Skip to main content

LECȚIA DE PERIAT cu Cristi Tabără într-o zi din viața "lu' șefu'". O fabuloasă emisiune de antologie. Reală

 
LECȚIA DE PERIAT cu Cristi Tabără într-o zi din viața "lu' șefu'". O fabuloasă emisiune de antologie. Reală

Zeci de Wow (sau uau), în 50 de minute. Cristian Tabără s-a minunat de o cafea, de o garderobă, de program, de puține orele de somn ale interlocutorului, de colecția de monede. Până și la cadrul cu closetul i-a scăpat un semn de uimire. Nu era orice closet! Wow, Wow, Wow și uau, uau, uau.

Publicitate

51 de minute cu un Cristian Tabără cald, familiar, prietenos, copleșit, mieros, afectat, topit, cu multe momente de “hăhăială” complice, priviri galeșe și întrebări la persoana a treia.

Ce - și mai ales cine – l-a impresionat atât de tare pe Cristian Tabără?

De vină a fost, “o zi din viața lui Vlad Plahotniuc”, “politicianul”, după cum l-a prezentat Tabără, totodată patronul postului la care lucrează realizatorul și care a găzduit emisiunea – Prime TV din Republica Moldova.

În 51 de minute, Tabără a fost “umbra”lui Plahotniuc, pe care l-a “zugrăvit” admirativ în nuanțe pozitiv-eroice în toate momentele zilei: la cafea (“ce privilegiu să primesc cafeaua direct din mâna lui Plahotniuc”), la sală (“de obicei oamenii sportivi sunt mai organizați”), la masă, în limuzină, înainte de birou, la birou, după birou, sub toate formele a fost umanizat “oligarhul” de peste Prut. Termen care, evident, a lipsit din emisiune.

I-a căutat și în frigider, i-a apostrofat grijuliu bucătăreasa: “cum, dar îi dați voie să mănânce mezeluri ??!!!”. Wow! și iar Wow! Și multe “am înțeles!”

Frânturi dintr-o emisiune cu șefu’, o emisiune care vorbește de la sine și în care reacțiile, replicile și trăirile lui Cristian Tabără i-ar face invidioși pe mulți realizatori. Wow!

Cristi Tabără:

“Este ora 5 și 45 de minute, oră la care ne aflăm în fața unui bloc absolut obișnuit. Dacă ne uităm, veți vedea, nimic ieșit din comun în fața acestui bloc. Nici măcar fațada. Totul arată absolut în regulă, doar că este incredibil de devreme.

De ce? Pentru că ni s-a spus că aceasta este ora la care își începe programul omul cu care urmează să facem această emisiune, alături de care văm sta toată ziua și dincolo de faptul că este cel mai discutat om din Republica Moldova, se spune că nici măcar nu doarme foarte mult. Și dacă stau să mă uit la ceas, da, e cam devreme.

Despre cine e vorba? Acesta este blocul în care locuiește, acesta este începutul zilei pentru politiciaul Vlad Plahotniuc."

Tabără urcă în “blocul normal”. Plahotniuc deschide ușa, “luat prin surprindere”. La montaj a rămas însă un cadru cu momentul în care “politicianul” deschide ușa, luat din interior. Are și lavaliera pusă. Spontan. Plahotniuc face cafeaua. Cum să o prepare?

Tabără:

Faceți exact cum vreți dvs, asta e ce mă intereseză.

S-ar putea să fiu printre cei rar privilegiați care primește cafeaua din mâna lui Vlad Plahotniuc.

Sunteți surprinzător de proaspăt. Câte ore dormiți?

Sunt bune cafelele cu Plahotniuc.

Apoi momente de hăhăială familiar complice.

După cafea, discuția continuă la sală. Nu știm dacă sala este în acel “bloc absolut obișnuit”. Plahotniuc aleargă pe o bandă cu un display uriaș. Aflăm despre trecutul de sportiv. Un moment cu multe mirări din partea lui Tabără:

Văd că aveți un ritm destul de susținut. Faceți pentru întreținere sau ați fost cândva sportiv? Mai ales sportivii, cei de performanță, își păstrează o anumită disciplină.

În general, cei care joacă șah sunt după aceea niște indivizi foarte competitivi și cărora le place să-și programeze pașii în avans. Cam câți pași înainte vă programați?

Cred că e momentul să îl lăsăm pe Vlad Plahotniuc să facă sport. Înțeleg rigoarea și disciplina, nu vreau să îi încurcăm programul.

Discuția se mută pe canapea. Plahotniuc, ca sportivii, cu prosopul după gât:

Cât a durat antrenamentul? O oră și zece! Asta e destul de mult! E clar că aveți un temperament foarte activ. Aș putea spune chiar hiperactiv. De unde l-ați moștenit?

Aflăm de copilăria lui Plahotniuc:

Asta nu cred că știe lumea despre Vlad Plahotniuc. Lumea crede că Vlad Plahotniuc vine de undeva, din vârf.

După cum vă văd, după cum e temperamentul, nu păreți omul care să își piardă vremea prin concedii.

Vedem hamamul lui Plahotniuc: OOO, ohohoo – se miră Tabără.

Ajungem în veceul lui Plahotniuc. Tabără se miră și acolo.

Trecem la masă și la garderobă:

După aceea luați micul dejun. Micul dejun cum îl luați, îmbrăcat așa sau vă schimbați?

Aceasta e renumita garderobă? Wow! Asta e garderoba de lucru. Le văd aranjate pe culori Aici, Doamne, totul e la linie! Cam în cât timp vă îmbrăcați? Cinci minute?? Astea cinci minute vin tot de la bunelul și rigoarea lui?

Rigoarea vine de la serviciul militar, aflăm. Unde Plahotniuc a și predat.

Iubiți Moldova? Un om cu posibilitățile dvs putea alege multea alte locuri…

Apoi, profund afectat: și ce vreți pentru Moldova?

Trecem la bucătărie, în timp ce “șeful” se îmbracă în impresionanta garderobă. , unde o vedem pe “doamna Veronica”

Puneți mâncarea la frigider. O încălzește sau o mânâncă rece? Văd aici lactate, fructe, mezeluri. Un frigider relativ obișnuit. Îi dați voie să mănânce mezeluri?

Revine la Plahotniuc, gata îmbrăcat:

Vreau să vă întreb ceva: În cele trei patru ore în care ziceți că dormiți, există un dormitor în care doarme Vlad Plahotniuc?

Spuneați ceva mai devreme că vă lipsesc copiii. Aflăm de ce sunt plecați: “Când am decis să intru în politică nu ar fi fost bine să fie aici. Am decis să îi duc acolo unde riscurile, pericolele, să fie mai mici sau să nu fie aici.”

Aici ce e, o vinotecă? Wow, Wow, Wow, Wow.

La bibliotecă:

Interesantă și frumoasă biblioteca. Mi-ar plăcea să citesc aici și apoi să stau să dicut cu Vlad Plahotniuc despre ce-i place.

Colecția de monede:

OOOO, dar chiar e făcută cum trebuie… Chiar că sunteți colecționar pasionat. Eu am crezut că e așa, de amator făcută…

Bat și la ușa vecinei. A sorei lui Plahotniuc.

Dacă ar fi să îl caracterizați pe fratele dvs în trei cuvinte, care ar fi acele trei cuvinte? Vine răspunsul: “Responsabilitate, obligațiune și planificare.”

Urmează Vlad Plahotniuc la o întâlnire a Partidului Democrat. Apoi la sediul partidului, unde ține și un discurs și, în final, la sediul Prime.

Tabără, în miez de noapte:

Așa arată zilnic programul? Pentru că, probabil cei care ne urmăresc acum vor trăi că toată treaba asta a fost regizată. “Atunci hai să o facem în fiecare zi!”, propune “invitatul”.

E 3.20. Cam cât vă mai rămâne pentru somn? Trei ore? Wow, Wow…

VIDEO. Cristi Tabără, o zi din viața lui Vlad Plahotniuc:

GALERIE FOTO.

 

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • E clar... ce bloc normal... cu scara interioara
    Comic plahotniuc asta :)))
    Indicatii agent K G ... please fill in
  • Ce nu știu romanii e ca acest Tabăra spală creierul moldovenilor la cele jumătate din televiziunile din Moldova care aparțin lui Plahotniuc. Pana și în aceasta emisiunea joaca teatru făcând lumea sa creadă ca totul e pe bune și nu e regizat însă în realitate filmările au avut loc în 3 zile. Uitati-Va la știrile de pe publika.md ca sa vedeți ca toate acele întâlniri au fost în zile diferite. Lumea nu îl mai respecta pe Tabăra în Moldova.
  • Apropo de ce nu va incape in capul plin cu propaganda ca Plahotniuc este omul ce va oferi Moldovei sansa de a simti stabilitatea in tara.
  • Tabara face o treaba foarte buna, e unul din cei mai buni jurnalisti la momentul de fata, iar ceea ca Plahotniuc a fost deacord sa mearga la un interviu cu el spune multe despre calitatile acestuia, deoarece Plahatniuc mereu are impreajma si vorbeste doar cu persoane cu care are ce vorbi
  • Jurnalistii moldovenii inca n-au ajuns la nivelul ca sa aprecieze munca altuia, dar pina ce, se tin de ***. Am impresia ca jurnalistii moldovenii mai intii trebuie sa se invete a scrie, apoi poate si Plahotniuc le va permite sa vorbeasca cu dinsii.
  • Indiferent de ce ar spune oponentii politici ai lui Vlad Plahotniuc, totusi acesta a reusit sa formeze cea mai organizata echipa in jurul sau. Multumita lui au fost formate toate Aliantele Pro-Europene din ultimii ani. Multumita lui s-a inceput cu adevarat lupta cu coruptia, cu traficantii de droguri si mafia jocurilor de noroc.
  • Datorita unei inregistrari cu micul preotel si cu ce "sudalmi" scotea pe gura, PRO-ul nu i-a actionat in judecata pe carcotasi dupa episodul c'est *** butonul (Esca). Realizati ce soc ar fi fost sa il auda lumea pe *** asta injurand un reporter...
  • Chiar mi-a plăcut emisunea! Nuștiu de ce unii critică acest lucru , poate că il invidiază pe Cristi Tabără? Sau îl criticcă pentru al demoniza pe Plahotniuc!
    Asta-i deja prostime!
  • Cineva e invidios pe Tabără, că acesta a venit aici în Moldova și se bucură de succes. Emisiunea cu Plahotniuc e o normalitate dar și o necesitate, chiar m-a bucurat apariție, și am fost plăcut surprins de calitățile jurnalistice a lui Tabără.

Trimite un comentariu