Skip to main content

Au început înscrierile la ultimul ADOR

 

Au început înscrierile la ultima ediţie a festivalului ADOR, “10 ani de creativitate românească, bye ADOR“, care se va desfăşura în luna octombrie.

Publicitate

Îm cadrul evenimentului vor fi premiate cele mai bune lucrări create din 2002 şi până în prezent. Inscrierile in competitie se pot face in perioada 18 august – 15 septembrie, pe site-ul ADOR.

În competiţie pot participa lucrări care au fost create şi au rulat în perioada 2002 – 2011 pe teritoriul României.

Juriul competiţiei va fi format din directori de creaţie din România, seniori ai industriei pe care o reprezintă, şi va fi anunţat la sfârşitul lunii august.

Categoriile ce vor structura competiţia sunt: TV, Radio, Print, Outdoor, Online si Campanii Integrate. Fiecare dintre acestea va conţine cate 10 secţiuni de produse şi servicii. Mai multe detalii despre structura competiţiei găsiţi aici.

Toate lucrarile înscrise în competitie vor fi incluse într-o arhivă şi vor putea fi consultate, începând cu octombrie 2011, pe site-ul festivalului, dar şi într-un volum dedicat publicităţii româneşti din ultimii zece ani.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus