modificarea legislației astfel încât postul public, care a ajuns la datorii de peste 150 de milioane de euro, să poată intra în insolvență. 

„Până luni voi pregăti pachetul de modificări legsislative la legea de funcționare a televiziunii în așa fel încât această procedură (de insolvență - n.r.) să poată fi demarată.”, a spus șeful Senatului la emisiunea moderată de Liviu Mihaiu. 
 
Acesta a mai precizat că va exista și o mențiune în cazul insolvenței TVR: „Voi pune o prevedere explicită potrivit căreia televiziunea publică nu poate să fie declarată în faliment, având în vedere că este o instituție de interes public.”
 
TVR a avut în această săptămână o serie de emisiuni în care s-a dezbătut pe larg situația televiziunii publice. 

Din declarațiile președintelui senatului despre situația TVR:

„Unii oameni din televiziunea română știu să-și facă meseria, alții mai puțin.”
 
„Eu cred că situația pe care eu aș numi-o critică nu tragică este datorată și unei scăderi de audiență și a unui management defectuos.
Văd că se evită grațios această problemă a managementului care a agravat situația TVR an de an mai ales în ultimii 8 ani, 10 ani.”
 
„Consiliul de Administrație nu a făcut numic, a avut numai un rol decorativ. Nu știu dacă au avut vreun venit cei care sunt membri în CA, dar cred că nu au avut nici cea mai mică responsabilitate pentru situația care a dus la degradarea televiziunii publice.”
 
”Situația este atât de proastă, din ce știu, din ce am fost informat. Televiziunea se apropie de colaps. Practic televiziunea este o societate în faliment nedeclarat.  Practic poate ajunge în curând să nu-și poată plăti salariile angajaților. Trebuie luate niște măsuri de urgență.”
 
„Văzând situația de săptămâna trecută de la Parlament, astăzi pot să vă spun că am avut o reuniune cu specialiști în insolvență. După părerea mea aceasta este singura soluție fezabilă în acest moment. Este un pachet de măsuri care trebuie luate de urgență.
 
„Până luni voi pregăti pachetul de modificări legsislative la legea de funcționare a televiziunii în așa fel încât această procedură să poată fi demarată - procedura de insolvență - care apără  televiziunea de creditori. Dar într-o anumită formulă, cu următoarea mențiune: Voi pune o prevedere explicită potrivit căreia televiziunea publică nu poate să fie declarată în faliment, având în vedere că este o instituție de interes public.”
„Luni, această propunere de modificare legislativă va fi depusă în procedură de urgență și sper scât de repede să putem face aceste modificări.”
Publicitate
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • CPT: "Voi pune o prevedere explicită potrivit căreia televiziunea publică nu poate să fie declarată în faliment, având în vedere că este o instituție de interes public.”
    Ce demagog !!! Ce mentalitate comunista !!! El nu poate nimic intr-o lege. El poate cel mult propune si apoi parlamentul, in care el are un singur vot, va pune sau nu acea prevederea in lege.
  • Toate consiliile de administratie de la firmele de stat sunt doar niste locuri unde isi numesc partidele politice oamenii pentru perioada in care sunt la guvernare, bani castigati doar pentru cateva ore de asa zise intruniri pe luna. Nu au tinte de atins, nu exista sanctiuni sau pierderi pentru ei in cazul in care nu isi fac treaba, pur si simplu iau bani doar asa ... ca sa ia.Numesc la randul lor , tot pe criterii politice, directorii generali din acele societati, atat. Ar trebui schimbata legea prin care se fac numirile astea si sunt controlate aceste CA, sa aiba responsabilitati clare, impuse.
  • „Unii oameni din televiziunea română știu să-și facă meseria, alții mai puțin.”

    Culmea e ca marimea (valoarea) salariilor nu tine cont de mentiunea Tariceanului!

Trimite un comentariu