Skip to main content

Cosmina Păsărin a fost dată afară din TVR pentru show-ul erotic de la Mamaia

 

Fosta vedetă Playboy Cosmina Păsărin a fost dată afară de la TVR. Reacţia TVR vine după ce în presă au apărut fotografii cu prezentatoarea TV într-un club din Mamaia, unde Păsărin a oferit un spectacol cu tentă erotică.

Publicitate

Acest tip de expunere este incompatibil cu statutul de prezentator”, justifică TVR.

Ieri, Libertatea a publicat câteva fotografii (preluate de pe uups.ro) în care Cosmina Păsărin se dădea în spectacol în Mamaia. Cadrele o surprindeau în plin show, cu microfonul drept accesorriu, dar şi alături de o altă tânără.

Ce spune TVR:

"Televiziunea Română consideră total neadecvat şi nepotrivit din punct de vedere moral comportamentul Cosminei Păsărin, una dintre prezentatoarele emisiunii „Întâlnire la malul mării”, de la TVR 2.

Acest tip de expunere publică este incompatibil cu statutul de prezentator al unei emisiuni de televiziune şi cu atât mai mult al uneia produsă de o televiziune publică. În aceste condiţii, conducerea Televiziunii Române a decis încetarea, cu efect imediat, începând din data de 8 iulie, a oricăror relaţii contractuale cu Cosmina Păsărin."

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mitica mitica
    Ha,Ha,ha!O sa ii dea in judecata si o sa castige daca in contractul cu TVR nu este vreo clauza speciala care sa ii interzica aparitii in show erotic.Care, la urma urmei nu este o infractiune.
  • dan dan
    lasa ca pentru tvr e buna marina almasan

Trimite un comentariu

sus