Skip to main content

Claudiu Lucaci înapoi la TVR după un an şi jumătate de detaşare la ANRE

 
Claudiu Lucaci înapoi la TVR după un an şi jumătate de detaşare la ANRE

S-a întors acasă. Jurnalistul TVR Claudiu Lucaci, detaşat la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, din februarie 2022, revine la postul public de televiziune. Cu ce se va ocupa? În continuare.

Publicitate

Jurnalistul Claudiu Lucaci, de aproape 30 de ani la TVR, a fost detaşat la ANRE în februarie 2022, ca „expert relaţii internaţionale”. În perioada detaşării, postul acestuia a fost păstrat, având dreptul a reveni oricând la funcţia anterioară după expirarea detaşării. 

Lucaci revine astfel la postul public, unde se va ocupa în special de TVR Info. Contactat de Paginademedia.ro, Claudiu Lucaci a explicat ce va face la revenirea la postul public:

„Am discutat cu Laurenţiu Ciocăzanu, directorul de ştiri, şi am stabilit că acum voi apărea în calitate de specialist, de analist comentator, pe diferite teme, în emisiunile postului TVR Info.”

Totodată, a explicat Claudiu Lucaci, el ar mai putea fi moderator pe proiecte speciale atunci când va fi cazul. 

Claudiu Lucaci lucrează la TVR din 1994, cu perioade în care a fost detaşat şi în alte instituţii de stat. 

În anul 2001, Lucaci a fost detaşat de la TVR la Guvern, unde doi ani şi jumătate a fost purtătorul de cuvânt al cabinetului Adrian Năstase. Până în 2005, a fost la MAE, ca şef de misiune la Los Angeles (în mandatul lui Mircea Geoană). S-a întor în TVR şi, în 2009, a fost pentru o scurtă perioadă fost detaşat la Ministerul Tineretului şi Sportului (cu Monica Iacob Ridzi ministru).

Carte de vizită:

Claudiu Lucaci, jurnalist TVR încă din 1994, nu este la primul contact cu comunicarea publică. A fost, în perioada 2001-2003, purtător de cuvânt al Guvernului, în cabinetul Adrian Năstase.

Ulterior, a fost consul general al României la Los Angeles. Modalitatea juridică prin care a ocupat aceste poziţii a fost detaşarea.

În 2004, Claudiu Lucaci a revenit în TVR, iar doi ani mai târziu a creat în 2006, formatul Ora de ştiri (TVR2), program pe care l-a şi prezentat o perioadă.

În 2009 a fost din nou detaşat pe o funcţie publică, fiind numit director de comunicare al Ministerului Tineretului şi Sporturilor, condus de Monica Iacob Ridzi.

În 2013, pe când era şef interimar al Ştirilor TVR, a fost numit consul la New York. La scurt timp, Lucaci a renunţat la această funcţie, declarând că preferă să rămână la TVR.

În ultimii ani, Lucaci a realizat la TVR emisiunea Ultima ediţie, difuzată duminica, la TVR 1.

Citeşte şi: Claudiu Lucaci, detaşat de la TVR la ANRE. Ce va face acolo?

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus