Skip to main content

DERAPAJ. România TV şterge pe jos cu procurorul din cazul Ponta – Blair – Ghiţă. Jurnaliştii postului, abordare într-o singură direcţie

 
DERAPAJ. România TV şterge pe jos cu procurorul din cazul Ponta – Blair – Ghiţă. Jurnaliştii postului, abordare într-o singură direcţie

“Acest procuror are un prieten implicat în afaceri de droguri, cu dosare penale, care îşi dă mesaje cu el. Un om care e în dosare cu droguri poate să se numească frate cu un procuror de la DNA?”.

Publicitate

Afirmaţia a fost făcută de Sebastian Ghiţă, la postul pe care îl controlează, România TV. Niciun cuvânt din partea moderatorilor Paula Rusu şi Bogdan Alecsandru legată de calitatea lui Sebastian Ghiţă în acest dosar (procurorii au ridicat recent măsura controlului judiciar în cazul lui). Cazul este prezentat doar ca “dosarul Ponta – Blair”. Nimic despre faptul că postul TV este controlat de Ghiţă, cel de la care procurorii susţin că Victor Ponta ar fi luat bani pentru a-l aduce pe Tony Blair în România.

Pe scurt, subiectul. Deputatul Daniel Savu a postat pe blogul lui ceea ce el prezintă o discuţie dintre procurorul Mircea Negulescu (cel care a instrumentat cazul Ponta – Blair – Ghiţă) şi un superior. Dialogul neclar a fost disecat în jumătatea de oră şi tradus (fără a exista dovezi explicite sau exprimări clare) într-o singură direcţie: ar exista relaţii imorale între procuror, martori şi lumea interlopă.

Moderatorul Bogdan Alecsandru l-a introdus protocolar pe Sebastian Ghiţă, după intervanţia deputatului Daniel Savu: “Îl avem la telefon pe colegul dvs din Parlament, domnul Sebastian Ghiţă”.

Minge la fileu. Prima întrebare a moderatorului nu are nevoie de niciun comentariu: “Domnul Savu îl acuză pe procuror de şantaj, de relaţii imorale cu martori. Cine este în spatele acestui dosar Ponta-Blair?”

Sebastian Ghiţă îşi începe intervenţia, fără nicio menţiune (a lui sau a moderatorului), despre legătura lui cu cazul.

Burtierele se rulau pe ecran: “Înregistrări explozive în dosarul Ponta-Blair”, “Procurorul lui Ponta, acuzat de relaţii imorale cu denunţătorii”, “Plângere penală la DNA împotriva procurorului lui Ponta”.

Daniel Savu, cel care a postat materialele, este lăsat să se dezlănţuie în voie într-o ploaie de acuze. Este ajutat de moderatori. O altă minge la fileu: “Cum puteţi defini metodele procurorului acestui caz, Mircea Negulescu?

Moderatorii preiau ideile care conduc spre concluzia indusă a dezbaterii “e ceva în neregulă cu procurorul”.

Paula Rusu introduce un nou reper în discuţia şi aşa încărcată. Un nume. “Foarte bine că aţi sesizat autorităţile, dar vreau să vă întreb altceva, pentru că sunteţi ambii din Ploieşti (Daniel Savu şi Sebastian Ghiţă, n. red). Vorbiţi despre Răzvan Alexe, pe lângă procurorul care este numitor comun într-o mulţime de dosare care vin de la Ploieşti. Cine e? Pare că sunt două personaje care fac legea. Domnul procuror şi acest Răzvan Alexe. Daţi-ne detalii”.

În fapt, altă minge la fileu, pentru că răspunde cu lămuriri Sebastian Ghiţă, care intervine, despre procurorul care i-a instrumentat cazul (fără a afla nici acum de calitatea lui Ghiţă în dosar): “acest procuror are un prieten implicat în afaceri de droguri, cu dosare penale, care îşi dă mesaje cu el. Un om care e în dosare cu droguri poate să se numească frate cu un procuror de la DNA?”

Paula Rusu îl completează pe cel care controlează România TV: “Sunt lucruri foarte stranii în acest dosar”.

Au intrat prin telefon Bogdan Chirieac, care a recunoscut că nu ştie despre ce este vorba (nu citise ce a scris Savu, dar era convins că “toată presa va prelua”), Lili Ruse şi Sorin Roşca Stănescu.

Pentru că numele lui Dragoş Pătraru apare pronunţat în stenograme, se porneşte o discuţie legată de realizatorul TV, dar, după câteva încercări eşuate şi interpretări neclare, subiectul este abandonat.

O dezbatere de o jumătate de oră, plină de detalii amestecate, interpretări, acuzaţii, insinuări şi cu un singur mesaj clar: ceva este în neregulă cu procurorul.

Burtierele legate de procurorul din cazul Ponta au fost reluate de România TV, de câteva ori, şi pe parcursul programelor de astăzi.

VIDEO. Emisiunea de la România TV

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • gogu radulescu gogu radulescu
    @stefan

    bre nene, nu pricepi ca nu traim intr-o democratie? E care pe cine. Eu sunt multumit de lupta DNA impotriva hotiei (ce-i drept, lupta asta a inceput tarziu, dar e mai bine decat niciodata), consider ca o face pentru o cauza buna: civilizarea Romaniei si directia catre vest. Faptul ca dumneata tii cu hotii, e dreptul dumitale. Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti - proverb romanesc (vechi).
  • stefan stefan
    @gogu Hot poti fi numit cand esti condamnat de judecator, nu cand spune un procuror. Prezumtia de nevinovatie este cel mai important lucru intr-o democratie, alaturi de libertatea de exprimare.
    Daca acuzatiile sunt facute publice, mi se pare normal ca acuzatul sa se apere. Ce ar trebui sa faca? Sa isi astepte condamnarea fara sa zica nimic?
    Wow!
  • gogu radulescu gogu radulescu
    @tbancu:
    cum ai universul la degetul tau cel mic: cum niste stele iti releva tie ce si cum.
    Anii '50 comparati cu zilele noastr? Asta-i gluma, inca o manipulare / silogism tip tariceanu-ponta-antena 3. Suntem in plin razboi impotriva prostiei si directiei catre est. Nu suntem intr-o democratie. Cand se fura, nu suntem democratie. Cand se face orice pentru a se devoala furaciunea, brusc hotzii redescopera democratia. ***
  • florin florin
    Mai oameni buni voi va dati seama ce presiuni si ce umilinte suporta realizatorii astia? !
    Ce caractere au?! Cum pot rezista zi de zi sa spuna lucruri despre care stiu ca nu sunt reale?!
    Pentru painea lor zilnica, exagerat de alba, ***.
  • florin florin
    Da. Televiziunile pot comenta orice cu conditia ca moderatorul sa atentioneze pe cei care acuza sa aduca probe.
    Dar ce probe sa-i ceri stapanului Ghita si fostului securist Savu? Astia au imunitati.
  • tbancu tbancu
    @gogu
    Aparitia stelutelor spune totul despre tine, ca persoana. Spre informarea ta in Romania exista dreptul la libera exprimare, libera asociere si dreptul la o opinie. Conform la ceea ce spui tu traduc prin faptul ca "sursele judiciare" au dreptul de a manipula publicul (vezi cazul Kovesi - EvZ in cazul "vantul curatat"), dar altii nu. La fel era si in anii '50.
  • gogu radulescu gogu radulescu
    pt cei doi inshi *** care au scris deasupra: este vorba despre implicarea (a se citit "manipularea publicului") intr-un act de justitie, in plina desfasurare.
    Plus, care e legatura cu Patraru? sunt pe acelasi nivel un realizator care face mishto de tembelisme si *** publici, cu o intreaga emisiune facuta cu 'jde invitati, toti infierand in aceeasi directie, in care patronul (care este acuzat) vine si se implica in actul de justitie? Daca exista cu adevarat CNA, alde (ALDE) antena 3, romania TV si emisiunile de kanal n-ar mai fi existat demult.
  • tbancu tbancu
    Despre Patraru nimic? Cat despre subiectul articolului este dreptul teleiziunii sa aiba pareri despre subiecte de interes public.
  • stefan stefan
    Nu e nimic in neregula cu procurorii. Procurorii sunt sfinti, chiar ingeri. Cum indraznim sa ne luam de ei? Blasfemie!
    Wow! Superba tara!
    Procurorii au ultrasi mai multi decat avea Steaua in perioada de glorie.

Trimite un comentariu

sus