Skip to main content

PRESA DE AZI. România liberă: Ponta se retrage. Cine va prelua sarcina numirii şefilor de Parchete

 

presa de azi 3 aprilieRomânia liberă are pe prima pagină un articol despre Victor Ponta care “nu mai vrea să-şi asume numirile directe în fruntea Parchetului General şi a DNA”. “Ponta se retrage. Cine va prelua sarcina numirii şefilor de Parchete”, este titlul de pe prima pagină din România liberă.

Publicitate

Cotidianul generalist mai scrie că “de sarcina propunerii unor şefi pentru cele două instituţii va trebui să se achite noul ministru al Justiţiei ales de PNL. Până acum însă, numele vehiculate pentru acest portofoliu sunt controversate. Victor Alistar a mai fost în cărţi pentru Justiţie, dar nu a putut ocupa funcţia din cauza unei decizii definitive de incompatibilitate. La rândul său, Corneliu Bârsan, judecător la CEDO, luat şi el în calcul pentru portofoliul Justiţiei, ar putea intra în conflict de interese în cazul numirii unui şef la DNA deoarece soţia sa este cercetată de această instituţie”.

Adevărul deschide ediţia de astăzi cu un material despre inamicii externi ai României. “Teodor Meleşcanu, directorul SIE, lansează un avertisment. Inamicii externi şi-au sporit acţiunile”, este titlul de pe prima pagină din Adevărul.

“Teodor Meleşcanu, directorul SIE, susţine că se poate constata o intensificare a acţiunilor inamicilor externi ai României, statali şi nestatali, care nu manifestă bunăvoinţă faţă de noul statut al ţării noastre de membru NATO şi UE”, mai scrie Adevărul pe prima pagină.

Evenimentul zilei are pe prima pagină un articol despre Dosarele ICE Dunărea care “dezvăluie conexiunile prin care Securitatea lui Nicolae Ceauşescu aducea valută în ţară”. Cotidianul scrie că “unul dintre pionii importanţi în aceste tranzacţii a fost Dan Voiculescu”. “Misiunea lui Dan Voiculescu în afacerile Securităţii”, este titlul de pe prima pagină din Evenimentul zilei.

Alte titluri de pe prima pagină a ziarelor:

  • ProSport: Cât mai rezistă Piţurcă
  • Gazeta Sporturilor: Barca vs Real la Polivalentă
  • Naţional: Suleymanii de la Kanal D au stricat ciorba Pro TV!
  • Libertatea: “Accept să joc scene de sex”, spune Nicoleta Matea, concurentă la MasterChef
  • Click!: Bahmu: “Prigoană mă înşela de mult cu doctoriţa”

Vedeţi cum arată primele pagini ale ziarelor de azi, în rubrica Presa de azi.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus