Skip to main content

BBC îşi suspendă programele 3 D

 

bbc_building_albawaba_87722500BBC suspendă producţia de programele 3D, pe o perioadă nedeterminată, din cauza interesului slab din partea telespectatorilor, scrie BBC.co.uk.

Publicitate

Anunţul a fost făcut de Kim Shillinglaw, care coordonează producţiile 3D din BBC, într-un interviu acordat Radio Times.

"Nu am văzut niciodată un interes foarte mare pentru producţiile de televiziune în format 3D în Marea Britanie", a declarat Kim Shillinglaw.

BBC a început experimentele în 3D în 2011, difuzând câteva show-uri şi evenimente în acest format.

Astfel, radiodifuzorul public britanic a transmis în 3D meciuri din turneul de la Wimbledon, dar şi evenimente din timpul Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Totodată, discursul de Crăciun al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii a fost difuzat pe BBC în format 3D.

Experimentele 3D ale BBC se vor încheia în acest an cu serialul "Doctor Who". Cel mai popular serial science fiction al radiodifuzorului public britanic BBC va sărbători 50 de ani de la lansare printr-un episod special, filmat în formatul 3D şi care va fi difuzat în noiembrie.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus