Skip to main content

IAA România şi UAPR propun modificarea Ordonanţei anti-rebate

 

televizorAsociaţiile profesionale din industria de publicitate şi marketing IAA România şi UAPR propun Parlamentului României adoptarea unui amendament la OUG 25/2013, pentru eliminarea costurilor de complexitate suplimentare pe care le generează aplicarea actului normativ de modificare a Legii audiovizualului, în forma sa actuală.

Publicitate

Propunerea de modificare a actului normativ beneficiază şi de sustinerea Camerei de Comerţ Româno-Americane (AmCham).

International Advertising Association (IAA Romania) şi Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) au dat publicităţii o ”Scrisoare deschisă” prin care propun ca beneficiarii finali ai publicităţii televizate să aibă posibilitatea de a achiziţiona spatiu atât direct de la radiodifuzori cât şi prin intermediari mandataţi, în mod total transparent al preţurilor aplicate de către radiodifuzori.

Amendamentul propus include şi prevederea conform căreia „orice rabat sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestuia, acordat de către radiodifuzor, trebuie să figureze pe factura emisă în numele fiecărui beneficiar final al publicităţii televizate şi transferat integral în mod transparent direct acestuia, dacă cumpărarea se face prin intermediari (sau conform contractului dintre intermediari şi beneficiarul final)”.

Reprezentanţii celor două asociaţii reprezentative pentru industria de marketing şi publicitate din România precizează că, analizând prevederile OUG 25/2013 şi evaluând posibilele consecinţe, au constatat că aceasta aduce un plus de transparenţă financiară însă cu un cost de complexitate care poate genera blocaje majore atât în funcţionarea pieţei de publicitate cât şi „Propunerea de a amenda textul Ordonanţei de urgenţă 25/2013 vine în completarea interesului companiilor care activează în industria de marketing şi publicitate pentru o transparenţă maximă a procesului de achiziţie de spaţiu publicitar. Este o propunere pe care am dorit să o avansăm încă de la începutul demersului legislativ şi pentru care am solicitat dezbatere publică înainte de adoptarea actului normativ”, a declarat Radu Florescu, preşedintele Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR).

În opinia experţilor, adoptarea de către Parlament a amendamentului propus ar genera o transparenţă totală fiscală, o transparentizare a relaţiilor comerciale împreună cu menţinerea dreptului fiecărei companii de a-şi alege liber partenerii contractuali. În plus, adoptarea amendamentului creează posibilitatea de creştere a încasărilor bugetare din taxe şi impozite prin menţinerea posibilităţii fiecărui jucător din piaţă de a face profit, în mod onest şi transparent, într-o piaţă funcţională şi aliniată principiilor economice corecte.

Companiile ce operează în industria de marketing şi publicitate, membri ai IAA România şi UAPR, alături de membri AmCham sunt investitori importanţi pentru economia României. Doar primii 20 de astfel de investitori au o cifră de afaceri cumulată de peste 6 miliarde de euro, sunt printre cei mai importanţi angajatori ai României şi cei mai importanţi contributori la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • bai ano, da' cit ai stat in industria asta ti-a fost bine, nu? la ipocrizie nu ne intrece nimeni. si apropo, ce stii tu despre legea sapin? stii in ce context a aparut? stii de ce a fost promulgata?
  • Imi pare bine ca am parasit aceasta industrie plina de dispret, balcanisme si tupeu nesimtit. Ordonanta se vrea un inceput de intrare in normalitate in reguli clare si comunitare. Legea Sapin va spune ceva domnilor Florescu, Iordache, bai Zoltan sau bai Enoiule?
  • Hahaha! presiune and santaj = love: AmCham nu intervine si la legalizarea prostitutiei? Avem nevoie sa trecem in legalitate si cu asta.
  • De ce AmCham si nu Camera de Comert Romano-Chineza? S ce aveti fratilor cu turcii, cu senegalezi , cu francezii sau cu moldovenii? Raducu Florescu fluiera in biserica ca baba in fata cimitirului. Simt miros de spaga la partide si la parlamentari.
  • Ce mai tupeu au nesimtitii de rechini. Chiar nu va e rusine? Vi se diminueaza profiturile cu sase zerouri si tot nu va ajung cinci ?
  • Referindu-se concret la efectele negative ale actului normativ asupra industriei, așa cum a fost el publicat în Monitorul Oficial, UAPR amintește că acestea vor afecta întreaga piață, inclusiv clienții consumatori de publicitate, operatorii TV prin cablu dar și industria cinematografică romanească.

Trimite un comentariu

sus