Skip to main content

PRESA DE AZI. România liberă: Alianţa Băsescu-Ponta pentru numirea şefilor de Parchete

 

Presa de azi 5 aprilieRomânia liberă are pe prima pagină un articol despre alianţa dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta care are drept scop numirea şefilor de Parchete. “România liberă: Alianţa Băsescu-Ponta pentru numirea şefilor de Parchete”, este titlul de pe prima pagină din RL.

Publicitate

“Preşedintele Traian Băsescu a declarat aseară că propunerile pe care le-a făcut premierul pentru posturile din justiţie nu-i dau nici un motiv să creadă că vor fi sincope în trendul crescător de rezolvare a problemelor care ţin de justiţie”, mai scrie România liberă pe prima pagină.

Evenimentul zilei îşi deschide ediţia de astăzi cu un articol despre atacurile realizatorilor Antena3 asupra premierului Victor Ponta. “Victor Ponta a fost executat de oamenii lui Voiculescu”, este titlul de pe prima pagină din EVZ.

“Realizatorii Antenei3 au tăbărât, miercuri seară, asupra premierului, acuzându-l că le-a trădat aşteptările. Mircea Badea a devenit tot mai agresiv, foloseşte un limbaj de o violenţă extremă şi şi-a pierdut orice urmă de autocenzură, jignind şi ameninţând politicieni şi jurnalişti”, mai scrie Evenimentul zilei pe prima pagină.

Adevărul de Weekend pune pe prima pagină un interviu cu Luminiţa Gheorghiu, actriţa din Poziţia copilului, filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin. “Luminiţia Gheorghiu, despre cineaştii cu care a lucrat: Am fost îndrăgostită de toţi regizorii”, este titlul de pe prima pagină din Adevărul de Weekend.

Alte titluri de pe prima pagină a ziarelor:

  • Gazeta Sporturilor:Gazeta mizează pe cheia către finală: Portăriţa Oltchimului. Paula, Doamna Intuiţie
  • ProSport: Conflict de interese la Rapid-Steaua!
  • Naţional: Corlăţean zboară 20 de ambasadori!
  • Libertatea: Mama Zina, măcinată de Alzheimer?
  • Click!: Mutu s-a dat la Vica lui Piţurcă!

Vedeţi cum arată primele pagini ale ziarelor de azi, în rubrica Presa de azi.

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus