Constantin Duţu, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), a scos un pistol pe masă, astăzi, la şedinţa comisiilor reunite de cultură ale Parlamentului, speriindu-i pe parlamentari, scrie Gândul.info.
Şefa comisiei, Raluca Turcan, s-a declarat indignată şi l-a poftit pe Duţu afară din sală.
"Ăsta nu e un pistol adevărat, este un pistol de jucărie, l-am cumpărat de la o tutungerie", a spus, după ce a ieşit din şedinţă, membrul CNA.
Duţu a precizat că a arătat pistolul în scop didactic, pentru a le dovedi senatorilor şi deputaţilor de ce a fost persecutat de Securitate înainte de 1989.
Preşedintele CNA, Răsvan Popescu, a declarat pentru Mediafax că Duţu posedă un pistol cu capse de recuzită, pentru care a fost cercetat de autorităţile comuniste.
Arma lui Constantin Duţu a fost confiscată de poliţişti pentru a fi expertizată, iar membrul CNA a fost invitat la Secţia 17 pentru a da o declaraţie.
Sursa foto: Mediafax.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu