Skip to main content

Insolvenţa Odyssey, agenţia lui Dinu Patriciu: prima adunare a creditorilor va fi în ianuarie

 

Agenţia de publicitate Odyssey Communication, deţinută de Dinu Patriciu şi condusă de Diana Flutur, figurează oficial la Registrul Comerţului ca fiind în insolvenţă. Creditorii urmează să se întâlnească în ianuarie, potrivit Buletinului procedurilor de insolvenţă.

Publicitate

Suntem în faza în care s-a deschis procedura de insolvenţă”, a declarat pentru paginademedia.ro Andrada Dumitrache, avocat la ACSIS SOLV IPURL, administratorul judiciar al Odyssey.

Odyssey se ocupă, printre altele, de marketingul şi publicitatea produselor Adevărul Holding, pentru care a acumulat cea mai mare parte a datoriilor.

Care sunt următorii paşi, când se va şti exact cine şi câţi bani are de recuperat de la Odyssey şi, mai ales, cum a intrat agenţia în insolvenţă, deşi reclamantul şi-a retras cererea, în continuare:

Cum a intrat Odyssey în insolvenţă? Neglijenţă sau intenţie?

Povestea insolvenţei Odyssey începe anul trecut, când firma de panotaj New Age Media Advertising Agency, din Craiova, cerea insolvenţa agenţiei deţinută de Dinu Patriciu şi Diana Flutur.

Datoria reclamată în instanţă era de 80.000 de lei. Suma a fost recuperată de New Age Advertising în doar câteva zile, drept pentru care compania a renunţat la procesul împotriva Odyssey, după cum a declarat în exclusivitate pentru paginademedia.ro Laurenţiu Popescu, director executiv New Age Advertising:

„Ne-am recuperat prejudiciul la câteva zile de la cererea de intrare în insolvenţă.”

„Cum datoria s-a încasat, am depus la dosar încă de acum câteva luni documentele care arătau să suma s-a achitat şi că renunţăm la cererea de insovenţă. Avem dovada poştei şi dovada de la judecătorie că documentele au ajuns.”

Dacă documentele s-au depus, de ce s-a pronunţat totuşi insolvenţa în octombrie?

Laurenţiu Popescu, New Age:

„Presupunând, prin absurd, deşi avem dovada, că actele nu au ajuns la dosar, ar fi vorba doar de neglijenţa avocaţilor firmei Odyssey. Dar, cum am spus, presupunând prin absurd.”

Până la ora redactării articolului, Diana Flutur nu a putut fi contactată.

Ce urmează? Creditorii se adună în ianuarie.

Conform buletinului procedurilor de insolvenţă, prima Adunare a creditorilor va avea loc pe 10 ianuarie 2011. Notificarea privind deschiderea insolvenţei a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă la sfârşitul lunii octombrie.

Din document: "Subscrisa: ACSIS SOLV IPURL, în calitate de administrator judiciar al debitorului SC ODYSSEY COMMUNICATION SRL (...) notifică Deschiderea procedurii de insolventa în procedura generala împotriva debitorului SC ODYSSEY COMMUNICATION SRL". Odyssey a cerut în instanţă, la 1 noiembrie, suspendarea începerii procedurii de insolvenţă.

  • Conform aceluiaşi document, administrator judiciar a fost desemnat Acsis Solv Ipurl.
  • Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 05.01.2012, potrivit aceluiaşi document, publicat în buletinul procedurilor de insolvenţă.

Probleme cu datoriile către televiziuni

Din informaţiile paginademedia.ro, Odyssey are de plătit sume consistente către furnizori media (câteva milioane de euri), pentru publicitatea la produsele Adevărul Holding pe care acestea au difuzat-o deja: aproximativ 1,5-2 milioane de euro la Pro TV, 200.000 de euro la Splendid Media (care vinde TVR 1) şi 150.000 la Clir Media (care vinde pentru Radio România Actualităţi şi Radio ZU), dar lista furnizorilor media este mai lungă.

În urmă cu câteva luni, Odyssey a propus furnizorilor media să plătească doar jumătate din publicitatea difuzată deja, după cum paginademedia.ro a scris aici. După ce posturile au refuzat, agenţia s-a angajat să plătească în rate datoria, până la mijlocul lunii noiembrie. Între timp, a intrat în insolvenţă.

Agenţia Odyssey Communication se ocupă, printre altele, de publicitatea şi marketingul produselor Adevărul Holding. Odyssey Communication îi are ca acţionari pe Dinu Patriciu, prin DP Holding (60%) şi Diana Flutur (40%).

Clir Media are de recuperat aproximativ 150.000 de euro de la Odyssey.

Laurenţiu Ionete, managing director Clir, pentru paginademedia.ro:

„Vom depune toate eforturile juridice pentru recuperarea acestei sume, dar sunt convins că domnul Dinu Patriciu va găsi o soluţie pentru această situaţie stânjenitoare şi pentru el, şi pentru piaţă.”

Splendid Media a încercat şi a obţinut în instanţă să obţină o ordonaţă de plată pentru o parte din datorie, în această vară.

Radu Budeş, managing director Splendid Media, pentru paginademedia.ro:

„Cu toate că avem o hotărâre judecătorească favorabilă, nu ştiu dacă ne va fi de vreun folos, dată fiind această insolvenţă care a intervenit între timp”.

În prezent, procedura de insolvenţă îşi urmează cursul, după cum a declarat Andrada Dumitrache, reprezentantul judiciar al Odyssey. Totodată, conform, site-ului Portal.just.ro, la dosar există o cerere de suspendare a executării, depusă la 1 noiembrie.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Nici ei nu mai stiu cum sa minta oamenii! Cica pe 20 decembrie ne vireaza in cont diferenta de bani pentru luna octombrie si intreg salariul pe luna noiembrie! Asa ar fi anuntat Frumoasa din Padurea Adormita (alias Razvan Ionescu)azi in sedinta! Cine va mai crede ba mincinosilor?
  • cica anunta ca de sarbatori toti angajatii vor fi liberi. definitiv:)
  • daca afacerea nu mai merge inchide frate pravalia si nu mai amagi si minti oamenii care muncesc cate 12 ore, care asteapta sa primeasca banii, au rate, chirii, copii la scoala, macar sa stie: ori e alba , ori e neagra, ce dreaq le da banii in rate, cate 500, 200, 100, pana la urma le va da bani de o cartela de metrou
  • stimabile, cornete si-a calculat plecarea la marele fix. stia ce imperiu de carton a construit si ca incepe sa se prabuseasca in momentul in care dinu paturica nu mai pompeaza bani la greu. imre doar a grabit procesul pentru ca e complet idiot.
  • facem careu, sa auzim cum moare odyssey, cum au murit cataventii, poate ne zice si de controlul de la garda financiara, și ne va anunta al 13 salariu (ala luat, nu dat)
    :)
  • Da ma Je ca daca era Corneteanu curgea lapte si miere...ma lasi?
  • Va amintiti ce-l mai injurati pe Corneteanu? Si cu cata fericire l-ati primit in sanul vostru pe Imre? Si cu cat entuziasm i-ati indeplinit poruncile? Ei, asta e, va meritati soarta!
  • las' ca doar ce s-a anuntat - imediat dupa ora 18.00, dupa ce multa lume a plecat deja spre casa - ca vineri ne numara iar Imre in fata biroului sau, ca sa constate din nou ca suntem prea multi si sa ne spuna ca starea natiunii si a companiei este de... plans, sa zicem asa
  • da, Ioane, din salariul pe luna octombrie s-au dat doar 500 lei, noiembrie e pe sfirsite si nici un semn ca s-ar mai da ceva. Pe sefi ii doare la basca, ei isi fac planuri de vacanta: ski in austria si bronz in locuri exotice, de ex, precum andrei stefan si amanta blonda de la divizia reviste. n-au macar un dram de bun-simt si de singe-n vene sa dea un anunt: bai, brostilor, luna asta nu se dau salariile! in schimb au facut contracte noi de munca (in fiecare an le schimba) cu salariul minim pe cartea de munca si restul pe DA. Care "rest" e mai mic cu 200 lei, c/v bonurilor de masa. deci au micsorat salariile pe sest.si nici asa, micsorate, nu le dau. iar oamenii vin zilnic la munca si-si fac treaba. Sa le fie rusine tractoristului si celorlalte eminente cenusii ionescu, gregoar si andrei stefan!
  • urmeaza AH, si gata cu astia:)). Macar curma suferinta angajatilor pe care ii abureste ca le da banii, iar ei lucra cate 10-12 ore pe 500 lei, pastoriti de marele scriitor :D

Trimite un comentariu

sus