Skip to main content

Efectele crizei: concedieri în masă la N24

 

gamalet

Publicitate

ACTUALIZARE: Dana Macsim a primit o ofertă de a rămâne la N24 pe o poziţie de editor. Contactată de paginademedia.ro, Dana Macsim a confirmat discuţiile dar, cel mai probabil, va declina oferta postului.

Bogdan Gamaleţ (foto), Dana Macsim şi Doru Braia vor fi concediaţi de la postul de ştiri N24, canal deţinut de fraţii Micula. Canalul va fi complet reformatat şi va merge pe producţii înregistrate. Alţi ziarişti vor fi redistribuiţi la Naţional TV, în timp ce o parte vor fi concediaţi.

Mihai Dumitrescu, director de marketing şi comunicare al Centrului Naţional Media, a declarat pentru paginademedia.ro că decizia este o urmare a situaţiei de pe piaţa de publicitate şi a crizei economice:

Cauzele ţin de piaţa de publicitate şi de contextul crizei economice. Nu am făcut-o cu bucurie. Plus că pe nişa posturilor de ştiri este concurenţă foarte puternică, iar un canal de news este foarte costisitor.

Dumitrescu admite situaţia financiară în pierdere a postului: Da, este pe minus, ca toate programele de ştiri din România.

Plecările ziariştilor se vor face treptat, până în luna februarie, când se preconizează reorientarea canalului ca un post cu programe mai mult înregistrate şi cu ştiri mai puţine şi mai scurte.

În noul format al canalului, N24 va rămâne un post de ştiri, însă grila va conţine mai mult producţii gen anchetă, reportaj şi documentare. Mare parte dintre acestea vor fi cumpărate. Vor fi mai puţine intervenţii în direct, buletine de ştiri mai scurte şi două jurnale principale.

Ca urmare, o parte din reporterii şi redactorii N24 va fi mutată la Naţional TV, postul generalist din Centrul Naţional Media, iar alţii vor fi concediaţi.

De ce vor fi concediate vedetele?

Bogdan Gamaleţ prezintă emisiunea Cauză şi efect şi jurnalele importante ale serii, împreună cu Dana Macsim. Doru Braia este realizatorul programului Talk-shoc .

De ce nu au fost păstraţi cei trei? Mihai Dumitrescu enumeră trei motive:

  1. Sunt ziarişti potriviţi pentru jurnale mari, nu pentru buletine scurte.
  2. Sunt ziarişti scumpi şi preferăm să investim în alt tip de programe, care nu necesită jurnalişti-vedetă.
  3. Doru Braia nu se potriveşte cu noul profil al postului.

Bogdan Gamaleţ a declarat pentru paginademedia.ro că a aflat ieri de decizia conducerii N24 şi că emisiunea Cauză şi efect va fi difuzată până a 15 decembrie:

"Ieri, mi s-a spus, mai pe ocolite, că emisiunea va ieşi din grilă, iar jurnalele de ştiri se vor împuţina. Am aflat că vor rămâne doar doi prezentatori, printre care eu nu mă număr. Nu mi-au motivat decizia".

Mihai Dumitrescu, director de marketing, spune că deciziile nu vor afecta şi postul Naţional TV.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dumitrescu Sorina Dumitrescu Sorina
    sunt loviti de prostie astia de la centrul national media si ma refer la cei care ocupa pozitii de conducere si care la randul lor au numit in teritoriu niste directori zonali de toata jena care fac doar deservicii retelei media .nu ii intereseaza pe niciunul ca directorii zonali isi vad de treburile lor pe la alte institutii media iar pe la cele pe care le conduc nu trec cu lunile .asadar nu criza a dat peste ei ci incompetenta .si cucoana asta mai are si tupeu sa se ia de cei pe care i-a concediat in conditiile in care cnm nu a avansat deloc din cauza directorilor de doi lei si acolitilor lor .asadar nu dezinformati opinia publica .la cnm prostia si reaua credinta loveste din toate partile .poate afla si micula la un moment dat cine isi bate joc de banii lui
  • Alexa Alexa
    Cei mai buni sunt concediati.
    Si noi sa ascultam stiriile de la habarnisti
    Bravo!
  • coco coco
    sunt prea multe TV in tara asta, si f slabe.
    E bine ca sa reziste cele tari. Trebuie sa recunoastem ca tv-urile National si N 24 au esuat. Nu sunt urmarite.
    Asta este situatia.
  • gd gd
    or sa aiba un prezentator pe care il rotesc la toate stirile,il pun sa prezinte talk-show-urile si emisiunile de divertisment !
  • rik rik
    Baietii astia Micula mai bine si-ar vinde trustul ! Nu au ei nicio treaba cu media !
  • Anonim angajat n24 Anonim angajat n24
    In prag de craciun voi concediati oameni? Or sa va blesteme si ei si Dumnezeu pentru chestia asta. Cei de la conducere nu au stiut cum sa-si imparta banii mai bine intre ei si "rudele" lor si au facut praf postul. Asta se intampla la n24. Iar Mihai Dumitrescu, coane, esti praf.Director de marketing???????!!!!!!!
    "Vampir" (ca sa fiu civilizat...cu toate ca nu merita) ca multi altii de acolo.
  • yoda yoda
    Credeam ca acest post nici nu mai exista.

Trimite un comentariu

sus