Skip to main content

Emisiunea lui Marius Manole de pe platforma Voyo se mută la Acasă TV. De când?

 
Emisiunea lui Marius Manole de pe platforma Voyo se mută la Acasă TV. De când?

Marius Manole se mută cu emisiunea la Acasa TV. Emisiunea Întrebarea mesei rotunde prezentată de către Marius Manole, care a fost timp de 6 sezoane pe platforma Voyo, poate fi urmărită la Acasă TV, televiziune care a devenit generalistă de la 1 aprilie.

Publicitate

De când se vede Marius Manole la Acasă TV?

Emisiunea lui Marius Manole se va putea vedea începând de sâmbătă, 6 aprilie, la Bazarul de Acasă, de la ora 08.00. Producţia poate fi urmărită şi pe Voyo.

Marius Bodochi, primul invitat din sezonul 7

Cel de-al şaptelea sezon vine cu o serie de invitaţi din zona culturală, iar primul care va păşi în platou va fi actorul şi directorul artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti, Marius Bodochi.

Marius Bodochi a făcut parte din distribuţia producţiilor Capra cu trei iezi (2022), Apostolul Bologa (2018), Clanu' Sprânceană (2007), Vocea inimii (2006, serial).

Marius Manole poate fi urmărit în serialul Groapa, care este disponibil pe platforma Voyo, deţinută de Pro TV. El a făcut parte din distribuţia unor producţii precum Libertate, Vlad, Un prinţ şi jumătate. De asemenea, actorul poate fi văzut şi pe scena Teatrului Naţional I.L. Caragiale. 

Marius Manole:

„Suntem la al şaptelea sezon, dintre care pe şase le-am prezentat. Nu mă vedeam făcând atâtea ediţii sau cu atât mai mult realizând un show la televiziune. Asta e o realizare mare, mi se pare foarte tare şi este o provocare deoarece eu sunt om de teatru.

Vorbim despre o emisiune care este şi culturală, adică ne şi amuzăm, dar şi discutăm cu oameni de cultură, actori foarte mulţi. Ne vedem sâmbătă, de la ora 08:00.... şi să vă spun ce provocare am avut noi... să fim concentraţi şi să vorbim doar ce se poate da la televizor.”

Citeşte şi: Acasă TV devine oficial televiziune generalistă de la 1 aprilie, cu programe de ştiri şi două noi emisiuni. Cum arată grafica ştirilor

 
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus