Skip to main content

21 Mai. Din culisele „Românii au talent”

 

Buno Romanii au talent 1

Publicitate

CULISE. Concurenţii de la Românii au talent au strălucit în finala emisiunii de la Pro TV. În spatele spectacolului, sute de oameni au muncit săptămâni la rând pentru ca totul să se desfăşoare perfect. „Echipa care lucrează pentru „Romanii au talent”, dar şi pentru celelalte show-uri („Vocea României”, „MasterChef” sau „Dansez pentru tine”) este formata din aproximativ 200 de oameni. Scenografia fiecărui show a durat o săptămână, perioada de la o semifinală la alta”, explică Mona Segall, producătorul general, citată de Evenimentul zilei.

„La început, ei (concurenţii n.r.) vin cu un concept pe baza căruia discutăm, iar ideile se adună din ambele parţi”, continuă producătorul.


Din culisele emisiunii „Românii au talent”  


RATING. Primele 10 televiziuni cele mai vizionate la nivel urban deţin o cotă totală de piaţă de 61,78%, în luna aprilie, potrivit măsurătorilor Kantar Media. Sunt şase canale generaliste, două de ştiri, o televiziune pentru femei şi un post pentru copii şi tineret, scrie Forbes România.

Cota de piaţă de 61,78% pe care televiziunile din top 10 au înregistrat-o în aprilie este cu 3,68 puncte procentuale mai mare decât cea din aprilie 2012, la nivel urban.
În aprilie, 47 de televiziuni s-au îngrămădit pe o cotă de piaţă de 24,3%


TRANZACŢIE. Yahoo! va prelua Tumblr, serviciu care găzduieşte 108 milioane de bloguri, pentru suma de 1,1 miliarde de dolari, directorul general Marissa Mayer încercând să atragă mai mulţi utilizatori şi contracte de publicitate, scrie DailyBusiness.ro.

Tumblr, cu sediul central în New York, va continua să găzduiască cele peste 108 milioane de bloguri, iar directorul general fondator al companiei, David Karp, în vârstă de 26 de ani, va răspunde în continuare de site, se arată într-un comunicat al Yahoo!.
Yahoo preia serviciul de blogging Tumblr pentru 1,1 mld. dolari


ANIVERSARE. Platforma video YouTube, deţinută de Google, sărbătoreşte luna aceasta 8 ani de la lansare, scrie DailyBuiness.ro. Potrivit companiei, peste 100 de ore de conţinut video au fost încărcate, în 2013, pe YouTube în fiecare minut. Asta înseamnă mai mult de patru zile pe minut.

Peste 1 miliard de oameni intră pe YouTube în fiecare lună pentru a urmări ştiri, a raspunde la întrebări şi a se distra. Practic, aproape jumătate dintre cei care au acces la internet intră pe YouTube.
YouTube implineste 8 ani de la lansare. Cat continut video se incarca pe minut


CONTRACT. Actrita Rooney Mara, noua imagine a casei Calvin Klein, va colabora din nou cu David Fincher, la o serie de reclame televizate pentru noul parfum "Downtown", care va fi lansat de acest brand în luna septembrie, conform Wall-Street.ro.
Rooney Mara şi David Fincher au colaborat la filmele "Reţeaua de socializare/ The Social Network" şi "Fata cu un dragon tatuat/ The Girl with the Dragon Tattoo".
Rooney Mara, protagonista unor reclame TV pentru Calvin Klein


UN AN DE FACEBOOK PE BURSĂ. “Facebook nu a fost creat iniţial pentru a fi o companie”. Cuvintele îi aparţin lui Mark Zuckerberg şi au fost scrise în prospectul de listare trimis catre organismul de reglementare SEC puţin cu trei luni înainte ca Facebook să devină companie publică pe 18 mai, 2012, scrie Wall-Street.ro. “Reţeaua a fost construită pentru a realiza o misiune socială – a face lumea mai deschisă şi mai conectată”.

Facebook este în prezent o corporaţie gigant cu o capitalizare de peste 60 de miliarde de dolari, circa 5.000 de angajaţi (unii români) şi o bază de utilizatori activi de peste 1,1 miliarde.
Un an de la listarea Facebook: de la un proiect axat pe utilizatori la o "fabrica de bani"


ANCHETĂ. Autorităţile federale americane l-au monitorizat intens pe un jurnalist al postului Fox News în cursul anului 2010, într-o anchetă privind scurgeri de informaţii clasificate despre Coreea de Nord, dezvăluie ziarul Washington Post, citat de Mediafax.

În cadrul anchetei, iniţiate în 2009, procurorii au decis monitorizarea de către FBI a lui James Rosen, reporter al postului tv Fox News, obţinând registrele apelurilor telefonice, urmărindu-i activităţile la Departamentul de Stat şi în afara instituţiei şi verificând mailuri personale. Potrivit unor surse citate de Washington Post, deplasările jurnalistului în cadrul Departamentului de Stat au fost monitorizate prin intermediul cardului electronic de acces.
Jurnalist de la Fox News, monitorizat intens de autorităţile din SUA într-un caz de scurgeri de informaţii despre Coreea de Nord


MUTARE. Raluca Hotaran, fosta şefă a Yahoo România, a plecat la McCann EricksoN. Hotaran a renunţat recent la funcţia de Yahoo country content manager, pe care a ocupat-o în ultimii doi ani şi patru luni. În prezent, poziţia deţinută de aceasta la Yahoo Romania este liberă. Mediacafe, compania care vinde publicitate pe site-urile Yahoo în România, a postat recent un anunţ de recrutare pentru poziţia de Yahoo country content manager.
Sefa Yahoo Romania s-a dus la McCann


LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus