Skip to main content

DDTV îşi reia emisia fără OTV, cu grila iniţială

 

Sursa foto: Ecaterina Marinescu
Sursa foto: Ecaterina Marinescu

Publicitate

Postul DDTV, controlat de Dan Diaconescu, poate să îşi reia emisia cu grila de programe aprobată deja de CNA, cea care nu include retransmisia programelor online ale OTV.

Preşedintele CNA, Laura Georgescu, a explicat, în şedinţa de astăzi, că emisia postului DDTV nu a fost suspendată şi că Digital Sky a avut interdicţie să preia semnalul postului atâta timp cât programele OTV sunt retransmise de DDTV.

Pe data de 18 şi 21 octombrie Consiliul Naţional al Audiovizualului a trimis o echipă de inspecţie la sediul DDTV. În urma acestor controale, echipa CNA a constatat mai multe nereguli printre care şi preluarea programelor online ale OTV.

Dan Diaconescu a început demersurile la CNA pentru a putea include în grila DDTV programe ale OTV.

Acesta a depus astăzi cererea de modificare a grilei de programe a postului DDTV, astfel încât să poată prelua o parte din programele OTV.

Până când CNA va lua în discuţie cererea lui Diaconescu, postul DDTV îşi poate relua emisia cu grila de programe acceptată de CNA, cea în care apare retransmis postul Inedit TV.

Asta înseamnă că Digital Sky poate prelua semnalul postului DDTV, singura condiţie fiind ca acest post să nu retransmită programele online ale OTV.

DDTV ar putea fi sancţionat de CNA, dar data viitoare

În şedinţa CNA de astăzi s-a vorbit şi despre sancţionarea postului DDTV pentru că a difuzat programe care nu erau în grila aprobată de CNA. Membrii Consiliului au decis, prin vot, să amâne luarea unei decizii în această privinţă pentru şedinţa de marţea viitoare.

Amânarea a fost făcută pentru ca membrii CNA să aibă timp să verifice dosarul depus de Diaconescu şi să se lămureascp dacă DDTV a preluat programele unui post de televiziune fără licenţă sau nu. În funcţie de aceste date, Narcisa Iorga, membru CNA a spus că se va da sau nu o sanctiune mai mare.

Singura propunere de sancţionare a postului DDTV a venit din partea Cristinei Trepcea.

"Am propus o amendă de 10.000 de lei pentru un radiodifuzor care a încălcat legislaţia prin faptul că nu a anunţat CNA cu privire la modificarea grilei de programe", a spus Trepcea.

Dosarul depus de Diaconescu este incomplet, din el lipseşte certificatul fiscal constatator. Consiliul a fost de acord să primească astfel dosarul şi să ia în discuţie cererea lui Diaconescu în momentul în care acesta va depune documentaţia completă.

"Avem o mică problemă şi anume că între cinci şi şapte zile se eliberează acel certificat fiscal constatator, sper să acceptaţi cererea fără acest certificat fiscal", a spus Diaconescu.

Din discuţiile de la CNA:

Laura Georgescu:

Ce faceţi pe DDTV până când CNA va lua o decizie în privinţa cererii de schimbare a grilei?

Dan Diaconescu:

Respectăm grila de programe pe care sperăm să ne-o acceptaţi astăzi.

Laura Georgescu:

Cererea dumneavoastră nu poate fi discutată în şedinţa de astăzi. După ce veţi completa documentul şi vom primi certificatul fiscal veţi putea intra pe ordinea de zi.

Dan Diaconescu:

Noi voiam să respectăm proporţia de filme şi desene animate în timpul zilei şi seara să preluăm acest program online OTV.

Laura Georgescu:

S-a depus dosarul intreg? Nu. Aşteptăm să se completeze dosarul şi apoi o punem pe ordinea de zi.

Viorel Vasile Buda:

În pauza de şedinţă am aflat că noi am votat ca unui provider să i se interzică ridicarea semnalului pentru un post (OTV), despre care astăzi am aflat că are licenţă. Eu propun să luăm o decizie în această privinţă.

Alexandru Jucan:

Propun să lăsăm DDTV să emită cu condiţia să revină la condiţia de legalitate, prin respectarea grilei aprobate de CNA ( care conţine desene animiate, filme şi retransmisia Inedit TV - n.r.). Propun să se ridice din nou semnalul DDTV cu condiţia să emită cu grila iniţială.

Laura Georgescu:

Dan Diaconescu vrea să mai afle dacă poate să emită în condiţiile de până acum. Sunteţi de acord ca DDTV să emită ca până acum (adică să retransmită OTV - nr.)?

Monica Gubernat, către preşedinta CNA:

“Nu stiu cum puteti sa puneti o astfel de intrebare? DDTV nu poate să retransmită programul OTV, pentru care am suspendat transmisia postului”, a spus Gubernat, după care a părăsit şedinţa.

Viorel Vasile Buda, vicepreşedinte CNA:

Propun să repunem pe ordinea de zi acel lucru şi să rediscutăm decizia de suspendare a ridicării semnalului DDTV. Atunci argumentatia noastră era ca postul retransmis de DDTV nu are licenţă. Dacă poate fi ridicat la Londra, dacă poate fi ridicată la Roma, atunci semnalul poate fi ridicat şi la Bucureşti.

Narcisa Iorga:

De ce acceptăm pe loc un dosar incomplet? De ce facem o excepţie? Pentru că este viitorul candidat la preşedinţie şi pentru că apare la toate posturile de televiziune şi nu poate fi oprit? Haideţi să respectăm regulile pe care le avem într-o instituţie publică.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • este o problema, acest om nu a platit nici o amenda, de ce altii trebuie sa plateasca si el nu, are 60 de amenzi si nu a platit nici una, a jignit pe toata lumea, asta se plange ca nu il lasa cna, pai plateste amenzile, daca isi vinde masina, plateste tot si ii mai si ramane bani, dar, prostu daca nu i fudul......
  • sa introduca urgent OTV pe cablu care e problema?se uita doar cine vrea.
  • Viorel Vasile Buda:
    În pauza de ședință am aflat că noi am votat ca unui provider să i se interzică ridicarea semnalului pentru un post (OTV), despre care astăzi am aflat că are licență. Eu propun să luăm o decizie în această privință.


    Incredibil! Astia au idee ce voteaza, ce discuta, pe ce planeta sunt? Asta cica e vicepresedintele CNA! Pai, bre nea, Viorel Vasile din Buda, sa-ti explic eu despre ce este vorba, ca matale vad ca abia ce-ai fost parasutat acolo si nu-ti dai seama care-i spilu` sau nu te duce materia cenusie: S-a cerut sistarea emisiei postului DDTV, pentru ca acesta prelua emisia unui alt post de televiziune, si pentru care nu notificase CNA-ul in prealabil, asa cum prevede legea, pentru modificarea grilei de programe! Ai inteles, sau e nevoie sa-ti desenam? Tu nu esti cumva platit acolo din banii mei? Ia mars instant acasa!
  • asa se intampla cand le dai prostilor si frustratilor functii si drept de decizie. mi se pare neverosimil ca o persoana particulara sa decida de capul ei ce e bun pentru telespectatori si ce nu.

Trimite un comentariu

sus