Skip to main content

Prima facultate de jurnalism din România împlineşte 20 de ani

 

conf_fjscÎn 1990, lua naştere Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, prima facultate de profil de după Revoluţia din decembrie 1989. Cu puţin înainte de a împlini 20 de ani de la înfiinţare, FJSC organizează o conferinţă internaţională aniversară cu tema Industrii în schimbare. Modele ale / Modele pentru jurnalism şi comunicare.

Publicitate

Evenimentul se va desfăşura între 19 şi 21 noiembrie la Hotel Intercontinental şi va beneficia de prezenţa a numeroşi profesori străini şi specialişti din jurnalism, relaţii publice şi publicitate.

Evenimentul permite prezentarea a peste 50 de comunicări ştiintifice ale unor reprezentanţi ai ştiinţelor comunicării din România şi din Anglia, Austria, Belarus, Belgia, Cehia, Franţa, Finlanda, Germania, Israel, Malaezia, Polonia, Spania, Turcia. Conferinţa va fi marcată de prezentări ale unor nume de referinţă ale domeniului precum Bernard Miège, Colin Sparks, Gerd G. Kopper, Pierre Moeglin, Dean Kruckeberg, Peter Gross, Eric Rothenbuhler, Katherina Tsetsura.

În primii ani de funcţionare, FJSC a oferit programe educaţionale la nivel de facultate şi colegiu. Forma de înmatriculare colegiu a fost abandonată pe parcurs şi acum instituţia funcţionează cu programe la nivel licenţă (zi şi ID), masterat (zi şi ID), în sistem Bologna (3 ani de licenţă, doi ani de masterat). De asemenea, la FJSC are sediul Şcoala Doctorală în Ştiinţele Comunicării (3 ani).

Participarea la conferinţa aniversară este gratuită, dar locurile sunt limitate. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul sponsorilor - BRD, Fundaţia Soros, Microsoft, Mastercard, Pfizer, AUF şi are ca parteneri media pe Radio România Actualităţi, Smart FM, TVR Cultural, Evenimentul zilei, Capital, Hotnews.

Detalii şi formularul de participare, pe site-ul conferinţei

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Vasiliu Vasiliu
    "Cu puţin înainte de a împlini 20 de ani de la înfiinţare, FJSC organizează o conferinţă internaţională aniversară".

    Nu-ti trebuie decat 4 clase sa stii sa citesti.
  • pseudojurnalist pseudojurnalist
    Ca absolvent de jurnalism la FJSC e normal sa calculezi ca au trecut 20 de ani din 1990 si pana acum. Poate ai vrut sa spui 19 ani. Nu mi-aduc aminte sa fi fost vreo facultate de jurnalism pe vremea Impuscatului. Oricum si cu ea si fara ea, jurnalismul se invata mai curand la comunicare sau in redactie decat la Coman.
  • vasile vasile
    cea mai tare e la Iasi!!!

Trimite un comentariu

sus